Zlata, o tânără studentă ucraineană stabilită în Timișoara, ne oferă o privire asupra experiențelor ei de adaptare într-o țară străină. Refugiată din cauza războiului, Zlata și-a găsit un nou cămin în România, unde studiază la Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara (UVT). Povestea ei este una despre curaj, reziliență și o voință puternică de a-și construi o viață nouă departe de casă. 

„A fost decizia părinților mei”

Decizia de a veni în România nu i-a aparținut Zlatei, ci părinților săi.

„A fost decizia părinților mei. Timișoara e un oraș frumos, chiria e accesibilă, sunt mulți ucraineni aici și orașul seamănă, ca energie, cu cel din care provin”, povestește tânăra.

Timișoara i-a adus aminte de Odesa, orașul în care s-a născut și a trăit până în 2022. Acest lucru i-a oferit o oarecare stare de liniște în procesul de adaptare. Cu toate acestea, începutul nu a fost ușor, iar singurătatea și o stare de depresie incipientă au marcat primele luni petrecute de Zlata în România.

Ce a ajutat-o să treacă peste aceste provocări a fost faptul că foarte mulți români cunosc engleza, inclusiv cei din generațiile mai în vârstă, ceea ce a făcut comunicarea mai accesibilă.

Universitatea de Vest din Timișoara – un loc de învățare și sprijin 

În comparație cu universitatea unde a studiat în Ucraina, UVT i-a oferit Zlatei o experiență pozitivă și mai deschisă. Spre deosebire de sistemul de acasă, în care orarul era fix, iar profesorii păreau mai puțin interesați de studenți, aici a descoperit cadre didactice prietenoase și implicate. Deși a fost avertizată că anumiți profesori ar putea fi foarte stricți, Zlata a avut parte de surprize.

„Mi s-a părut surprinzător că profesoara pe care colegii din an mai mare mi-au descris-o ca pe un „tiran” s-a dovedit a fi o persoană foarte interesantă și o femeie puternică”, spune tânăra. 

Ea mai este încântată de faptul că poate alege singură sportul pe care să-l practice în perioada studiilor de licență, iar faptul că are colegi de facultate prietenoși și empatici o ajută mult. Așadar, dacă la universitatea din Ucraina tânăra simțea multă presiune asupra sa și era tentată să renunțe încă din prima săptămână, la UVT ea vine cu drag, bucurându-se din plin de flexibilitatea orarului și de oportunitățile de aici. 

„Acasă este acolo unde sunt eu”

În Timișoara, Zlata a găsit locuri care îi amintesc de Ucraina. Printre acestea se numără și „Pădurea Verde” – locul ei preferat, pentru că îi aduce aminte de cartierele de blocuri vechi din Odesa și de curțile cu care a crescut. Chiar dacă centrul orașului o impresionează prin frumusețea sa, pentru ea „acasă” a căpătat o nouă semnificație, mai personală. Acum, „acasă” nu mai este un loc fix, ci un sentiment de stabilitate și siguranță pe care îl poartă cu ea oriunde merge.

„De când m-am mutat de la părinți, încă de dinaintea războiului, s-a schimbat mult pentru mine conceptul de «acasă». Îmi creez singură obiceiuri noi care îmi plac și nu le păstrez pe cele de care vreau să scap. Acasă este acolo unde sunt eu”, susține Zlata.

Studenta își petrece timpul vorbind prin apel video cu prietena ei din Ucraina și cu familia. Deși nu a reușit să își facă prieteni apropiați printre colegi, are câțiva cunoscuți buni, pe care i-a întâlnit prin universitate:

„Românii fie au o atitudine neutră față de mine, fie sunt foarte prietenoși și gata să mă ajute, fapt pentru care le sunt foarte recunoscătoare. Au, în general, o mentalitate pozitivă.”

„Nu mă voi întoarce în Ucraina”

Fiind refugiată, Zlata resimte uneori milă din partea celor din jur, însă aceasta nu îi este pe plac. Compasiunea este binevenită, dar mila îi provoacă disconfort. Tânăra întâmpină dificultăți atunci când vine vorba de bariera lingvistică și diferențele de umor. În comunicarea cu românii, mintea ei se concentrează pe transmiterea și înțelegerea informațiilor, ceea ce îi lasă puțin spațiu pentru a se exprima în mod complex și autentic. Dar felul în care vorbește româna se îmbunătățește în timp. 

Am întrebat-o pe Zlata ce intenționează să facă după absolvirea facultății și dacă planifică să revină acasă. „Nu mă voi întoarce în Ucraina”, mi-a spus ea. Chiar dacă nu vrea să se întoarcă în Ucraina, acest lucru nu înseamnă că și-a abandonat cultura. Tradițiile cu care a crescut sunt o parte importantă a identității sale, iar cultura ucraineană continuă să fie un element important în viața ei.

„Mențin tradițiile indiferent de locul în care trăiesc. Cultura este fundamentul personalității oricărei persoane. Îmi place această parte a identității mele și nu vreau ca ea să se piardă”, a punctat Zlata. 

În prezent familia Zlatei este stabilită în Timișoara. În Ucraina au rămas unele rude de-ale sale și prieteni, iar gândul că într-o zi cineva dintre ei ar putea suferi din cauza războiului o înspăimântă:

„În orice moment, rudele mele ar putea să nu mai fie – e dureros să conștientizez asta. În rest, merg înainte. Ce a fost în trecut rămâne în trecut.”

Sprijin pentru refugiații ucraineni din partea unor organizații din Timișoara

Zlata a beneficiat de ajutor din partea mai multor organizații din Timișoara, precum LOGS, SCOP, FITT, AIDRom, care au sprijinit-o cu mâncare, asistență medicală și oportunități de angajare. De asemenea, posibilitatea de a obține un loc bugetat la facultate, o bursă și cazare gratuită în căminul Universității de Vest din Timișoara reprezintă avantaje mari pentru ea.

Prin asumarea responsabilității pentru viața ei, Zlata a ajuns să privească cu optimism spre viitor. Războiul a învățat-o să trăiască după propriile principii, să își stabilească obiective și să găsească fericirea în lucrurile mărunte.

Deși ziua de 24 februarie 2022 i-a schimbat complet direcția vieții prin începutul războiului, Zlata a reușit să își găsească o nouă stabilitate în orașul Timișoara. Pentru ea, „acasă” a devenit un concept flexibil, un loc în care își construiește, zi de zi, un nou început.