,,Până nu ai trecut prin asta, nu știi ce este războiul.’’
Așa alege Yeva Skalietska să își înceapă cartea. Direct. Fără menajamente. Exact așa cum a apărut și războiul în viața ei. Fără avertismente. Fără explicații. Fără timp să înțeleagă ce se întâmplă.
Yeva este doar unul dintre cei peste două milioane de copii care au fost nevoiți să se refugieze din Ucraina din cauza războiului, conform datelor UNICEF. Povestea Yevei este și povestea acestor copii, care au fost obligați să își părăsească orașul, locuințele și să înceapă o viață nouă, în necunoscut.
,,Războiul prin ochii unui copil. Mărturii din Ucraina’’ este o carte emoționantă, care oferă o privire directă asupra războiului din Ucraina, din perspectiva unui copil. Pe măsură ce scrie, jurnalul Yevei ajunge să fie dovada unei copilării distruse, a fricilor, dar și a speranței de care tânăra se agață cu toată puterea ei.
Cartea explorează traseul Yevei și al bunicii ei prin Ucraina și, în cele din urmă, în afara granițelor țării. Ne arată procesul de maturizare forțată a unei fete care, deși este încă un copil, încearcă să își păstreze speranța și să înțeleagă noua realitate în care a ajuns să trăiască.
Yeva Skalietska este o adolescentă ucraineană, originară din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. La începutul cărții, Yeva este un copil obișnuit, cu preocupările tipice vârstei ei. La vârsta de 12 ani, ea se gândește la seri de bowling și la petreceri cu prietenii, războiul fiind o noțiune vagă. Îi place să cânte la pian, să picteze și să studieze geografia, engleza și germana. Însă, toate acestea se schimbă brusc atunci când, pe 24 februarie 2022, trupele ruse invadeaza Ucraina, iar Harkov devine un oraș sub asediu.
Începând cu acea zi, Yeva se hotărăște sa țină un jurnal în care descrie evenimentele, așa cum le înțelege ea. Trecem alături de ea prin bombardamente și alerte de evacuare, vedem cum este nevoită să se ascundă în subsol cu bunica ei și simțim, în final, tristețea Yevei când trebuie să își părăsească orașul și apartamentul.
Deși este doar un copil, ea trebuie să se maturizeze rapid. Prin jurnalul ei, nu doar documentează pierderile și suferințele pe care le trăiește, dar încearcă să-și înțeleagă propriile emoții. Pe măsură ce zilele trec, jurnalul Yevei devine un adevărat refugiu pentru ea și un mod de a face față haosului din jur. Romanul este scris într-un stil simplu, direct, iar cititorii pot simți vulnerabilitatea din cuvintele adolescentei. Stilul narativ nu conține artificii literare, dar tocmai această simplitate în exprimare îi oferă cărții autenticitate. Structura cărții este una cronologică, fiecare capitol fiind ca o nouă piesă din puzzle-ul experiențelor Yevei: de la confuzia inițială, la groază, speranță și, în final, la o formă de acceptare a noii sale vieți.
Sub ochii ei, Harkovul se transformă. Dintr-un oraș plin de viață, devine o ruină. Frica devine un sentiment prezent în toți locuitorii acestui oraș. Pe lângă Yeva și bunica ei, descoperim în carte și o parte din colegii ei de clasă. În paginile cărții, ea nu vorbește doar despre suferințele ei, ci și colegii de clasă au ocazia să-și spună povestea. Încă de la început, îi cunoaștem pe aceștia prin intermediul mesajelor de pe grupul de WhatsApp al școlii. Regăsim în carte și frânturi din discuții, fotografii și ilustrații care ne ajută să înțelegem mai bine prin ce trec acești oameni și ce se întâmplă în jurul lor.
Pe lângă transformările prin care trece orașul său natal, Yeva ne prezintă și transformările prin care trece ea. La început, nu suportă termenul de ,,refugiat’’, considerând că acesta desemnează o categorie de oameni vulnerabili, fără speranță, diferiți. Cu timpul, din cauza evenimentelor care au loc, Yeva este forțată să fugă alături de bunica ei din orașul Harkov. E nevoită să își părăsească locuința, prietenii și tot ceea ce îi e familiar, ajungând să trăiască realitatea pe care o asocia cândva doar cu alții. Pe măsură ce călătoria ei continuă, Yeva e nevoită să accepte această etichetă și să ,,îmbrățișeze” statutul de refugiată. Totuși, prin povestea ei, tânăra ne arată că statutul de refugiat nu definește identitatea unei persoane, ci reflectă doar o circumstanță impusă de evenimentele din jurul ei, evenimente pe care nu le poate controla.
,,Războiul prin ochii unui copil. Mărturii din Ucraina” de Yeva Skalietska reușește să prezinte suferința umană dintr-o perspectiva inocentă, dar foarte puternică. Cartea Yevei este mai mult decât un jurnal, este un apel la empatie. Ne arată că trebuie să vedem refugiații nu ca pe niște cifre, ci ca pe oameni reali, cu povești complexe și dureroase. Este o mărturie absolut necesară, care ne amintește de prețul războiului și de reziliența oamenilor care trec prin acest război.
