
Filmele critice ale anilor ‘60-’70: Retrospectiva cinemaului politic italian
Retrospectiva Ceau, Cineclub! – Cinema politic italian, organizată de Ceau, Cinema! în colaborare cu Institutul Italian de Cultură, a avut loc în perioada 17-21 aprilie

Retrospectiva Ceau, Cineclub! – Cinema politic italian, organizată de Ceau, Cinema! în colaborare cu Institutul Italian de Cultură, a avut loc în perioada 17-21 aprilie

„Educația este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe”, spunea Aristotel. Pornind de la o idee similară, centrul CRIS-DU Areopagus din

Laura Ilioiu, absolventă a Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC), și-a început drumul în jurnalism cu emoții și curiozitate. Alegerea acestei cariere a

„Ce ciudat că încă te poate durea ceva ce nu mai este acolo”. Asta spune micuța Alma, undeva pe la jumătatea filmului. Un gând atât

Într-o lume în care totul se schimbă extrem de repede, trecutul condus de un bărbat în costum pare mai sigur, valorile comunismului par confortabile și

Perioada studenției sau cea de după absolvire vin adesea cu aceeași întrebare: „Unde îmi pot găsi un job?” Cum ajungi în contact cu companiile și,

Te-ai întrebat cât costă și cât de complicat e să faci școala de șoferi ca student? Sau cât te costă ulterior să ai mașină? Și

vrei să fii prietena mea vrei vrei zi Un schimb de replici pe care l-a avut cam fiecare dintre noi, măcar o dată, undeva în

La doar 19 ani, Alexandra Cismaru este studentă la două facultăți: Științe Politice (anul II) și Jurnalism (anul I). A ales Jurnalismul ca a doua

Ca studentă în Timișoara, înveți repede că orașul acesta nu se termină la porțile facultății și nici în pozele „perfecte” de pe Instagram din Piața