Am intrat în sediul FITT (Fundația Județeană Pentru Tineret Timiș) neștiind ce ne așteaptă dincolo de ușă. După două seturi de scări și o doamnă care ne-a primit și ghidat în liniște, răspunzând doar cu un zâmbet la salutul în rusă și română, am fost primite de coordonatoarele proiectului UkrKidsHub cu brațele deschise. Ne-am simțit ca într-o călătorie unde la intrare am primit un bilet de tren spre Ucraina. Am acceptat cu bucurie și nu ne-am lăsat afectate de bariera lingvistică.

Nouă elevi stăteau în ,,băncile lor”, în fața laptopului, cu căștile pe cap, și așteptau să înceapă următoarea oră. Ei continuă să fie elevi ai școlii ucrainene, iar orele li se desfășoară online, pe platforme ca Human, Zoom și Classroom. Atmosfera de acolo ne-a provocat sentimente de nostalgie legate de timpurile când noi înșine am studiat online în pandemie. Nu pare nimic ciudat aici: o cămăruță de cam 30 mp unde funcționează o școală improvizată și un spațiu educațional, deschis creării de conexiuni pentru elevi.

Odată cu intrarea noastră în sală, s-a așternut o liniște călduroasă. Elevii erau în pauză așa că era timpul potrivit pentru câte o gustare sau câte o conversație între colegi. Chiar dacă ei și-au petrecut pauza ca de obicei, musafirii necunoscuți (adică noi) le-au stârnit curiozitate.  Astfel, în timp ce Olga Valetska și Tatiana Volkova (ambele în rol de mentori ai proiectului, specialiste în educație) ne-au înșirat rapid activitatea lor încă de la începuturi, elevii ne-au măsurat cu coada ochilor și fixat cu vârful urechilor.

„La început a fost mai greu, mulți părinți solicitau ajutorul, aveam mai mulți copii înscriși”, declară Olga despre începuturile proiectului.

Lucrurile funcționează într-un ritm mai domol acum, procesul de adaptare în noua țară își spune cuvântul. Adaptarea devine un dans între dorul de casă și nevoia de a continua cursul vieții. Au trecut deja trei ani de la instalarea lor în spațiul oferit de cei de la FITT, și există copii care fac parte din această comunitate încă de la deschidere. UkrKidsHub este împărțită pe categorii de vârstă. La parter, pentru clasele primare s-au alocat patru cabinete pentru orele de clasă. Iar la etajul trei, clasele de gimnaziu și de liceu dispun de trei clase pentru a-și desfășura orele online. Pe lângă programul de studiu, de la orele 08:00-14:00, cu pauze între ore, elevii au posibilitatea să participe la diverse activități care treptat au fost consacrate anumitor zile, bine stabilite. Cu ajutorul programului You for Youth, care aduce tineri voluntari din țări precum Franța, Germania, Ucraina și România, mentorii pot lua o pauză de la orele cu copiii, lăsând voluntarii să se ocupe de activitățile extracurriculare.

Activitățile sunt în limba engleză, ceea ce le dă un prilej tinerilor ucraineni de a învăța să comunice într-o altă limbă în timp ce își dezvoltă noi skill-uri. Au un program structurat astfel încât le permite copiilor să-și dezvolte diferite abilități, de la cele digitale sau de comunicare și pâna la bucărit sau desen.

Luni este ziua Social Skills, în cadrul căreia se practică exerciții de public speaking, de îmbunătățire a lucrului în echipă și de leadership. Marți e timp pentru Arta Terapeutică, moment când fiecare are prilejul de a-și da frâu liber creativității, prin desen pe textile sau sticlă, meșterit handmade și merch personal. Arta devine un loc deschis și destresant, unde sunt exprimate părerile, ideile și se facilitează crearea conexiunilor între copii. Miercuri, când am venit și noi, este zi de șah, adică se construiesc strategii și practici de joc. Toate aceste activități nu sunt obligatorii, deci cine nu preferă șahul poate să-și ocupe timpul cu altceva.

Joi e una dintre cele mai iubite activități, și anume Cooking Club. Pe timpul verii, când școala se transformase mai degrabă într-o tabără de vară, în fiecare dimineață își pregăteau micul dejun împreună cu ceilalți. Deci vorba aceea cu iubirea trece prin stomac este aprobată și ne demonstrează că ne și apropie! La momentul de față, și-au improvizat o bucătărie unde în zilele de joi, mirosul de clătite (блінчики/blinciki), vafe (вафли/vafli), biscuiți (печенье/pechenie), pizza plus multe altele bat la geamul vecinilor. Iar vinerea, pentru că e ziua ce leagă weekendul de o săptămână plină și încărcată, se organizează Dance Club. De altfel avem filmulețe încântătoare pe pagina de Instagram a școlii, unde dansatorii își prezintă numărul la diverse evenimente. Activitățile au fost gândite împreună cu copiii, care sunt încurajați să fie deschiși spre orice tip de provocare, pentru a-i ajuta să-și găsească mai ușor meseriile în viitor.

 O casă nu e un loc, ci oamenii care îți sunt alături

Așa am văzut noi situația sau mai degrabă așa am simțit-o: UkrKidsHub e o familie mare, în care oamenii se sprijină și se încurajează reciproc. Am vorbit cu trei elevi de vârste și etape diferite pentru a vedea cum se simt copiii și adolescenții în acest spațiu.

„Îmi place mai mult aici pentru că acasă mă plictisesc, dar aici în timpul pauzei comunic cu colegii, cu prietenii […]. Acasă ai sta singur, părinții sunt la lucru, pe când aici ne oferim ajutor reciproc, eu îi ajut pe cei mai mici și cei mai mari mă ajută pe mine”, declară Polina.

Polina este în clasa a IX-a și urmează programul ucrainean de studii, în regim online. Cu toate că a obținut certificatul de limbă română pentru a se înscrie la o școală românească, părinții au decis că este mai complicat și greu pentru ea să frecventeze două școli în paralel și, pe lângă învățarea limbii române, să țină pasul cu programul de studiu al școlii române. Ea speră să se întoarcă în Ucraina și să continue studiile acolo.

Sunt elevi care merg la școlile din Timișoara și după-amiaza vin aici pentru a-și face temele și a petrece timpul cu prietenii, cum este și cazul Varei (Varea). Ea este în clasa a VII-a și cu toate că înțelege limba română îi este greu să vorbească și asta o împiedică să poată lega prietenii cu colegii ei.

„Nu mă prea înțeleg cu colegii mei, dar am o prietenă din Ucraina în școală”, spune Varea.

La anul are examenul național de trecere de la gimnaziu la liceu și Varea crede că va avea nevoie de meditații, gramatica limbii române fiind un test suprem.

Cât pentru liceeni, este dificil pentru ei să se înscrie la o școală românească, să învețe limba într-un an, și să se pregătească pentru bacalaureat. Așa că au rămas să studieze în regim online, la școala-mamă. Asta este și situația lui Denis, care dorește să-și continuie studiile universitare, poate chiar în Timișoara, cu toate că ia în calcul și alte variante. Primăvara aceasta au fost organizate întâlniri atât în cadrul Universității de Vest din Timișoara, cât și la Politehnica Timișoara, unde le-au fost prezentate elevilor facultățile și programele de studii.

„Înțeleg româna, dar să vorbesc îmi este tare greu, de aceea am să aleg un program în limba engleză”, ne mărturisește Denis, care este pasionat de tehnologia informației și de securitate cibernetică.

 ,,Pentru noi, păstrarea tradițiilor este ca un pod pe care nu vrem să îl dărâmăm”

Comunitatea este într-o activitate continuă. Adulții sunt conștienți că nu vor fi pentru mult timp aici și mereu încearcă să construiască oportunități pentru copiii lor. „Ce se întâmplă după?”, se întreabă Olga, unul din mentori. Pentru a rămâne conectați la identitatea culturală, ei organizează des diverse evenimente cu specific tradițional ucrainean sau inserează elemente naționale în activitățile obișnuite și săptămânale. Următorul eveniment ce se pregătește este sărbătoarea de Crăciun, unde aceștia pregătesc un program cultural specific ucrainean.

„Le suntem foarte recunoscători românilor, dar noi trebuie să ținem de tradițiile și cultura noastră pentru că nu știm ce va fi mai departe. Pentru noi, păstrarea tradițiilor este ca un pod pe care nu vrem să îl dărâmăm”, declară Olga Valetska.

FITT este un ONG care obține fonduri din proiecte, programul Ukrainian School in Timișoara fiind finanțat de UNICEF. Însă proiectul este spre sfârșite. Pe când inițial elevii primeau mic dejun și prânz, acum UNICEF finanțează doar salariile profesorilor ucraineni. Pe lângă aceștia, FITT a colaborat și cu alte organizații și a primit donații făcute de persoane fizice dornice să dea o mână de ajutor. Cu toate astea, viitorul școlii rămâne incert.

După trei ore de stat aici ne-am simțit inimile cum cresc doar de la simplul fapt că acești oameni și-au creat un spațiu (în ciuda circumstanțelor) în care se simt bine:

„Noi suntem ca acasă aici”, spune unul dintre mentori.

Acest sentiment de „acasă” e construit de micile activități care îi mențin atât pe elevi, cât și pe părinți, angrenați în continuare la normalitate, la viața cotidiană, chiar dacă bombele continuă să cadă pe frontul ucrainean. Greutățile la care sunt supuși zilnic nu încap în aceste pagini, dar cu toate astea, ei merg înainte cu zâmbetul pe buze.

Am plecat de la FITT cu sufletul greu și cu o lecție învățată: să nu subestimăm niciodată reziliența copiilor.