După ce a terminat liceul într-un orășel din Republica Moldova, Valeria Bobeică și-a luat inima în dinți și a venit singură „până la celălalt capăt al României”, la Timișoara, pentru a-și continua studiile în integrarea europeană, advocacy, societate civilă și drepturi ale omului. Nu a regretat nicio clipă că a ales Timișoara.

Valeria reușește să îmbine utilul cu plăcutul. De când se știe i-a plăcut să lucreze cu tinerii, să se implice în proiecte, activități și organizații nonguvernamentale, de dezbatere, care au ajutat-o să se deschidă, să se apropie mai mult de oameni. Voluntariatul a ajuns să reprezinte pentru ea un stil de viață. Vorbește trei limbi străine și a vizitat unsprezece țări până acum, printre care Armenia, Polonia, Spania, Germania, Italia, Slovenia – Spania fiind una din preferatele sale. Dar numărătoarea continuă.

„În ultimele zile n-am prea mai vorbit cu oameni și m-am simțit ca la o ieșire cu o veche prietenă, cu care am mai povestit ce s-a mai întâmplat în viața mea.”, mi-a spus Valeria la finalul discuției noastre. Sentimentul a fost reciproc. Zici că ne știm de-o viață. E o persoană caldă, prietenoasă și foarte activă. Te umple de energie pozitivă.

Ce îți place cel mai mult să faci?

Sunt o tânără pasionată de voluntariat. Cam de când mă țin minte, am fost implicată în tot felul de proiecte. Am început să mă implic în organizații nonguvernamentale pe la 14-15 ani. Anii de liceu dar și de facultate mi-au fost plini de tot felul de evenimente. Mereu se întâmplă ceva pe fundal, organizații, evenimente, dezbateri și tot felul. Întotdeauna am încercat să mă implic în activități care mă ajută să mă dezvolt personal. Astfel, pot să contribui la un bine mai mare în societate.

Pe lângă voluntariat și relații internaționale, studii europene, ce te mai pasionează?

Îmi place să călătoresc. Mai mult din jumătate din țările pe care le-am vizitat au fost prin intermediul proiectelor Erasmus+, UN Youth Changes. Proiectele acestea mi-au deschis ochii spre cât este de minunat să mergi, să vezi și să descoperi alte țări, alte orașe, alte culturi. Asta este una din marile mele pasiuni. Îmi place să studiez limbi straine și îmi place să citesc, când mai am timp.

Studiezi Relațiile Internaționale și Studiile Europene (RISE) din cadrul Universității de Vest din Timișoara. De ce ai ales Timișoara pentru facultate și nu alt oraș?

Mă gândeam în ultimul an de liceu că am făcut cam tot ce se putea în Republica Moldova la acea vreme. Am analizat ce opțiuni aș avea pe mai departe. România a fost cumva cea mai accesibilă punte spre ceea ce vreau să fac în viitor. Foarte mulți oameni din Republica Moldova se gandesc la Iași ca alternativă, pentru că e destul de aproape. Faci doar câteva ore și ești înapoi la Chișinău. Am zis că dacă plec de acasă, atunci plec „serios” și mă duc în celălalt capăt al României. Așa am ales Timișoara. Am mai aplicat pentru facultate la Cluj și la Oradea. Am fost acceptată peste tot, însă inima mea a simțit că Timișoara este cea mai potrivită alegere pentru mine. Nu am regretat nicio clipă că am ajuns acolo.

Cum a fost când ai ajuns la Timișoara?

La început, eram pregătită moral să stau trei ani la Timișoara, dar din păcate, am stat doar un semestru acolo. Am fost nevoită să revin acasă, în Republica Moldova. Primul semestru din anul II am fost cu Erasmus+ în Spania. Până acum, la Timișoara n-am apucat să stau decât un semestru. În prima săptămână, simțeam că am venit singură până la capătul lumii, pentru că nu cunoșteam pe nimeni. Era totul super nou pentru mine și pe alocuri overwalming. Dar orașul era drăguț. Și până la urmă, nu am mai dus dorul de casă atât de mult.

Ai fost un semestru de mobilitate Erasmus+ în Spania. Cum ai reușit să mergi și să studiezi acolo?

Cumva, mereu mă gândeam că sunt foarte norocoasă să trăiesc în acest secol, în acești ani, în care avem atâtea oportunități ca studenți. În care sunt atâtea programe de mobilitate. Tu, pur și simplu, aplici și mergi să studiezi la o universitate din străinătate la care, probabil, în alte circumstanțe nu ai fi avut cum să ajungi. Ai parte și de susținere financiară din partea facultății.

În momentul în care m-am decis să aplic, a fost simplu. Pentru că tot timpul am știut că vreau să merg într-o mobilitate. Alegerea țării și a facultății a reprezentat marea provocare. Era o listă cu foarte multe opțiuni, și când ai foarte multe opțiuni nu știi ce să alegi. Eram foarte tentata de Belgia și de Germania, dar într-un final, m-am gândit că în Spania, cu sigurață, în jumătate de an, pot să învăț ceva spaniolă. Ca viitor specialist în relații internaționale, orice limbă în plus pe care o cunoști este un avantaj. Așa am ales Spania.

În Spania, unde mai exact?

Granada – un oraș superb. Cred că nu aș fi putut vreodată alege un oraș mai frumos decât acesta. Nu este foarte mare, pentru că mă obosesc orașele foarte mari. Aș putea să îl asemăn puțin cu Timișoara, pentru că te simți foarte comod acolo, e același vibe. Și Universitatea din Granada se află în topul internațional al celor mai bune universități.

Ce greutăți ai întâmpinat înainte să pleci în Granada?

Au existat momente în care mă întrebam: „Valeria, ce faci?”, pentru că nu sunt cetățean european și am avut nevoie de viză. Au fost foarte multe momente în care familia și prietenii mă întrebau dacă e o alegere bună să fac acest pas. Dar am zis, totuși, să încerc.

Cum te-ai descurcat când ai ajuns acolo?

Când am ajuns, mi-a fost destul de greu să găsesc chirie, pentru că Granada a fost în 2017 orașul european care a primit cei mai mulți studenți veniți prin programul Erasmus+. Cumva, localnicii fac „business” pe treaba asta și cumpără foarte multe apartamente pentru a le da în chirie. Eu îmi așteptam și viza între timp și a fost dificil și super stresant pe partea asta cu cazarea. Dar, din fericire, am întâlnit o studentă româncă din București, care mergea la aceeași universitate și care mi-a propus să luăm chirie împreună.

Este Spania alegerea potrivită pentru mobilități de studiu?

Spania este una dintre cele mai bune opțiuni pentru mobilitățile de tip Erasmus. Am observat că în estul Europei, de unde venim noi, oamenii sunt mai triști, mai supărați „pe viață”. În Spania, viața lor e o sărbătoare în fiecare zi. Te plimbi prin oraș si nu ai cum să fii trist când vezi oameni de toate vârstele stând la terase, savurându-și viața din plin. Nu se gândesc la probleme mereu, așa cum facem noi, cei din est.

Limba spaniolă este minunată. Când am aflat că merg în Spania, nu am știut deloc spaniolă. Așa că toată vara m-am uitat la seriale și la ce am mai găsit în limba spaniolă, cu subtitrare în engleză, apoi treptat, în spaniolă. Acolo, la facultate, am fost nevoită să iau trei materii în spaniolă, pentru că nu erau suficiente în engleză. Am privit acest fapt ca pe o șansă să fiu pusă în situația în care să mai învăt spaniolă, pentru că aveam nevoie de credite, de note. Am revenit acasă cu un nivel de B2 de cunoștințe.

Cum e să fii student la o universitate din Spania?

În ceea ce privește studiile, universitatea, a fost mult mai complicat decât în România. Am simțit că studiez într-o universitate din vestul Europei. Am avut posibilitatea să îmi aleg materiile. În comparație cu cele de la noi, acolo au câte 6 credite. Doar două s-au suprapus cu ce învățau colegii mei la UVT. Am studiat administrație publică spaniolă, cum funcționează la ei toate instituțiile de stat în limba spaniolă, organizații internaționale în limba engleză, teoria democrației, gender și multiculturalism. Mi-am ales ceea ce mi-ar plăcea mie să studiez și ce îmi este util. Materiile mi-au fost echivalate cu cele de la noi.

O chestie interesantă a fost că am avut o profesoară româncă, stabilită de șase ani în Spania. Cea mai faină materie a fost la ea. Ce mi-a plăcut a fost că profesori ni se adresau ca unor persoane individuale. Deși noi eram studenți Erasmus, existau profesori care ne recunoșteau după nume, chiar dacă toată interactivitatea se întâmpla în mare parte în online. Ritmul de studiu era super rapid și profesorii ne implicau pe toți. După o lună m-am obișnuit cu ritmul respectiv și să răspund mereu în engleză și în spaniolă. Uneori, îmi era greu să leg cuvintele în română, pentru că îmi veneau și în engleză, și în spaniolă și în rusă.

La începutul semestrului, două săptămâni cursurile au fost în mod hibrid, apoi am făcut exclusiv online. La final, am susținut examenele fizic și câteva online. Totuși, parcă aș fi vrut să experimentez complet fizic sistemul de învățământ de acolo.

Cum a fost întreaga experiență de pe plaiuri spaniole?

Am reușit să vizitez sudul Spaniei. Despre fiecare provincie și zonă ai spune că sunt țări diferite. În Spania m-am simțit mult mai liberă, la modul că am putut să fac ce vreau, să fiu eu. În România sunt anumite tipare, anumite așteptări. Și nu mă refer aici doar la facultate, ci în general. Atmosfera te face să te adaptezi oamenilor, mediului. Cred că acolo ca am fost cea mai buna versiune a mea, cea adevărată. În Romania și în Republica Moldova te simți mai limitată. Revenirea acasă a fost dureroasă. Daca ai auzit de Post Erasmus Depression, să știi că este reală. Această experiență m-a pus foarte mult pe gânduri. Cred că aș vrea să fac masterul într-o țară străină.

În prezent desfășori o mobilitate virtuală. Cum funcționează aceasta mai exact?

Semestrul acesta fac o mobilitate virtuală în Consorțiul UNITA. Am un curs pe care îl desfășor împreună cu un profesor de la Universitatea din Beira Interior – Portugalia. Cursul este în engleză, în fiecare săptămână, împreună cu studenți din Lituania, Polonia, Spania și din România. Continui să mă simt în mediul acesta internațional, având măcar un curs pe săptămână în engleză și din alte țări.

Ai spus că ești pasionată de voluntariat. Ce semnificație are acesta pentru tine?

Voluntariatul este o cale, o punte de lansare pentru orice tânăr care dorește să descopere domenii noi de activitate, să se descopere pe sine, la ce este mai bun, la ce se descurcă, la ce mai are de lucrat. Este o oportunitate extraordinară de a cunoaște oameni pe care, în alte condiții, nu i-ai cunoaște. Oamenii sunt cei care mă încarcă, care mă ajută să generez idei, energie. E și o modalitate prin care reușești să călătorești, să descoperi culturi. Să te conectezi cu oameni, cu locul și cu specificul lor.

În ce activități de voluntariat ești implicată?

Sunt voluntară la AIESEC din 2019. Știam de AIESEC de când eram în Republica Moldova. Aveam mai mulți prieteni care au fost în AIESEC și îmi povesteau cât de fain e acolo. Mai știam și că ei au parte de exchange-uri internaționale. Și am zis că mi-ar plăcea și mie. Am început să aflu mai multe despre organizație și am aplicat la ei. Am fost pe trei sectoare diferite: pe partea de a accepta studenți internaționali și de a trimite studenți români. În prezent sunt pe partea de External relations (ER) și căutăm să facem parteneriate cu companii din Timișoara.

Sunt stagiar și la Europuls și am o colaborare în cadrul Institutului pentru politici și reforme europene la Chișinău. Pe cei de la Europuls îi știam de ceva timp. După ce m-am întors din Spania, mă gândeam ce aș mai putea să fac și am văzut că sunt destul de activi. Am văzut cu ce se ocpuă și mi-a plăcut. Le-am trimis un e-mail în care le-am spus că mi-ar face plăcere să mă alătur echipei. Au fost foarte deschiși. La Europuls ajut pe partea de vizual, pe social media, grafică, în dezbateri, proiecte. Am elaborat și un policy brief în care s-au discutat toate acestea în detaliu.

În plus, am o colaborare în cadrul Institutului pentru politici și reforme europene la Chișinău.

Pe lângă toate acestea, am făcut voluntariat și la UN Youth Timișoara, pe departamentul de PR. UN Youth a fost organizația care m-a ajutat să cresc mult, să ies din zona mea de confort, să fiu mai open-minded, să abordez eu discuții, să mă apropii mai mult de persoane. Am renunțat după ceva vreme, pentru ca era mai multă inactivitate. Dar, am cunoscut și acolo mulți oameni de treabă.

Despre care experiență a ta ca voluntar îți amintești cu drag?

Când am pornit anul trecut, împreună cu colegii de la AIESEC, într-o mini călătorie la Cluj, unde ne-am întâlnit cu membrii AIESEC de acolo. Era pandemie, era vară și după atâta timp de lucru online, de meeting-uri online, a fost un moment tare frumos să îi vedem pe acei oameni în realitate. A fost un timp de calitate cu oameni care gâdesc la fel, care au aceleași idei și scopuri.

Care a fost cel mai dificil moment al tău ca voluntar?

Pandemia ne-a dat toate planurile peste cap. La AIESEC Timișoara s-au anulat aproape toate proiectele. Planificasem să le facem pe cele pentru internațional, să vină studenți în Timișoara. Făcusem contracte cu ei și pur și simplu a trebuit să anulăm totul. A fost nevoie să ne îndreptăm spre altă ramură și am început să organizăm mai multe evenimente la nivel local, să targetăm cumva comunitatea de tineri din Timișoara, pentru că doar acest lucru era posibil la momentul respectiv.

Ai simțit vreodată că trebuie să renunți la voluntariat?

Uneori, prietenii internaționali mă întrebau dacă mai pot să fac atâta voluntariat, pentru că nu sunt plătită pentru asta. Cât se poate să muncesc în zadar? Stăteam și mă gândeam că dacă nu aș fi muncit „în zadar” până acum, nu aș fi avut setul de skill-uri pe care îl dețin acum, care face să mă simt mult mai încrezătoare în privința viitorului meu.

Știu că ablilitățile interpersonale dobândite, de lucru cu oamenii și faptul de a ajuta și de a împărți din ce poți și știi cu ceilalți nu se pot compara cu nimic. Știu că toate acestea o să îmi fie de un real folos în viitor. Nu m-am gândit până acum că vreau să renunț la voluntariat. Cu timpul, când voi avea un job, poate nu mă voi dedica atât de mult și voluntariatului. Nu ești plătit în bani, nu poți cuantifica acest fapt, dar ești plătit de 100 de ori mai mult în experiențe, în oameni frumoși care apar în viața ta. Asta e valoros.

Păstrezi legătura cu prietenii făcuți în experiențele din străinătate?

Până recent, nu credeam că pot să mențin o relație de prietenie cu cineva aflat la distanță. Cu toate acestea, mi-am facut un prieten foarte bun din Germania, cu care vorbesc cel puțin o dată pe săptămână. Colega de apartament pe care am întâlnit-o în Spania mi-a devenit cea mai bună prietenă în timp. Din experiența cu mobilitățile am avut ocazia să cunosc și câțiva ruși și astfel să îmi practic limba rusă pe care am uitat-o puțin, de când am venit în România. Deci, țin legătura și cu fetele din Rusia și sperăm să ne revedem curând.

Daca ai avea posibilitatea acum să te muți într-o țară străină, care ar fi aceasta?

Am acest vis de a mă muta în Elveția. Toata viața mi-am dorit să ajung acolo, dar nu am reușit, încă. Poate pare puțin paradoxal, dar îmi place foarte mult zona, peisajele, natura și întregul sistem de acolo, în comparație cu ce am experimentat până acum. O idee de retirement ar fi Spania, pentru că acolo sunt savurate toate lucrurile mici.

Cum reușești să te împarți între viața privată și cea profesională, facultate?

Înainte să intru în AIESEC, eram un total mess când vine vorba de a-ți organiza timpul. Acum am totul scris în calendar, îmi vin mereu notificări. Totuși, mi-am dat seama că eu lucrez foarte bine sub presiune. Îmi vin cele mai geniale idei doar atunci, care nu mi-ar fi venit dacă făceam acel lucru înainte cu o lună, spre exemplu.

M-am obișnuit să îmi organizez timpul în așa fel încât să fie în avantajul meu. Am timp să ies în oraș, am timp să fac ce îmi propun. Când vezi contrastul acesta de cât de puțin timp îmi rămânea în Spania, de exemplu, pentru că studiile îmi ocupau foarte mult din timp (erau cerințe mult mai multe) și aici, când am revenit în România, parcă am mai mult timp liber să fac ce vreau și ce îmi place, pe lângă facultate și alte activități extracurriculare.

Să vorbim despre viitor. Ce planuri ai?

Vreau să fac și un master. Dacă rămân în România, voi aplica la București. Am câteva planuri de a aplica la scholarship-uri susținute în alte universități din Europa. Toate astea depind și de modul în care se va prezenta situația cu pandemia. În viitor, o să îmi setez activitățile pe care le am în funcție de prioritatea lor. Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez în sectorul de dezvoltare, pe partea de implementare de proiecte, care țin de lucrul cu tinerii. Cred că orice job aș avea, ar fi foarte strâns legat de tot ce am făcut până acum și nu cred că vreodată m-aș detașa de tot de partea asta de voluntariat.

Sunt deschisă către orice. Îmi doresc să merg și cu o oportunitate de Exchange AIESEC, să plec pentru un an într-o altă țară, să fac voluntariat cu ESC. Îmi doresc foarte multe, dar timpul… trece foarte repede.