fbpx

Medicul de suflete – Ioana Vârtosu

Anitta Pelin
Anitta Pelin
Ioana2 (1)

Am cunoscut-o pe „vânzătoarea de vise” Ioana Vârtosu într-o zi ploioasă. Mă aștepta cu un zâmbet larg și cu o cafea. Am rugat-o să se descrie și mi-a spus că e visătoare, „pentru că de multe ori mă gândesc la proiecte pentru comunitate și vând acest vis și altor oameni, astfel încât să reușim împreună să-l realizăm”.  Mai spune că e o mamă cu experiență, „datorită anilor” și că în timpul liber îi place să facă „nimic”. Este o persoană care are un program poate haotic, în care fiecare zi este diferită de cealaltă, însă principalul lucru pe care se bazează este ca ea să fie disponbiliă emoțional, pentru a preula oricând un caz nou.

Ioana este absolventă de Medicină și fondatoarea Asociației Școala Mamei. Medicina a studiat-o în mare parte din dorința părinților și a bunicii, dar și pentru că la momentul respectiv nu găsea o variantă mai bună. „Când am început facultatea, o vedeam tare dificilă și părea greu să pricep unele lucruri, dar după mi-a placut foarte tare.” A terminat medicina cu brio, cu o specialitate în medicina de familie, a lucrat la cabinet, pentru o salvare privată, dar toate în paralel cu Școala Mamei. „Mi-am dat seama că nu am timp să mă dedic în „ambele”. Și mi-am zis că pot să fiu un medic foarte bun sau un ONG-ist foarte bun și am ales varianta a doua.”

În acea perioadă, nu erau atât de mulți oameni care să pornească asociații în Timișoara, iar Ioana a ales să facă o diferență în viața comunității. Consideră că satisfacția mai mare o primește din partea unor copii cu dizabilități sau malformații cu care lucrează un timp și apoi încep să meargă, mai presus ca un copil bolnav, căruia să-i dea un sirop. „O răceală, cu sau fără mine ca medic, trecea.”

Ideea înființării asociației a venit atunci când era însărcinată cu băiatul ei, Mihai. Își căuta un loc unde să poată vorbi cu alte femei despre sarcină. „Asistenta de grupă pe care am avut-o în facultate ne ducea să facem voluntariat la centrul de distrofici, să învățăm să-i spălăm, să le dăm de mâncare. Acolo, femeile însărcinate cu care luam contact, aveau foarte multe temeri, nu știau ce să facă când ajunge copilașul acasă.” Așa că Ioana s-a gândit să înființeze ea acel loc pe care îl căuta. A început cu gimnastică, cursuri despre travaliu, cum să respire mai ușor sau mai repede, cum se spală copilul, după care toate au decurs de la sine.

Acum, băiatul ei a trecut de vârsta de 16 ani, iar Ioana se antrenează psihic pentru plecarea lui de acasă. „Încerc să-l pregătesc pe el pentru a fi independent, nu financiar, ci emoțional, să fie bine în momentul în care alege să fie pe cont propriu.” Mi-a povestit cum la doi ani și jumătate, Mihai mergea singur până la creșă cu o mașinuță cu pedale. Știa să claxoneze în intersecții, să țină cont de roșu și verde și să fie atent la oameni. „Mă fascina cât de bine se putea coordona pentru a putea merge pe stradă cu o mașinuță.” Se întoarce în timp și la copilăria ei, despre care își amintește că era plină de timp liber și cu foarte multe jocuri. „Mergeam cu patinele din casă până la patinoar, lucru care acum în Timișoara e tare dificil, pentru că nu mai avem ierni atât de frumoase.” Am întrebat-o și despre calitățile pe care Mihai le moștenește de la ea și mi-a spus că de multe ori se întreabă de unde le are, cum și le-a însușit, pentru că nu provin din familie. „Am încercat să îi respect personalitatea și să ne respectăm spațul propriu unul celuilalt. Nu am crescut neapărat în relație de mamă-fiu, ci în relație de doi oameni pe drumul lor care se ajută reciproc.”

Școala Mamei, punctul de plecare, la propriu, pentru sute de copii

De-a lungul timpului, a învățat că cu cât lasă mai mulți oameni în jurul ei, cu atât se poate ocupa de mai multe proiecte. În prezent, asociația desfășoară hidroterapia, ajută copiii prin metoda Tomatis, dotează spitalele cu aparatură (anul acesta s-au făcut donații către Spitalul Victor Babeș, Spitalul Louis Țurcanu, Spitalul Municipal din Hunedoara), campania de donare de sânge și proiectul Mami dansează, realizat pentru ca mamele să poată face sport și să se distreze, fără să lase copilul în grija altcuiva.

Unul dintre proiectele la care Ioana a visat foarte mult a fost renovarea secției de pediatrie de la Spitalul Victor Babeș. A presupus un efort foarte mare, în special din cauza faptului că la început nu a existat nici un voluntar. Au fost, de multe ori, 7 zile din 7 de muncă, cu un program de la 9 la 23. După un timp, mesajul a ajuns la câteva persoane și asociații, cu ajutorul cărora a reușit să termine. „După nouă luni de zile a fost gata, ceea ce eu presupuneam că ar fi gata într-o lună. Dar a fost irealist.” Acum, de fiecare dată când trece pe acolo, e curioasă să vadă cum arată, dar reușește să-și stăpânească impulsul.

Programul de hidroteapie a fost definitoriu pentru Asociația Școala Mamei. Copiii cu dizabilități beneficiază de ședințe gratuite de terapie prin apă. Aceasta este diferită de kinetoterapia pe uscat, pentru că se bazează pe un principiu de echilibru și flotabilitate a corpului în apă. Practic, sunt mult mai mulți copii care încep să meargă în apă, înainte de a merge pe uscat, pentru că nu-și mai simt greutatea corpului atât de mare. Astfel, ei își antrenează musculatura și coordonarea, iar creierul trimite informația tuturor grupelor musculare ale corpului. „Atunci, a transfera totul pe uscat, devine mult mai ușor, creierul deja știe cum se face.”, a spus Ioana. Pentru a ajunge la un număr de peste 20 de copii care au învățat să meargă, dar și mulți alții care să beneficieze de acest proiect, a fost nevoie de un efort foarte mare: ani de adunat sponsori, o echipă care să lucreze cu copiii, un master în hidroterapie și formarea altor hidroterapeuți în țară. A fost și este în continuare un proiect foarte complex. „Cea mai mare realizare a fost un adolescent care a venit la noi la 12 ani în scaun rulant și la 14 ani a început să meargă susținut. E adevărat, în continuare este în scaun cu rotile, dar susținut poate să meargă câțiva pași, ceea ce este extraordinar.”

Printre proiectele care s-au desfășurat în trecut, se numără și două inițiative de impact: „Muncește fără frică” și scrisorile informative. Primul proiect este unul punctual, venit în sprijinul unei familii de agricultori cu cinci copii, din apropierea Lipovei. La cursul de diversificare a alimentației pe care Ioana îl ținea, participantele întrebau mereu de unde pot cumpăra hrană sănătoasă pentru nou-născuți. Au început să caute agricultori care să ofere hrană nemodificată genetic și așa au ajuns la această familie, care a fost dispusă să ofere hrana, sub forma unui abonament săptămânal. „În fiecare săptămână, tot ce reușeau să strângă de pe terenul lor, mergea către mămici. Am vrut să-i promovăm și pe ei, să facem și o campanie drăguță, așa că ne-am setat scopul de a le construi un solar, pentru a-i ajuta să cultive mai multe luni pe an.”

Campania s-a derulat pe parcursul a 15 săptămâni, iar oameni din oraș, cu diverse meserii, s-au înscris voluntari, pentru a lucra și a fi plătiți cu o medie de 10 lei pe oră. „S-au împărțit pliante, în parcări, în cutiile poștale, în intersecții, s-a făcut curățenie la firme și la oameni acasă, am fost chelneri în restaurante și baruri, s-au călcat cămăși, am oferit servicii de babysitting, multe lucruri, din care am trăit inclusiv eu pe propria piele.” Ioana mi-a spus că a testat și ea o meserie necalificată, deși lucra încă la cabinet. „Am împărțit pliante în trafic. Am întâlnit mulți părinți ai pacienților. Niciunul nu m-a recunoscut în cealaltă postură. Și m-am gândit la cât de mult judecăm oamenii doar din poziția în care îi găsim.”

Alt proiect care a contribuit la dezvoltarea societății în bine a fost cea a scrisorilor informative. Această campanie, făcută cu ajutorul Timotion, vizează o bază de date a locurilor unde un părinte care are un copil cu dizabilități se poate adresa, gratis sau contra cost. Astfel, cu ajutorul Direcției pentru Protecția Copilului, „am trimis o scrisoare unde acești părinți aflau despre toate locurile unde pot merge cu copiii bolnavi și de drepturile pe care le au. Scrisoarea este în continuare la Direcție și fiecare caz nou înregistrat o primește.”

Metoda Tomatis, varianta alternativă pentru copiii cu autism

O altă reușită de-a Ioanei este preluarea metodei Tomatis în cadrul asociației ei. Povestea acestei metode a pornit de la medicul francez Alfred Tomatis, la care veneau mulți copii cu elemente de autism, averbali, iar părinții se întrebau dacă e o problemă a urechii faptul că ei nu reușesc să vorbească. După multe teste care au ieșit bine, copiii continuau să nu vorbească și să aibă probleme de echilibru (unii merg pe vârfuri, alții nu sunt capabili să alerge pe scări). Așa s-a gândit să facă acest program, care prin rezolvarea problemelor de echilibru, să ducă și la rezolvarea problemelor de vorbire.

Această idee s-a materializat într-un aparat prin care copilul ascultă muzică clasică, fiecare melodie fiind filtrată pe anumite zone de frecvență pe care urechea este capabilă să le audă, iar doar anumite zone ale creierului sunt stimulate. „În funcție de frecvențele selectate, se poate lucra țintit pe partea de limbaj, pe partea de coordonare-echilibru-mișcare și pe partea de concentrare-atenție.”

Căștile prin care ascultă muzică sunt diferite pentru că au trei difuzoare, pe lângă stânga-dreapta, mai este un difuzor deasupra capului, care transmite sunetul pe cale intraosoasă, comparativ cu cel stânga-dreapta, care transmite sunetul pe cale aeriană. Transmițând pe cale intraosoasă (noi auzim cu toate oasele corpului), creierul aude cu câteva milisecunde mai repede sunetul, înainte de a veni pe ureche în mod normal, și pregătește să fie atent, să recepționeze corect sunetul care vine. Acel joc de stânga-dreapta-sus face la un moment dat să se deblocheze centrul vorbirii și să apară și răspunsul motor. Verbalizează copilul ceea ce el aude.

Această metodă are beneficii în special pentru copiii cu elemente de autism si ADHD, pentru că ei devin treptat verbali și le crește și concentrarea, scriu mai caligrafic, se coordonează mult mai bine, pot alerga pe scări, pot merge într-un picior sau cu bicicleta. Metoda a fost extrapolată și la adulți pentru atacuri de panică sau depresii. În România, această metodă a fost adusă de Ioana și echipa sa. În străinătate, terapia este ușor inaccesibilă: pentru o sesiune de 13 zile, costurile ajung la 600 de euro. „Noi am adus terapia la un preț care să ne acopere efectiv costurile și care să nu fie o afacere.”

În fiecare an, în prima săptămână din octombrie, Ioana organizează Săptămâna Internațională a Purtării. Scopul din spatele evenimentului este promovarea sistemelor de purtare sănătoase. „Am fost la manifestări în Cluj, în București, am ținut și evenimente în Timișoara. La unul dintre ele am chemat toți producătorii de sisteme de purtat din Europa. Altă dată ne-am întâlnit în fața Catedralei și am făcut o inimă mare din mămici care își purtau copilașii. Am mai făcut flashmob-uri, vom avea un zumba în care mămicile își poartă copilașii și dansează.”

Dintre toate numele, cel mai bine întipărită în minte îi rămâne Briana și povestea ei. Fetița nu mergea și a venit la asociație când avea aproape 4 ani pentru hidroterapie. La un moment dat, a început să meargă în bazin. „Într-o zi, a început să alerge de la mămica ei în brațele mele. Știi ce m-a marcat? Încă am cuvintele mamei în cap, pot să o aud ca și cum ar fi fost ieri. „Briana merge! Briana mea merge!” Orice părinte se bucură când copilul își dă drumul din brațele tale și începe să meargă. Și câtă bucurie ai pentru un copil sănătos care poate face asta, și mă gândeam ce poate fi în sufletul mamei, după 4 ani de zile când se întâmplă acel lucru. E de neegalat!”

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Articole recente

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!