La 25 de ani mi-am dorit să întâlnesc un preot ce mângâie inimi. Mi-am dorit asta după ce am citit „Jurnalul Fericirii”. Dacă aş reduce biblioteca mea la o singură carte, aceasta ar fi. 

Aveam să aștept zece ani până la întâlnirea cu un asemenea preot. Aveam să aștept zece ani până la întâlnirea cu Padre. Când l-am cunoscut, râdea. Râdea cu inima la vedere. Iar eu întotdeauna am avut nevoie de oameni care râd așa.

La prima mea Liturighie din biserica de la Partoș era frig, geamurile sparte încă nu fuseseră înlocuite. Dar Padre era bucuros, bucuros să-l slujească pe Hristos. Bucuria lui ne-a încălzit. Ne-a încălzit ani, nu luni. A râs blând la sfârșitul slujbei și ne-a îmbrățișat pe toți cei prezenți. Eram puțini. Așa face și azi, când suntem mult mai mulți decât acum mai bine de 11 ani. 

În toți acești ani am urmărit râsul lui. Nu s-a schimbat deloc. Același râs din inimă îl are. Râsul lui mi-a fost vindecare, m-am sprijinit pe el, pe râsul lui în toate căderile mele. Din râsul lui mi-am luat puterea să sper și curajul să fiu exact ceea ce sunt. 

Ce taine ascunde râsul lui care aduce atâta bucurie în jur? Ascunde sute și sute de ore studiu, în trei țări. Ascunde o disciplină de soldat când vine vorba de orele de rugăciune. Ascunde în amănunt și în Duh, mai ales în Duh cuvintele Scripturii. Ascunde gingășia cu care se apropie de inimile oamenilor. Râsul lui ascunde lipsa judecării aproapelui. Ascunde iubirea față de artă, arta sub toate formele ei. Grija față de animale. În spatele râsului său sunt cărțile marilor filosofi și istorici. Stau idealuri înalte și visuri mari. Stă admirația față de tot ce înseamnă excelență. Stă dragostea lui față de tineri. Râsul lui nu e un simplu râs. E râsul unui om îndrăgostit iremediabil de Iubire.

Datorită lui m-am îndrăgostit de Hristos.

Datorită lui văd și simt splendoarea Liturghiei. El are răbdarea părinților din pustiu, în ciuda tinereții sale și, ne explică cu infinită iubire ce însemnătate uluitoare are Liturghia în creștinism. Cu subiect și predicat. Ne explică simplu, ca unor copii și, ne repetă la nesfârșit toți pașii pe care preotul îi face în timpul Liturghiei. Ca noi să înțelegem măreția Liturghiei. Suntem copiii lui și nu obosește niciodată să ne povestească despre tainele credinței. Nu obosește să ne spună că Liturghia e sfântă și nu există nicio altă slujbă care să aibă puterea Liturghiei. 

Nu obosește niciodată să ne spună că Liturghia din biserică se prelungește în viața de zi cu zi. Că există liturghia noastră zilnică de după Liturghie.

Nu obosește niciodată să ne spună: fiți blânzi, generoși, iubiți oamenii, iubiți toată creația, fiți buni în meseriile voastre, aveți răbdare cu oamenii, fiți curajoși, citiți mult, ascultați muzică bună, admirați frumosul și nu judecați, niciodată să nu judecați. Și să râdeți mult. Splendoarea Liturghiei trebuie să se vadă pe fețele voastre. Doar așa lumea Îl va vedea pe Hristos în ochii voștri și se va smeri în fața frumuseții LUI.

Padre privește fiecare răsărit de soare cu aceeași uimire: uimirea unui copil în fața primei raze de soare. Fiecare bătaie de inimă a fiecărui om cu care se intersectează i se pare un miracol și, se pleacă în fața acestor inimi. Este omul care mustră cu iubire. Omul care posteşte pentru tine. Care se răstigneşte pentru tine. Omul îndrăgostit de Iisus. Omul care se ceartă cu Cioran, iubindu-l. Omul cu studii înalte, care se poartă ca şi cum nu le-ar avea. Omul pentru care iubirea este singura lege. Omul care iartă. Omul care îţi dă mai mult decât are. Omul îmbrăcat tot timpul în rasă. Omul care nu te lasă să pleci din casa lui fără să mănânci. Omul care sparge bariere. Care desfiinţează superstiţii. Omul care învaţă împreună cu tine să renunţe la orgoliu. Omul care nu judecă. Omul care-şi recunoaşte slăbiciunile. Omul care, în pragul altarului, în timpul Liturghiei, e îmbrăcat în Har şi Lumină. Omul în chilia căruia te simţi acasă. Omul cu biserica neîncălzită în iernile grele. Omul blând. Omul coleric. Omul cu proiecte mari. Omul care iubeşte arta. Omul care te iubeşte aşa cum eşti. Omul pentru care moartea ar fi o binecuvântare, dar vrea să trăiască pentru ca noi să nu rămânem singuri.

Padre a schimbat fața unui sat întreg. În aproape 12 ani. Împreună cu oameni dragi. Partoș este azi un sat unde bătrânii zâmbesc din nou, iar toți copiii au acces la educație. Partoș este azi un sat unde are loc festivalul „Zilele Artei Sacre”. Partoș este un sat unde se construiește un centru de zi pentru persoane vârstnice și alte servicii sociale “Dar din Dar”, prin asociația “Semper Agape”. 

Sunt tentată să vă îndemn să donați pentru ca binele de la Partoș să nu se întrerupă, pentru ca frumusețea să prindă din nou rădăcini în satul unde au locuit un sfânt și o regină. Dar n-am să vă îndemn să faceți asta. Vă propun doar să vizitați într-o duminică satul Partoș, atunci când vom fi iarăși liberi să circulăm după pofta inimii. Ca să vedeți cu ochii voștri cum renaște o mică localitate.