fbpx

„Povești regândite. De la carte la film”. Volumul de cronici care pune în oglindă cărțile și ecranizările lor

Oare ar putea filmul să bată vreodată cartea? Cât dintr-o ecranizare respectă ideile inițiale și intențiile autorului? În ce măsură reușesc actorii unui film să reprezinte versiuni fidele ale personajelor dintr-o carte? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă Adina Baya și Cristina Chevereșan în volumul „Povești regândite. De la carte la film”.

Lansarea cărții a avut loc marți seară, în data de 13 decembrie, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara. Volumul adună cronicile celor două autoare din rubrica Duplex a revistei Orizont. Evenimentul a fost unul inedit, o lansare de carte atipică, întrucât scriitoarele, care sunt și profesoare la UVT, au fost supuse unui „extemporal” și au răspuns unei serii de întrebări adresate de Alexandru Oravițan, dar și unor întrebări venite din partea publicului.

Cum v-a venit inițial ideea rubricii?

Cristina: Prima dată ne-am jucat, cred că ne jucăm și astăzi, de aceea încă ne face plăcere să facem această rubrică. Îmi aduc aminte că eu la momentul respectiv scriam mai mult despre literatura română decât acum. Un film românesc fusese atunci ecranizat, cu un foarte mare succes. Noi, fiind prietene de mult timp, ne-am gândit pentru prima oară atunci că poate ar fi interesant ca una din noi să scrie despre carte, iar cealaltă despre ecranizare. Rubrica a avut succes în revista Orizont și continuă de mai bine de un deceniu.

Cum alegeți titlurile?

Adina: Uneori avem o metodă de selecție, alteori doar vedem un film foarte fain și decidem să scriem despre el. Totuși, pentru că ambele suntem implicate în foarte multe lucruri, iar scrierea unui articol pe lună necesită o oarecare disciplină, avem și o organizare. Încercăm an de an să facem o listă cu ecranizările care au apărut sau urmează să apară, dar includem și filme în funcție de alte criterii clasice precum filme „oscarizate”, filme foarte discutate sau filme consacrate, precum filmul „Parfum de femeie”, care intră în categoria filmelor care îmbătrânesc cu grație. 

V-ați gândit să revizitați textele pe care le-ați scris cu 10-15 ani în urmă pentru a vedea dacă le-ați privi altfel acum?

Cristina: Nu pot spune că ne-am gândit neapărat la asta, dar trebuie să recunosc că avem unele momente în care nu ne mai aducem aminte despre ce am scris sau nu am scris. Deci, cu siguranță ne-ar prinde bine să revizităm din când în când propriile texte.

Care este procesul de scriere?

Cristina: Ne străduim să ne facem o listă cam pe jumătate de an. Deci noi în momentul acesta știm ce urmează să scriem până în luna iunie a anului viitor. E o rubrică fixă, astfel că nu avem opțiunea de a nu scrie. Prin urmare, este nevoie de puțină planificare, lucru care ne motivează, pentru că e o joacă până la urmă. E ceva ce ne dă un soi de refugiu pe care ne place să-l revizităm în fiecare lună.

Adina: Pentru mine procesul de scriere implică și o perioadă de digerare a filmului pe care l-am văzut. Predând la jurnalism, știu că în acest domeniu există mereu presiunea timpului, însă consider că a scrie pentru o revistă precum Orizont, a face jurnalism cultural, implică acest privilegiu de a-ți lăsa puțin timp să reflectezi după ce ai consumat produsul cultural, să te gândești la el din mai multe perspective. De exemplu, eu când mă uit la un film îmi iau notițe pe parcurs, urmăresc detalii legate de filmare, de fir narativ, elemente legate de conținut și de arta estetică, de limbajul audiovizual. Abia ulterior mă pun să scriu. De multe ori ne consultăm în timpul lunii și îi spun Cristinei că articolul meu mai durează vreo 2-3 zile, chiar dacă e deja gata, dar îmi las timp să îl citesc și să îl recitesc.

Vă citiți textele una alteia înainte să le trimiteți spre publicare?

Cristina: Eu le citesc mai mult pe ale Adinei, dar asta din deformare profesională, având în vedere că eu și redactez la revista Orizont, dar nu schimbăm nimic una în funcție de cealaltă.

Adina: Cred că avantajul acestei rubrici este că nu avem o agendă pe care trebuie să o respectăm și fiecare din noi are spațiu pentru a observa lucrurile pe care simte că trebuie observate, scoase în evidență.

Are filmul o capacitate mai persuasivă decât o carte?

Adina: Fiind cadre didactice, suntem provocate să regândim ce predăm folosindu-ne de mai multe imagini și clipuri video, pentru a ne adapta la cerințele generației nativilor digitali. Sigur că ideea că imaginea transmite mai ușor un mesaj decât textul este deja un clișeu. Pe de altă parte, atunci când compari ce încape între copertele unei cărți și ce poate scoate la iveală un autor, realizezi că există lucruri care nu pot fi filmate, lucruri invizibile care nu pot fi scoase la iveală de un regizor pe un ecran. Filmele oferă alte mijloace de expresie, alte resorturi, și de aceea privirea în paralel pe care îi invităm pe cititori să o arunce asupra câtorva filme subliniază acest mod de a spune o poveste în două limbi diferite. Mediul în care transmiți o poveste modelează la modul decisiv povestea respectivă.

Cristina: E interesant să ne uităm la filme ca un soi de traduceri într-un alt mediu al unui tip de poveste și într-un fel acesta este în mare parte și motivul pentru care nu ne citim și în niciun caz nu ne influențăm textele. Cred că pentru cititorii noștri e mult mai interesant să vadă ce a găsit fiecare dintre noi în tipul de discurs pe care îl analizează decât să aibă parte de niște versiuni puse la unison. 

Ce carte și ce film, din cele descrise în volum, le simțiți mai aproape?

Adina: Din punctul meu de vedere, sunt mai multe pe care aș putea să le includ din motive diferite. Un prim exemplu este cea mai recentă versiune a filmului “Little Women”, regizat de Greta Gerwig. Mi-a plăcut această revizitare a poveștii deoarece are în spate o serie lungă de încercări de ecranizare și e greu din acest motiv să aduci ceva nou, inovator, dar regizoarea filmului se angajează într-un mod foarte curajos într-o renegociere a apropierii de textul-sursă. Nu numai că intervine în interiorul poveștii și acordă importanță unor personaje care în ecranizările precedente erau secundare, dar le și face să fie „din carne și oase”, când ele în trecut erau „din carton”, parte din recuzită într-un fel. Un alt film ar fi “The Irishman”, care aduce un final rotund carierei lui Martin Scorsese. 

Cristina: Mi-a sărit în ochi o carte la care trebuie să recunosc că am ajuns datorită filmului, “The English Patient”, un film pe care l-am revizionat de foarte multe ori și la care plâng de fiecare dată. Cartea lui Michael Ondaatje este la fel de răscolitoare și de bine scrisă, iar ecranizarea este foarte aproape de spiritul originalului. Pe de altă parte, ar fi cartea lui Nicole Krauss, “The History of Love”, o poveste care reinterpretează istoria persecuției evreilor și istoria Holocaustului, un roman care pune laolaltă nu doar partea de emoție, ci și cea de bună cunoaștere a contextului istoric. Aș menționa și “Native Son”, un film dur, ca romanul lui Richard Wright, după care a fost făcut, o carte stindardă a afirmării frustrărilor și suferințelor comunității afro-americane. Este o scriere care tulbură și care te face să te simți extrem de prost în pielea ta. Nu e o lectură de plăcere, dar e cu siguranță o lectură care te schimbă, te face să gândești, să te pui în ipostaze la care probabil nu ai meditat niciodată.

Adina, dacă ar fi să recomanzi o carte care a stat la baza unui film, ce carte ai recomanda?

Adina: Cred că „Un bărbat pe nume Ove” a fost una dintre descoperirile interesante pentru mine în ceea ce privește literatura contemporană suedeză din ultimii ani. Cartea este o lectură care merge repede, dar nu e facilă, e o carte scrisă într-un stil care se apropie foarte mult de cel jurnalistic, cred că și de aceea mi-a plăcut atât de mult. E genul de scriitură care te transportă direct la momentul respectiv și te face să vezi cu ochii minții persoanele respective. Cred că filmul făcut după ea, pe lângă că are un actor principal foarte bun, reușește să capteze stilul acesta dinamic al scriiturii, lucru care nu se întâmplă întotdeauna. 

Dar tu, Cristina, ce film ecranizat după o carte ai recomanda?

Cristina: Voi da exemplu unul dintre filmele la care studenții mei au avut o reacție notabilă, anume “The Great Gatsby”, regizat de Baz Luhrmann. Ceea ce ne stârnește imaginația nu este doar comparația destul de simplă dintre ceea ce face Luhrmann în film și epoca jazz-ului. Luhrmann în film aduce o epocă a jazz-ului transformată în hip hop și ajungem la Beyonce și Jay-Z de la jazz-ul clasic al anilor 1920. Vorbim deja de registru, de a reuși să te adresezi unei generații peste un secol și de a face aceleași teme relevante după atâta timp. Ne provoacă și să revizităm felurile în care această carte a fost transpusă în timp. Poate e un răspuns previzibil, fiind unul dintre romanele stindard pentru literatura americană, dar e interesant din acest punct de vedere a felului în care te poți raporta la lucruri de aproape un secol vechime la generațiile care relaționează mai bine cu versiunile actuale.

Ce admiri cel mai mult la scrisul celeilalte?

Cristina: Nu știu ce va răspunde Adina, dar cred că ce admirăm una la cealaltă este felul în care ne completăm genul de perspectivă. Adina clar are un scris jurnalistic, poate de multe ori mai direct, mai tranșant, mai puțin metaforic, are o claritate a viziunii pe care îmi face plăcere să o citesc și care sună de multe ori foarte fresh.

Adina: Fiecare dintre noi vine cu un anumit background, cu un anumit set de lecturi. Pe alocuri ne intersectăm în ceea ce privește lecturile, uneori ne plac același gen de romane, alteori se vede că avem un soi de stil de scriitură format în feluri diferite. Cred că Cristina este mult mai obișnuită decât mine în a face o analiză de profunzime a textului, în a contextualiza mai bine unele texte. De aceea, cred că articolele noastre funcționează cel mai bine privite în oglindă și se completează reciproc.

Ce lecție importantă ați învățat una de la cealaltă?

Adina: Nu știu dacă a fost neapărat o lecție, dar eu ce admir foarte tare la Cristina și îmi doresc să cultiv mai mult și la mine este această autodisciplină care implică și planificarea felului în care scriem articolele, dar și respectarea termenelor. Eu m-am simțit foarte antrenată de această rubrică pe parcursul anilor, pentru că mă ajută să-mi perfecționez acest mod de gândire și regândire a unui text, a unei fraze.

Cristina:  Cred că și aici suntem în oglindă, în sensul că eu sunt cea disciplinată, în timp ce Adina vine cu partea mai spontană, mai fresh. Aici cred că ne echilibrăm.

Aveți vreun regizor de suflet? 

Adina: Eu recunosc că atunci când am început această rubrică vedeam absolut orice film îmi cădea în mână, eram la cinema toată ziua, dar pe măsură ce am evoluat în „hobby-ul” acesta de cinefil, am început să devin tot mai selectivă. În ultimii ani, sunt câțiva regizori pe care îi urmăresc. În mare mă axez pe câțiva regizori, majoritatea sunt la Cannes an de an și dacă ar fi să dau câteva recomandări concrete, aș menționa filmul lui Tarik Saleh, “Boy from Heaven”, și filmul lui Ruben Ostlund, “Triangle of Sadness”, o satiră savuroasă cu privire la rolul pe care îl are social media în viața noastră, extrem de acidă, cu un umor negru de foarte bună calitate. 

Aceasta este a treia carte pe care o scrieți împreună. Aveți în plan și volumul 4?

Adina: Având în vedere ce am strâns aici, avem vreo 2 ani de texte necolectate în volum, deci cred că dacă ne mai dați un an, se adună.

Noi așteptăm cu nerăbdare următoarea carte a celor două autoare. Pentru achiziționarea volumului „Povești regândite. De la carte la film”, acesta poate fi găsit la librăria Universității de Vest, dar și pe site-uri precum libris.ro, librariadelfin.ro sau librarie-virtuala.ro.

*Fotografiile au fost realizate de Laura Ilioiu și de Editura UVT*

Author

Distribuie:

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!