fbpx

Să ne uităm mai mult spre agresor, nu spre victimă

Anitta Pelin
Anitta Pelin
122944319_3547547365291369_2688247790854625124_o

Una din patru femei este victima violenței domestice. Sunt doar cifre, ai spune. Dar în spatele lor se ascund durerea fizică, neîncrederea, frica, inimile frânte și familiile distruse. Astăzi, de Ziua Internațională a Combaterii Violenței Împotriva Femeilor, vorbim despre Centrul Filia, o organizație feministă care, prin proiectele sale, luptă pentru drepturile femeilor.  

Am povestit cu Andreea Rusu, directoare executivă a Centrului Filia. Mi-a spus că a venit la Filia în 2016, când era studentă în anul II la Științe Politice, în cadrul SNSPA, și avea un curs care se numea „Gen și Politică”, cu noțiuni despre feminism și istoria drepturilor femeilor, lucru care i s-a părut ciudat. Dar la primul curs a avut o revelație. „Lucrurile pe care le auzeam, explicațiile despre ce înseamnă de fapt feminismul, când am început să aud despre hărțuire stradală, cu care mă confruntasem, dar căreia nu-i spusesem așa, când le auzeam pe colegele mele că-mi spuneau că bunicile lor le sfătuiseră să-și asculte prietenii și să nu le iasă din cuvânt, am început să observ din experiențele mele și ale fetelor din jurul meu și am simțit că mi-am găsit drumul”, spune Andreea. 

Mi-am dorit foarte mult să fac voluntariat într-o organizație feministă și Filia îmi părea ceva foarte mare, părea oportunitatea vieții mele să le ajut și eu în ceea ce fac”. Din primul an în care a făcut voluntariat, a fondat împreună cu alte colege o inițiativă împotriva hărțuirii sexuale în universități, poate prima inițiativă de acest tip din estul Europei. „Am făcut atunci diverse activități și am gustat activismul”. Ulterior, a devenit coordonatoare de voluntari și apoi a fost angajată în două proiecte: unul axat pe lucru în comunități, cu femei și autorități, și al doilea, lansarea primului Barometru de Gen din ultimii 20 de ani, în care a fost asistentă de cercetare. După ce directoarea lor executivă a intrat în concediu de maternitate, i-a propus Andreei să preia funcția. „La 23 de ani, mi s-a părut complicat, dar simt că am învățat foarte multe lucruri. Mă ajută Filia foarte mult în viață și simt că și eu ajut la rândul meu”.

Ne prezentăm ca o organizație feministă care face auzite vocile femeilor prin activism, advocacy, studii, analize și lucru în comunitate. Pentru mine Filia este acasă, este un spațiu sigur, în care, alături de colegele mele putem să ne urmărim visurile personale, cât și să facem o schimbare reală în jurul nostru”. Unul dintre cele mai importante lucruri, spune Andreea, e că la Filia nu se fac lucruri cu jumătăți de măsură. Nu fac nimic doar pentru a trece într-un raport de activitate și nu fac lucruri în care nu cred. Nu fac compromisuri.

Inegalitatea de gen în România nu e privită în nici un caz ca o prioritate. Andreea crede că acest lucru de datorat și faptului că nu avem o educație în ceea ce privește acest subiect și că nu realizăm că lucrurile care ni se întâmplă, sau pe care le vedem ca bărbați că li se întâmplă femeilor, pot fi numite inegalități, că ar trebui să fie rezolvate și să sunt lucruri serioase. „Dacă întrebi câte o femeie dacă se simte discriminată sau inegală față de un bărbat, probabil o să spună că nu. Dar dacă începi să întreb lucruri specifice – de tipul: ai fost fluierată pe stradă, ai fost pipăită fără să vrei, ai fost de acord să întreții relații sexuale pentru că te simțeai prost să refuzi, ai rămas în niște relații care nu erau sănătoase, ca urmare a presiunii prietenilor sau familiei – începi să realizezi inegalitățile”.

Și dacă te uiți puțin în jurul tău, spune Andreea, sesizezi inegalitățile. Un exemplu poate fi numărul femeilor implicate în politică. „Când vezi că deși în România 51% sunt femei, iar în Parlament doar 13% sunt femei, te întrebi care e motivul. Și cine crede că asta e efectiv datorită meritocrației, se minte pe sine”.

Au început luna dedicată violenței asupra femeilor cu un marș hibrid. În stradă și online. Deși în ultimii ani au avut marșuri cu mii de oameni în stradă și cu multă atenție din partea presei, anul acesta s-au limitat la câteva participante. „Au venit doar colegele implicate în Organizația pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor. În mediul online, a fost prezentat manifestul, unde, din păcate, doar adăugăm revendicări în fiecare an, au fost intervenții de la colege din țară, dar și din București”.

Spune că ecoul a fost mai slab. Nu a existat nici o reacție din partea autorităților, dar crede că e din cauza perioadei dificile prin care trecem. Povestește că în februarie a fost omorâtă care avea ordin de protecție, în Chitila, lângă București. „Imediat după această crimă oribilă, ministrul de interne Marcel Vela, care atunci aveam un guvern interimar, a spus că în momentul în care va avea guvern plin, primul lucru pe care îl va face va fi să dea ordonanță de urgență pentru brățări electronice, sistemul de monitorizare a încălcării ordinului de protecție. Apoi a venit pandemia. A fost numit guvernul, a trecut legea de Senat, nu s-a mai dat ordonanță de urgență, iar în momentul de față e blocată în Camera Deputaților. Din câte știm noi, a ieșit din comisii și așteaptă să fie discutată în plen. Problema este că nu a fost discutată până acum, din cauză că au fost prioritizate alte lucruri, însă ar fi fost în regula dacă s-ar fi întâmplat asta nu numai anul acesta, în care avem această situație care a blocat o lume întreagă. Însă, din păcate, violența asupra femeilor nu a fost niciodată prioritară”.

Vorbim despre violență asupra femeilor atunci când se întâmplă ceva îngrozitor care apare în presă. Și pe 25 noiembrie. Și pe 8 martie. În afara acestor momente ale anului, există situații de violență și crime, la care închidem ochii. Asta se întâmplă și pentru că, în mare majoritate, victimele violenței domestice sunt femeile, iar marea majoritate a agresorilor sunt bărbați. „Atunci când clasa politică arată așa de diferit din punct de vedere al genului, bineînțeles că ai tendința de a adresa problemele cu care ei s-au confruntat. Problema este că ei sunt acolo să reprezinte și femeile din țară, dar cred și sper că dacă ar fi mai multe femei în parlament, problemele cu care se confruntă ar fi mai des pe agenda publică”.

Cu toate că ecoul a fost mai slab, speră să recupereze în online, iar mesajul lor să ajungă la și mai multă lume. Vor continua să posteze pe paginile lor video-uri ale supraviețuitoarelor violenței domestice și ale expertelor din rețea care lucrează cu ele. Astăzi, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, publică un making of al evenimentului din octombrie, în care vor apărea mai mult mărturii ale femeilor care au vorbit în piață. Tot astăzi, mai multe ambasade din România vor publica un statement comun împotriva violenței, vor avea chiar un colaj foto în care ambasadorii vor purta ceva portocaliu împotriva violenței.

Vor exista și mai multe conferințe organizate de mai multe autorități, la care vom participa, și vom avea două întâlniri cu tineri despre violența împotriva femeilor și despre feminism în general. Ceea ce ne bucură. Sunt organizate de ei și simt că munca cu tinerii și împărtășirea de informații către tineri ajută foarte mult. Pentru că așa cum mi-a deschis mie mintea, așa cred că poate să le deschidă și lor”.

În această perioadă, realizează un proiect pe termen scurt, „Femeile în timpul și după coronavirus”. Fondurile sunt norvegiene, în cadrul programului Active Citizens Fund, coordonat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, iar în cadrul proiectului, fetele realizează o campanie de informare cu privire la experiențele pe care femeile le-au avut în această perioadă. De asemenea, fac și o cercetare, au deja 400 de femei care au răspuns la un chestionar online. Ulterior, vor realiza un raport cu o serie de recomandări pentru autorități, pentru a se asigura că egalitatea de gen va fi luată în calcul atunci când realizează măsuri post-pandemie. „Vom face câteva activități de advocacy, încercăm să aducem pe masa autorităților experiențele femeilor, astfel încât să nu fie orbi la diferențele de gen, care există. Inclusiv la nivel de piața muncii. Două treimi dintre cei care au intrat în șomaj în această perioadă au fost femei. Le afectează disproporționat această criză. Și e important să recunoaștem asta și să o adresăm”.

De șase ani, împreună cu Asociația E–Romnja, coordonează trei grupuri de inițiativă ale femeilor și unul de inițiativă al tinerilor și tinerelor în Valea Seacă, o comună din Bacău. „Vorbim despre violența asupra femeilor și le sprijinim să facă demersuri pentru a-și rezolva problemele specifice ale comunității, să-și cunoască drepturile, să facă petiții și să aibă discuții cu autoritățile locale. Și este o muncă frumoasă, mai ales că se leagă relații foarte puternice cu aceste femei și fete”. În această perioadă au reușit să facă o campanie de strângere de fonduri și au dus pachete cu alimente și produse de igienă familiilor vulnerabile din Valea Seacă. Iar săptămâna următoare urmează să facă același lucru în Tâmboiești, județul Vrancea.

Mai există un proiect Erasmus, în care au lucrat cu parteneri din mai multe state la o cercetare despre stereotipuri la nivel de liceu. Ca urmare a cercetării și a unui curs, își propun să redacteze un manual pentru profesori, cu privire la stereotipuri și prejudecăți de gen, astfel încât să le ofere elevilor informația corectă. Andreea spune că a fost interesant să observe diferențele de răspunsuri ale elevilor și „să vedem cum diferențele de gen sunt super împământenite inclusiv la nivel de liceu din centrul Bucureștiului”.

Unul dintre rolurile Filia este să ajute femeile care nu sunt asigurate să facă pașii necesari pentru a deveni asigurate, sau pentru a-și obține carte de identitate, pentru că încă există persoane care nu au. În acest sens, pregătesc un proiect pentru comunități din Sud-Muntenia, unde vor realiza împreună cu partenerii lor teste Papanicolau. Femeile care au modificări la nivelul colului uterin, vor fi sprijinite să vină în București și să-și facă procedurile medicale necesare pentru a preveni un potențial cancer de col.

Pe lângă aceste proiecte în care sunt plătite și „care plătesc facturile”. Dar fac și foarte multe lucruri voluntare, precum întâlniri constante de advocacy cu autorități locale și centrale sau reacții în social media referitoare la derapaje din spațiul public. „Avem această activitate constantă, de plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, plângeri la Parchet, partea de informare, pentru că pagina Centrului Filia, cel puțin de un an, are de trei-patru ori pe zi câte o postare care caută să popularizeze ce înseamnă feminismul, drepturile femeilor, cum ar trebui să ne poziționăm”.

Apropo de plângeri, au făcut două la Parchet și una la DIICOT. Prima de la Parchet a fost împotriva Danei Budeanu, care a explicat în emisiunea sa online cum ar trebui să fie bătute femeile demonstrativ ca să creeze frică celor din jur. Spune că nu s-a întâmplat mare lucru în urma plângerii, doar a vorbit presa o zi sau două.

După acest eveniment, a apărut în spațiul public cazul vloggerului Alexadru Bălan (COLO), când Centrul Filia a făcut sesizare la Parchet, dar s-a autosesizat și Poliția Română. „Cel mai mare câștig cred că este că s-a vorbit foarte mult pe acest subiect, că presa a început că vorbească despre violența asupra femeilor”.

Andreea spune că este un exemplu că totuși, și internetul e reglementat. „Și, deși până la el nu i se întâmplase nimic nimănui pentru ce a spus pe internet, după el, cred că foarte mule persoane publice vor fi mai atente la ceea ce spun și la informațiile pe care le dau, în special publicului tânăr”. Rezultatul a mulțumit-o, pentru că e de părere că va rămâne un exemplu. Și tot atunci, a readus în atenția presei cazul Danei Budeanu. „Și aici e de fapt puterea presei care, din punctul meu de vedere, este imensă”.

La Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării au câștigat mai multe procese, probabil cel mai mediatizat fiind împotriva unei companii private, care a primit o amendă de 10.000 de lei (maximul pe care CNCD poate să-l dea), în urma unor reclame. Un rezultat bun este și cel al Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor, pe care îl o coordonează împreună cu Asociația Trasncena. Este vorba despre ordinul de protecție provizoriu, legiferat în 2018.

În România, în ultimii ani avem o cifră de aproximativ 30% din ordinele de protecție încălcate. „Doar 2-3% din aceste fapte ajung să fie judecate în instanță. Nu există sancțiuni și, deși agresorul care încalcă ordinul ar trebui să ajungă la închisoare, pentru că încalcă decizia unei instanțe judecătorești, nu prea se întâmplă”. Astfel, prioritatea este sistemul de monitorizare electronică a încălcării ordinului de protecție. Cu toate că femeile au ordin de protecție, ele necesită o dovadă a încălcării lui (filmare, fotografie sau înregistrare). „ Prioritatea pentru ea este să scape de el, nu să-l filmeze. E greu și dovedești. Și nici nu ar trebui să fie responsabilitatea victimei să dovedească așa ceva”.

Sunt femei care au murit, deși aveau ordin de protecție. Ceea ce dovedește incapacitatea statului român de a proteja. „E un lucru care se întâmplă exclusiv din cauza faptului că nu există acest sistem. Bineînțeles că nu există suficienți polițiști, cât să stea câte unul după fiecare femeie care are ordin de protecție. În România vorbim despre acest sistem de opt ani și, cu siguranță, va mai dura mult până se va aplica”.

Nu e foarte dificil pentru o femeie să obțină un ordin de protecție. Atunci când e agresată, sună la poliție, care vine la fața locului (începând cu decembrie 2018, au voie să intre direct în locuință, înainte era necesar acordul proprietarului pentru a intra), separă victima de agresor, iar victimei îi este aplicat un chestionar de evaluare a riscului. Dacă se atinge un punctaj care e considerat risc mare, se emite pe loc un ordin de protecție provizoriu. Ulterior, agresorul este dus ori într-un centru, ori la rude, indiferent dacă este sau nu proprietarul locuinței. Acest ordin provizoriu este valabil cinci zile, timp în care victima are un răgaz să îți pregătească aplicația pentru un ordin de protecție emis de judecătorie. „E o cerere care trebuie depusă la judecătorie, alături de alte dovezi (ordinul de protecție provizoriu și mărturia polițiștilor care au fost la fața locului, mesaje, fotografii, înregistrări, video-uri, martori din familie sau vecini). Ajută mult”.

Raportarea a crescut, semn văzut în numărul mare de ordine de protecție emise. Totuși, în țara noastră e o subraportare foarte mare a cazurilor de violență domestică. Ceea ce e important, e că din ce în ce mai multe femei află de instrumentele pe care le au.

Prost stăm și la centrele pentru femei. Există un loc în adăpost pentru femei la 10.000 de locuitori, un centru de criză pentru victimele violului la 200.000 de femei și un centru de prevenire pentru consiliere la 50.000 de femei. Nu avem nici o hartă clară a serviciilor care există pentru victime. Există una a Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, dar în acea hartă nu există mai multe adăposturi sau centre de consiliere despre care Filia să știe.

În mai sau iunie 2019, a fost închis singurul adăpost de urgență nonstop care exista în București. E un oraș foarte mare și exista un singur adăpost la care puteai să apelezi oricând. Pentru că, în general, adăposturile autorităților au program stat, de la 9 la 16. Dacă ești victimă între ora 16 și ora 9, nu se știe, aștepți. Și era foarte important acest centru care a fost închis. Pur și simplu nu a mai fost alocat buget de la Primăria Capitalei. Ulterior, în București au fost inaugurate două centre, înainte de alegeri. Am aflat că unul dintre ele în octombrie nici nu avea licență de funcționare. Nu stăm deloc bine din punct de vedere al serviciilor pentru victime, stăm și mai prost din punct de vedere al serviciilor pentru agresori, care ar trebui și ei să beneficieze de consiliere, de exemplu, dacă vrei să ai măcar minima șansă de a nu repeta ceea ce a făcut în relația pe care a avut-o înainte”.

Centrele făcute de cei din ONG-uri sunt pline, funcționează la supracapacitate, în timp ce autoritățile se plâng că nu au beneficiare. Și atunci ne întrebăm de ce. A fost realizată câte o locuință protejată în fiecare județ din țară. „Cred că ar trebui să se întâmple un schimb de informații dinspre mediul ONG înspre autorități, prin care să înțeleagă ce e greșit. Fie modul în care comunică, fie nu fac suficientă reclamă centrului, fie serviciile pe care le oferă nu sunt ce trebuie, sau accesul în centru e complicat”.

 Foarte important ca personalul care intră în contact cu victimele violenței domestice, să înțeleagă cu funcționează aceasta. „Există de multe ori, din partea polițiștilor, procurorilor, asistenților sociali, această frustrare că au făcut ceva să ajute o femeie care era victimă, dar ea s-a întors la agresor. Și e o frustrare că au muncit degeaba, că au pus suflet poate în acest caz și nu au reușit să o convingă pe femeie să plece din această relației”.

În momentul în care persoana care face rău e o persoană cu care tu ai o relație, cu care ai o familie, pe care o iubești și de care poate depinzi financiar, e mai greu. „Ar trebui să înțelegem că decizia e exclusiv a victimelor, că trebuie să le susținem indiferent de ce se întâmplă și de cât de multe ori se întorc, pentru că este mult mai rău să se întoarcă și să nu mai aibă cu cine să vorbească, cui să se confeseze și cine să le ajute. Și e important să trecem peste frustrare, peste supărare, și să le fim alături, pentru că până la urmă nu este ea persoana negativă din poveste”.

Andreea spune că astăzi, 25 noiembrie, mai mult ca în alte zile poate, și-ar dori să schimbăm unghiul din care privim situația de violență împotriva femeilor. „Să ne uităm spre agresor, nu în spre victimă. Mi-aș dori să avem mai multă compasiune față de victime și să le susținem indiferent de decizia lor. Acesta e mesajul meu, să diminuăm, dacă nu chiar să oprim blamarea victimei”.

*Sursă foto: Centrul Filia

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Articole recente

Cum arată jurnalismul 2.0?

Ultimul an ne-a făcut să ne dăm seama de cum suntem cu adevărat. Am avut mai mult timp cu noi, ne-am îndepărtat de lucrurile toxice

O altă lume

Când a venit pandemia, m-am mutat pentru prima dată la sat. Nu a fost cel mai ușor pas. Dar odată cu această decizie, am descoperit

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!