Când a izbucnit războiul în Ucraina, milioane de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele. Printre aceștia se numără o familie din Odesa, cu un copil de un an și zece luni, care a plecat în grabă, luând doar strictul necesar. La scurt timp după primele explozii, dimineața devreme, au pornit la drum, cu speranța că vor găsi un loc în care să fie în siguranță.

„Și acum imaginați-vă: e dimineață, sunt explozii, rachetele zboară, iar noi încercăm să ne salvăm viețile”, povestește Eugenia Rozbytska, cunoscută sub numele de Jane.

Familia ei a avut noroc, spre deosebire de mulți alți refugiați: știau engleză, aveau o mașină, niște economii și documentele necesare pentru a trece granița. Cu ajutorul unui prieten din Timișoara, au găsit în cele din urmă sprijin pentru a-și construi o viață nouă.

Aceasta este doar o parte din povestea pe care Jane a împărtășit-o recent studenților la Jurnalism de la Universitatea de Vest. Ea a fost invitată la o dezbatere unde a vorbit despre ce înseamnă să fii refugiat, despre procesul de adaptare într-o țară străină și despre sprijinul primit din partea organizațiilor și localnicilor în momentele dificile.

Deși familia sa a avut un parcurs relativ norocos, nu a fost lipsit de provocări. Cozile interminabile la benzinării, la graniță și la bancomate au fost doar câteva dintre obstacolele întâlnite în drumul spre siguranță, iar integrarea într-un loc cu o cultură și limbă diferită nu a fost nici pe departe ușoară. 

„Când am ajuns în Timișoara, nu știam nimic despre oraș, despre viața de aici sau despre cum să mă integrez”, a mărturisit Jane.

De la refugiată, la sprijinirea unei întregi comunități 

Ajunsă în Timișoara, a început să ajute alți ucraineni: mulți dintre ei nu știau engleză, iar traducerea era esențială. A lucrat timp de un an și două luni ca voluntar, devenind astfel un lider informal al comunității de ucraineni din oraș. Tot ea a propus crearea unui grup de Telegram pentru ucrainenii din Timișoara, care a devenit rapid o sursă importantă de informații.

„Știam că mulți ucraineni sunt foarte familiarizați cu grupurile de Telegram, fiind o platformă des folosită de ei”, explică Jane.

Grupul a avut succes, iar acum are peste 1000 de membri și a devenit un punct de sprijin pentru întreaga comunitate.

În doi ani și jumătate, Jane a participat la realizarea a peste 30 de proiecte culturale care dau voce comunității ucrainene și creează o punte între aceasta și cea locală, multe în colaborare cu ONG-uri și instituții publice locale și/sau incluse în programul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023. Majoritatea au presupus organizarea de evenimente ce promovează arta, incluziunea socială și sprijinul pentru refugiații ucraineni.

De curând, Jane a contribuit la crearea premiselor pentru realizarea unei piese de teatru româno-ucrainene: „Blockpost”, care povestește începuturile războiului din Ucraina, drama și curajul celor afectați. De asemenea, a coordonat proiecte în cadrul Timișoara Refugee Art Festival și expoziția de fotografie „Ucraina este…”, organizată la Biblioteca UPT. Realizată împreună cu refugiați din comunitatea locală, expoziția a prezentat istoria, natura și tradițiile Ucrainei, apropiind publicul timișorean de cultura și realitățile refugiaților. Tot ea s-a implicat și în realizarea expoziției de fotografie „Fețe ale refugiaților din Timișoara”, realizată de Horváth Katalin Fanni. Aceasta cuprinde 19 portrete ale refugiaților din Ucraina, Sudan, Siria și alte țări, alături de poveștile lor de integrare și provocările întâmpinate în România.

Jane a colaborat și cu asociația „Prin Banat”, a fost implicată în realizarea picturii murale „Stand with Ukraine”, inaugurată de Ziua Independenței Ucrainei, pe 24 august, precum și în organizarea unui spectacol de video mapping pe clădirea Operei din Timișoara. Acesta a fost un omagiu pentru artista Mariia Prîmacenko, o figură importantă a artei din perioada celui de-al doilea război  mondial, care a integrat simboluri ale pericolelor nucleare, reprezentate prin dragoni și păsări albe. Tema centrală a fost independența, iar evenimentul a fost menit să celebreze speranța și libertatea. Tot împreună cu asociația „Prin Banat” a contribuit și la realizarea unui film documentar, care a fost lansat cu ocazia împlinirii unui an de la începutul războiului. 

„Am descoperit că, printre ucrainenii din Timișoara, există mulți oameni foarte talentați… Una dintre idei a fost să implicăm cât mai mulți ucraineni din diverse domenii în aceste proiecte. De exemplu, avem artiști talentați care pot crea obiecte artizanale deosebite”, a spus ea.

Astfel, a reușit să aducă în prim-plan oamenii talentați ai comunității ucrainene, implicându-i în diverse proiecte culturale și sociale. Artiștii ucraineni au avut ocazia să participe la festivaluri precum Harababura sau Faberland, unde au expus produse artizanale și au promovat tradițiile lor. 

Pentru a derula aceste inițiative, Jane a fondat asociația Faina UA în aprilie 2023. Aceasta a fost înființată pentru a sprijini integrarea ucrainenilor în Timișoara, dar și pentru a promova cultura lor. Ea beneficiază de expertiza lui Jane, care are peste 15 ani de experiență profesională în managementul evenimentelor și turismul local, deținând funcții precum șef de marketing, CEO, coordonator de proiect și manager de cercetare și dezvoltare.

Impactul războiului asupra refugiaților 

La dezbatere, Jane a vorbit și despre impactul războiului asupra familiilor refugiate, menționând că multe dintre ele s-au destrămat. Sunt cazuri de mame cu copii care s-au separat de soți, rămași în Ucraina. La începutul războiului, refugiații beneficiau de programul de sprijin „50/20”, prin care Guvernul României acoperea o parte din costurile legate de existența zilnică a refugiaților ucraineni: 50 de lei pentru cazare și 20 de lei pentru masă. Începând cu mai 2023, programul a fost modificat, refugiații primind suma fixă de 2000 de lei pe lună pentru cazare, pentru o perioadă limitată. Suma este ulterior condiționată de angajarea cu un contract de muncă și de frecventarea școlii de către copii.

Jane a fost întrebată despre alegerea de a rămâne în Timișoara, după ce a stat o scurtă perioadă și în Cluj, iar alți membri ai comunității ucrainene optează pentru țări din Occident. Ea a menționat mai multe motive personale, precum costurile de trai, care sunt mai scăzute față de alte țări europene, precum Norvegia sau Germania. De asemenea, statutul de protecție temporară din România le oferă refugiaților drepturi precum accesul la piața forței de muncă, la servicii medicale, la educație și le păstrează libertatea de a călători, spre deosebire de alte țări care impun restricții. Proximitatea față de Ucraina și asemănările culturale au contribuit și ele la luarea acestei decizii:

„Timișoara este un oraș cu o mare diversitate culturală, un loc cu adevărat internațional”, a spus Jane.

În cadrul dezbaterii, s-a vorbit și despre discriminare, un subiect sensibil pentru refugiați, dar care poate fi resimțit în societatea românească. Jane a spus că, deși nu a întâlnit astfel de situații în mod direct, știe că există prejudecăți susținute de anumite stereotipuri din media. Ea a povestit despre proiectele la care a lucrat, împreună cu jurnaliști și organizații, pentru a schimba aceste idei preconcepute despre refugiați și pentru a ajuta comunitatea să fie mai bine înțeleasă.

În final, Jane a fost întrebată dacă își dorește să se întoarcă acasă, iar răspunsul ei a fost plin de emoție:

„Da, vreau să mă întorc, dar nu știu când o voi face. Nu știu dacă va fi peste un an sau zece”.

Dorința de a reveni în Kiev, locul unde s-a născut, sau în Odesa, orașul în care a trăit înaintea războiului, este puternică, dar însoțită de incertitudine, deoarece realitatea actuală din Ucraina face imposibil de prezis când și cum se va putea acest lucru.

Războiul i-a schimbat complet viața și locurile pe care le știa. Se întreabă dacă va găsi aceleași condiții de viață, aceleași legături sau locuri de muncă. Din Ucraina primește mereu vești despre devastări provocate de război sau despre moartea unor cunoscuți sau prieteni în urma atacurilor armatei ruse. Se simte prinsă între două lumi, iar incertitudinea există și după mai bine de doi ani de la plecare:

„E greu de spus acum dacă ne vom întoarce sau nu, dacă vom rămâne sau vom pleca”.

Dorința de întoarcere este permanentă, dar când casa devine tot mai periculoasă, iar prietenii și rudele sunt răniți sau uciși, trauma devine copleșitoare. Refugiații trăiesc adesea cu incertitudinea dintre dorința de a se întoarce acasă și imposibilitatea de a ști ce le aduce viitorul. Totuși, Jane nu-și pierde speranța că, într-o zi, se va putea întoarce, chiar dacă acel moment pare departe și nesigur.

Fotografii realizate de: Andreea Azarov