E născută pe plaiuri bănățene şi are 20 de ani. Viața ei este teatrul și iubește ceea ce face. Este veselă, energică și carismatică. Te invit să o cunoști pe Mădălina Gligor, studentă în anul II la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara. Studiază Artele spectacolului şi se consideră o fire dezinvoltă, creativă.

Citatul care îi ghidează viața e: „Mă duc să caut marele necunoscut!”, descoperit de Mădălina în cartea Cautând-o pe Alaska de John Green. „De fapt asta facem cu toții. Căutăm un mare necunoscut la infinit. Asta fac şi eu în fiecare zi.”, spune ea.

De vorbă cu Mădă

De cât timp practici actoria?

Oficial, m-am apucat de teatru și am jucat pentru prima dată la 15 ani. Deci de aproape șase ani, deja.

Ce te-a făcut să alegi teatrul și de ce?

Ce m-a împins cu adevărat a fost faptul că în clasa a IV-a am jucat un rol într-o serbare și învățătoarea i-a dat de înțeles mamei mele că ar trebui să merg în zona asta. Cumva, și din cauza sistemului de învățământ am ales asta, pentru că mi s-a părut că nu mă potrivesc în nicio clasă cu elevi, nici să stau în bancă șase ore pe zi și să ridic mâna dacă vreau să mă duc la baie. Uram chestia asta.

Mi se părea că nu mă potrivesc deloc la școală. Și nu că nu eram bună, că mă ducea capul cât de cât, dar simțeam că nu e locul meu. Apoi, mi-am dat seama că nu sunt bună la niciun sport. Asta după ce am încercat destule, iar asta m-a făcut să mă gândesc că aș putea să fac ceva în domeniul artistic.

Mi-ar fi plăcut să cânt, dar n-am voce. Așa că singura mea variantă a fost să fac teatru, pentru că nici să dansez nu pot deoarece sunt aritmică. Singura mea variantă plauzibilă și realizabilă a fost teatrul. Voiam libertate absolută și în teatru asta simt că am.

Câte spectacole ai avut și în ce localități?

Uau! Ce întrebare grea… Câte spectacole am avut? Habar nu am. Mi-ar fi plăcut să știu, chiar mi-ar fi plăcut, dar foarte multe. Nu mai știu, poate sunt 1000, habar nu am. De multe ori am avut spectacole de două ori pe zi, chiar trei, deci foarte multe trebuie să fie. În ce localități, am să-ți spun câteva: am jucat foarte mult în Lugoj, în Deva, în Simeria, în Oravița, în Reșița desigur, că de acolo și sunt, în rest nu îmi mai aduc aminte. Cred că în orașele acestea am jucat cel mai des și mi-au rămas în minte.

Care a fost rolul tău preferat jucat într-o piesă de teatru?

Nu cred că poți să întrebi asta un actor, deoarece pentru noi toate rolurile sunt la fel de importante. Dar am câteva care chiar mi-au plăcut cu adevărat și pe care le visez noaptea uneori.

Din spectacolele de copii e Gretel din Hansel și Gretel, pentru care aș da orice să o mai joc. Din ce am jucat în facultate, aș zice că cel mai mult mi-a plăcut Aneta Duduleanu din Gaițele. Astea două sunt preferatele mele, dar în rest, îmi iubesc toate rolurile.

Ai avut susținere din partea familiei sau a prietenilor pentru a continua cu actoria?

Pentru a continua da, dar la început cred că nimeni nu s-a așteptat să fie pe bune treaba asta. Îmi amintesc că după ce m-am înscris la cursuri, am sunat-o pe mama să-i spun și ea mi-a zis: „A, oricum după două luni te lași.”. La început, nimeni nu mi-a dat nicio șansă, nici măcar mama mea. Cred că, ulterior, la 17 ani, când a început să fie treaba mai serioasă, au început să mă susțină pe bune; să-mi urmez studiile în domeniu, să locuiesc în Timișoara.
Personal, prin susținere nu înțeleg neapărat să vină la spectacole și să mă aplaude, ci înțeleg mai mult suportul moral, prin care să îmi ofere tot ce am nevoie și toate condițiile ca să nu mă las. Am avut şi câţiva prieteni care chiar m-au susținut și mă susțin, în special cei care vin când joc. Deci, cred că am avut susținere, deși nu de la început, dar pe parcurs am câștigat-o.

Ce vei face după ce termini Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara?

Vreau să fac masterul și doctoratul, deoarece mi-am dat seama că vreau să fiu profesoară de teatru și aș vrea să predau asta ca profesor universitar. Asta e așa, vârful muntelui pe care urc cu pași mici, dar siguri.

Mă văd și jucând, nu știu unde, dar mă văd jucând în orice caz. Mi-aș dori aici, în Timișoara, pentru că a început să-mi placă cu adevărat. Dar acum depinde, nu e niciodată sigur. Însă mi-aș dori să joc. Sper să joc și cred că o să joc. Am speranța asta că o să am un pic de noroc.

Spectacole caritabile și voluntariat

Mădălina a jucat de foarte multe ori în spectacole caritabile de tip animație pentru copiii din medii defavorizate, iar pentru ea asta a fost foarte important: „Cred că e important să dăm șansa tuturor la cultură și cele mai bune spectacole cred că pentru ei le-am avut.”. Spectacolele acestea le-a jucat cu mult suflet, gândindu-se că acești copii merită mai mult sau că le oferă o șansă de a vedea și altceva, având în vedere că viața unui astfel de copil nu este tocmai ușoară.

Ea activează și în cadrul Centrului de Tineret „Mansarda” din Reșița, iar alături de ei a fost de multe ori pusă în situația de a face voluntariat. De aici și dragostea Mădălinei pentru copii.

Născută de Ziua Mondială a Teatrului

Mădălina s-a născut în data de 27 martie – zi care, întâmplător sau nu, este și Ziua Mondială a Teatrului. Simte că teatrul a ales-o pe ea, și nu ea pe el, iar această coincidență a perceput-o ca pe un semn: „Faza amuzantă e că am aflat foarte târziu că sunt născută de ziua teatrului”.

În fiecare an, până la venirea pandemiei, a avut spectacole de ziua ei, iar frumoasa vârstă a majoratului a prins-o jucând pe scenă. Anul acesta, deoarece nu are spectacol de ziua ei, o să fie prezentă la Teatrul Național Timișoara pentru spectacolul Anna Karenina. „E important pentru mine să fiu pe 27 într-o sală de teatru.”, spune Mădălina.

Anii de pandemie nu i-au permis să urce pe scenă, iar asta a pus-o la pământ o perioadă. Simțea că ziua ei de naștere era doar acolo, doar în acea atmosferă. Faptul că anul acesta poate intra într-o sală de teatru reprezintă un eveniment foarte special. „Cred că o să mă simt foarte împlinită, magică, nu știu… din poveste.”, adaugă ea.

Sursă foto: arhivă Mădălina Gligor