

Inițiative verzi, premii pe măsură: studenții UVT promovează sustenabilitatea
De curând a avut loc festivitatea de premiere a celei de-a doua ediții a Concursului de produse media pe teme ecologice, organizat de Facultatea de
De curând a avut loc festivitatea de premiere a celei de-a doua ediții a Concursului de produse media pe teme ecologice, organizat de Facultatea de
Dan Cardaș este asistent universitar la Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării, unde predă seminare legate de social media, tehnici de intervievare și limbaj
Deși este un fenomen tot mai prezent în școli și în mediul online, bullying-ul rămâne un subiect tabu. De multe ori, îl observăm sau chiar
Am intrat în sediul FITT (Fundația Județeană Pentru Tineret Timiș) neștiind ce ne așteaptă dincolo de ușă. După două seturi de scări și o doamnă
După ce în luna octombrie s-au sărbătorit 50 de ani de la apariția primului număr al revistei Forum Studențesc și 55 de ani de la
Cu toții am urmărit cel puțin o dată un interviu, dar câți dintre noi ne-am întrebat cum se realizează el? Ei bine, Tania Stavilă-Țunaș, realizatoare
„Crima organizată nu are frontiere. Dar Parchetul European are?”. Aceasta a fost tema unei conferințe găzduite de UVT în 4 aprilie, cu Laura Codruța Kövesi
În perioada 20 ianuarie – 25 februarie, la Universitatea de Vest din Timișoara se desfășoară sesiunea de examene pentru studenți. Pentru majoritatea, aceasta este cea
Luna ianuarie a adus un eveniment dedicat studenților de la Științe ale Comunicării și găzduit în Aula Magna „Ioan Curea” de la Universitatea de Vest.
Deși luna decembrie este cunoscută drept luna cadourilor, nu trebuie uitat faptul că, acum 34 de ani, eroii țării luptau pentru libertatea de care ne