„Prietenă, colegă, confidentă, sfătuitoare, critic, prezentator de evenimente, maestru de ceremonii, balsam de pus pe rană, voluntar de profesie, dar și mamă.”

Roxana Morun este jurnalist de mai bine de 20 de ani. A fost redactor, realizator și moderator de emisiuni pentru copii și tineret, dar și de emisiuni culturale și divertisment. Nimic din munca unui om de televiziune nu îi este străin. 

Cine e Roxana Morun? 

Aceasta e întrebarea pe care o pun mereu celor pe care îi intervievez pentru emisiunea „SELFIE”, pe care o realizez pentru TVR Timișoara și TVR3, dar la care se pare că eu nu am un răspuns pregătit. 

Hmmm… Cine sunt? Întrebarea asta trebuie abordată sistematic. 

În primul rând, sunt mama Mayei, pe care o iubesc mai mult decât orice pe lumea asta și de care sunt extrem de mândră. Apoi sunt jurnalist la TVR Timișoara din 1994, încă de la înființare. Sunt prietenă, colegă, confidentă, sfătuitoare, critic, prezentator de evenimente, maestru de ceremonii, balsam de pus pe rană, voluntar de profesie.

Cum te-ai descrie? 

Un om serios, care nu se ia pe sine aproape niciodată în serios. Îmi place să glumesc și să mă joc cu cuvintele. Cred că spontaneitatea și simțul umorului sunt esențiale atât în profesia mea, cât și în viața de zi cu zi. Îmi place autoironia și râd de mine deseori. Mă simt bine printre oamenii tineri de la care mereu învăț câte ceva. Îmi place să fac schimb de idei cu alți oameni, să împărtășesc din ceea ce știu. Îmi place să ajut oamenii atât cât îmi stă în putință. Nu prea știu să spun NU. E o lecție pe care încă o învăț. 

Sunt un om sincer. Urăsc minciuna și falsitatea. Nu știu să mint. Mi s-a spus că pe fața mea se vede dacă nu îmi place ceva, adică mi se citește „subtitrarea” pe față. Paradoxal, deși fac presă de ani buni, îmi plac mai mult faptele decât vorbele. 

Mă minunez mereu frumusețile pe care le poate crea natura și iubesc arta în toate formele ei.    

Când ți-ai dat seama că vrei să studiezi jurnalismul?

Am realizat că vreau să fac presă în momentul în care m-am angajat la Radio Timișoara. Și am început să mă contaminez de entuziasmul acela de la începutul anilor 90′, în care totul părea posibil. A fost o vreme a pionieratului. Am învățat multe la Radio Timișoara și le sunt recunoscătoare celor care mi-au dat șansa să citesc buletine de știri, mici eseuri, să îmi pun vocea pe reclame. Mai apoi am colaborat la o emisiune de tineret și atunci am știut că asta vreau să fac. Eram studentă la filologie și m-am mutat la jurnalistică. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viața asta. 

Într-un interviu, ai mărturisit: „Cred că faptul că am ajuns jurnalist a fost una dintre întâmplările cele mai fericite din viața mea”. De ce crezi că ai ajuns să fi jurnalist dintr-o întâmplare?

Pentru că puteam să fiu profesoară de matematică. Cred că viața mea era complet diferită și nu chiar potrivită cu firea mea. Am dat la facultatea de matematică, pentru că terminasem mate-fizică la Liceul „C. D. Loga” și mama s-a gândit că profesoratul e o meserie bună. Am picat, a doua după linie, și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Am intrat în toamnă la filologie, fără să fac vreun efort. Apoi am realizat că, de fapt, vreau să mă fac jurnalistă și am schimbat macazul. 

Cu toții știm că drumul pe care un jurnalist trebuie să îl parcurgă pentru a putea face parte dintr-o  redacție este unul foarte anevoios. Cum a fost pentru tine? De unde ai început?

Oh… De acolo de unde ar trebui să înceapă toată lumea. De la munca de jos. Glumesc și nu prea… Nu ai cum să ajungi de top, dacă nu ai idee despre cum se întâmplă lucrurile. 

Am fost mai întâi reporter. Ceea ce a însemnat că am umblat mult pe teren, am făcut muuulte știri și reportaje. Apoi am devenit crainic, adică prezentam știrile. Fără prompter! Le învățam sau le citeam de pe hârtie.  Încet-încet, am început să fac emisiuni, pe care le-am și prezentat. Am făcut emisiuni pentru copii, emisiuni pentru femei, emisiuni de tineret, muzicale, emisiuni pe teme de ecologie, emisiuni de sănătate, culturale și de divertisment. Și foarte multe emisiuni speciale, după scenarii gândite de mine. 

Orice carieră implică dificultăți, poate chiar dorința de a demisiona. Cum a fost la tine? Te-ai gândit vreodată să demisionezi? Ai ajuns în acest impas? 

Dificultăți?  Da, da… Ai parte de ele în fiecare zi. Nu mai poate invitatul să vină, ți se anulează filmarea, se strică un card, camera, o lavalieră, un hard disc… Orice e posibil și tocmai de aceea trebuie să fii spontan și creativ. Uite, de exemplu, în timpul unei emisiuni făcute în curtea TVR Timișoara, a bătut vântul și a dărâmat un panou din decor, care a căzut peste o vază care, evident, s-a spart. În timp ce eu vorbeam! Am explicat calmă ce s-a întâmplat și am continuat să zic ce aveam de zis. 

Altădată, în studio de data asta, a căzut un filtru de la un reflector, chiar prin fața mea. Am zâmbit, am spus despre ce e vorba și am continuat…

Sigur că am trecut și prin momente grele, dificile, dar niciodată nu m-am gândit să îmi dau demisia. Iubesc prea mult ceea ce fac!

De-a lungul carierei tale ai realizat mai multe emisiuni la TVR, cum ar fi Dincolo și dincoace de graniță, Întâlniri esențiale, Cap de afiș, SELFIE. De unde îți iei inspirație pentru toate aceste emisiuni?

Da, în cei 29 de ani de televiziune, am realizat o sumedenie de emisiuni. Doamne, nici nu îmi vine să cred că a trecut atâta timp! 

În general ideile îmi vin spontan. Dar uneori mă inspira oamenii sau lucrurile pe care le văd în jur și atunci îmi spun: „Uite, asta ar fi un subiect fain de emisiune!” 

Emisiunea SELFIE, care este la al 7-lea sezon, s-a născut dintr-o nevoie. Făcusem 14 ani de când avea emisiuni live și îmi era tare dor de niște interviuri în care oamenii să nu vină în studio, ci să fie filmați în casa lor, în atelierul lor, în mediul lor, unde sunt mai adevărați, mai relaxați, mai ei înșiși. Plus că nu mai voiam să apar pe ecran, pentru că am avut o problemă de dicție (din cauza aparatului dentar pe care îl purtam) și mi se părea că nu îmi respect publicul, pentru că mi se părea că nu vorbesc clar. Acum totul e iarăși ok cu dicția mea, dar nu aș renunța la SELFIE pentru nimic în lume. 

Încă mai sper că aici, la TVR Timișoara, vom putea face emisiunile de divertisment pe care le visez. Cu trupe live, cu actori, cu dans…

Care a fost cel mai provocator moment din cariera ta?

Nu știu dacă a existat un singur moment provocator. Fiecare producție de televiziune trebuie privită ca o provocare. Și asta indiferent dacă ești reporter, redactor, moderator, cameraman sau producător. Uneori e o provocare să găsești un subiect, alteori e o provocare să pui lumina sau să găsești un loc de filmat, un cadru care să pună cel mai bine în evidență subiectul pe care vrei să îl tratezi. De exemplu, sunt momente în care faci un interviu cu un om care a dat sute de interviuri și e o provocare să găsești întrebările potrivite pentru lucrurile rămase nespuse…

Câteodată provocarea e să reziști pe tocuri, stând în picioare, 7-8 ore, la câte un eveniment, unde toată lumea se simte bine și tu ești „la job”. 

Poți mereu să te împarți între viața personală și cea profesională?

Oh…Mă chinuie această întrebare. Nu prea pot. Viața de jurnalist nu se termină niciodată. Ești mereu alert, mereu atent la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Vrei să știi mereu ce e nou, actual. Mereu când stau de vorbă cu oamenii, indiferent de situație, fac, de fapt, mini interviuri. De exemplu, am fost în concediu în Thassos. După câteva zile pe insulă mă împrietenisem cu un olar, care avea un mic atelier lângă malul mării. Am descoperit rapid că avem cunoștințe comune. Mai apoi am aflat povestea patroanei unui șir de magazine, absolventă de design vestimentar, o tânără care promova designerii greci din zonă.  

Te-ai gândit vreodată să faci și altceva? Dacă da, ce?

Da, desigur că m-am gândit să fac și altceva. Mi-ar fi plăcut să fiu artistă. Dar nu a fost să fie… Încă m-ar bucura șansa de a juca într-un film. Acum am maturitatea necesară să o pot face și aș ști și cum. 

Care sunt pasiunile tale?

Cea mai mare pasiunea a mea e teatrul. La 16 ani am fost la un spectacol al trupei de teatru THESPIS și apoi am devenit membră a acesteia. Conducătorul trupei a fost regizorul Diogene Bihoi – Lelu pentru prieteni. A fost mentorul meu și lui îi datorez foarte mult din ceea ce sunt astăzi. De la el am învățat multe lucruri care sunt valabile nu numai în teatru, ci și în viață: să știi să lucrezi în echipă, să îți respecți partenerul de scenă, să fii serios, să fii spontan, să fii adevărat și nu contrafăcut. Oamenii te iartă dacă greșești (errare humanum est!), dar taxează falsitatea. 

Îmi place muzica și ador să merg la concerte, să mă pierd în mulțime și să mă las dusă de vibe-ul pe care muzica mi-l dă. Muzica mă ajută în momentele mai dificile, mă ajută să trec peste anumite greutăți, îmi dă claritate și pune lucrurile în perspectivă. Mă însoțește mereu. În drum spre job, mă inspiră când trebuie să fiu creativă, îmi dă idei, mă ajută să mă concentrez când lucrez. Iubesc genuri variate de muzică. Îmi place pianul și muzica clasică, ascult melodii din musicaluri celebre, ascult arii din opere, pop, jazz, rock…You name it! Sunt mereu atentă la ce ascultă Maya, fiica mea, pentru că de la ea am aflat de o sumedenie de artiști faini. 

Îmi place tot ceea ce legat de dans și de mișcare – de la balet, la dans contemporan sau dans sportiv. Admir oamenii care se mișcă pe scenă atât de natural, încât parcă asta vine din ei și nu ar fi făcut o repetiție în viața lor. 

Ce îți place să faci în timpul liber?

Depinde. Iubesc să îmi petrec timpul cu prietenii, să povestim și să râdem împreună de obstacolele pe care ni le pune viața în cale. Am un „support grup”… Oamenii aceia pe care te poți baza la orice oră și cu care poți rezolva orice problemă. Îmi place să cred că și eu sunt un asemenea om pentru prietenii mei. 

Ador să citesc, să merg la cinema, să călătoresc, să cunosc oameni interesanți și locuri cu povești. Îmi place natura și locurile sălbatice de genul „where no man has been before”.

Sursă fotografii: arhiva personală a Roxanei