fbpx

Teach with Space: start în aventura cunoașterii Universului

Peste 120 de profesori au participat la Conferința Internațională „Știința în viața copiilor” dedicată Săptămânii Mondiale a Spațiului (3-10 octombrie), care a avut drept scop promovarea științelor precum matematica, științele spațiale, biologia și chimia. Pe lângă cadrele didactice, au fost prezenți și elevi, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și cercetători științifici, care au putut lua parte la activitățile evenimentului organizate pe plan local și național. 

La nivel local au avut loc ateliere pentru profesori și elevi, seri de lectură, dar și proiecții de filme sau animații care au abordat spațiul cosmic. Pe plan național au fost organizate ateliere pentru profesorii din diferite județe ale țării și un webinar online pentru cadrele didactice.

Invitatul de onoare al conferinței a fost domnul Gernot Groemer, doctor în astrobiologie și cercetător în domeniul explorării spațiului, iar surpriza evenimentului a fost apariția domnului Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român care a zburat în spațiul cosmic.

Andrada Mazilu și Bianca Boros, organizatoarele evenimentului, au povestit despre începuturile acestui proiect, despre ceea ce au învățat în urma lui și despre cât de importantă e știința în viața noastră. 

Cum a luat naștere acest proiect? 

Bianca: „Teach with Space” provine din dorința și pasiunea pe care o am pentru astronomie. Mi-am dorit ca științele spațiale să ajungă la clasele primare. Anul trecut am făcut parte din grupul de lucru al ministerului pentru crearea programei „Start în aventura cunoașterii Universului”, o disciplină opțională despre astronomie, iar de acolo a început totul.

Ce așteptări ați avut de la acest proiect?

Andrada: Ne-am așteptat să vedem un impuls în comunitate. Să regândim felul în care abordăm știința la clasă, iar profesorii să descopere noi metode de predare, stimulându-le curiozitatea copiilor. E mult mai interesant să înveți știința făcând experimente cu materiale pe care le avem la îndemână, chiar dacă nu avem un laborator. 

Ce ați învățat nou în urma acestui proiect?

Andrada: Am învățat că pasiunea pentru știință e molipsitoare. Am fost inspirată de pasiunea Biancăi și am reușit să descopăr noi metode pe care le pot folosi la clasă. De exemplu, i-am învățat pe copii fazele lunii pe biscuiți și le pot povesti lucruri despre spațiu, chiar dacă nu am o pregătire de specialitate în domeniul științei. 

Bianca: Am învățat că tot ceea ce se creează pentru această industrie se întoarce la utilizatorul de rând. De exemplu, razele X, care au fost create pentru cercetare și dezvoltarea diferitelor experimente și urmau să fie realizate în spațiul cosmic, au ajuns să fie utilizate în alte domenii. Un alt exemplu sunt lentilele polaroid, care au fost create cu scopul de a-i proteja pe astronauți de razele ultraviolete. 

Ce a însemnat prezența lui Dumitru Prunariu la conferința „Teach with Space”?

Andrada: Când acest proiect era la început, ne-am gândit să-l aducem pe domnul Prunariu, dar am crezut că amploarea evenimentului nu e destul de mare încât să accepte. Ne-am simțit mult prea mici. Totuși, după ce am început să lucrăm în cadrul proiectului am avut parte de foarte mult sprijin din partea membrilor asociației, din partea comunității locale și am avut parte de o echipă extraordinară de voluntari. A fost confirmarea că atunci când scopul tău este unul nobil și vrei să faci bine, binele se conturează în jurul tău. Scopul proiectului este să aducă un plus de valoare comunității, iar comunitatea a contribuit pentru ca acest lucru să poată fi realizat. 

Cât de importantă este știința în viața noastă?

Bianca: Nu este neapărată știința în sine, ci mai mult a ști și a interacționa cu persoanele care produc o scânteie. Am văzut în fiecare atelier cum crește implicarea copiilor în oră deoarece aceștia erau fascinați. Au construit o mână din carton, paie, câteva ațe și niște elastice. Cred că elevii au nevoie de activități care să le stârnească curiozitatea și care să-i facă să-și descopere pasiunile. 

Ce urmează pentru InEdu?

Andrada: Lansăm campania „O floare de colț pentru un prânz cald”, inițiată de Fundația Hațegan, care își propune să-i sprijine pe copii care se află în risc de abandon școlar și pentru care un prânz cald înseamnă continuitatea școlii. Urmează alte activități de formare precum „Ceainăria educatoarelor”, „Mentalitate deschisă în educație” și „Formare în comunicare non-violentă”, dar dintre toate, cel mai mare eveniment este Forumul Merito (4-6 noiembrie), unde vom realiza împreună cu profesorii Merito din țară, ateliere și modalități de formare pentru profesori, dar și pentru tineri și copii. Se anunță o lună plină în educație!


Asociația Inițiativă în Educație este o organizație nonguvernamentală care își propune să susțină și să contribuie la îmbunătățirea mediului educațional. Activitatea lor este ghidată de integritate, bunătate, responsabilitate, contribuție și evoluție. 

Evenimentul face parte din proiectul „Teach with Space”, finanțat în cadrul programului „Educația e cheia” de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. 

Distribuie:

Darius Jora

Darius Jora

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!