Ea e o persoană al cărei rol este benefic pentru semenii ei. Dar despre ea și rolul ei nu se prea vorbeşte public. Ea rămâne ea mereu, simplă, sinceră, caldă, dar e altfel în fața fiecăruia. E persoana care mereu se adaptează la situația pe care o vede în fața ei. Cu toate că la finalul zilei, acumulează mult pe partea emoțională. Totuși, e zi după zi acolo. Cu constanță şi dedicare, de mai bine de șase ani. La numele ei, tresar sufletele copiilor de pe paturile de spital. Soarelui îi este interzis să pătrundă în saloane, așa că ea e cea care aduce soarele în inima și pe fețele micilor luptători. E mereu în control şi asta o face să fie extrem de versatilă şi implicată. E acolo pentru fiecare suflet în parte.    

Ea este Myriam Lazăr, coordonatoarea programului zilnic de suport al pacienților, în cadrul Asociației Little People România, filiala Timișoara. Își desfășoară activitatea în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. E un om dedicat, pragmatic, sensibil şi unic. Unic, pentru că ştie să fie aceeaşi Myriam pentru fiecare şi pentru nevoile tuturor. Cum o face? Doar ea ştie şi nu cred că e un lucru care trebuie explicat. El se simte. Se simte şi se traduce în satisfacțiile beneficiarilor, copiii şi părinții lor, cei care duc, în fiecare zi, lupta crâncenă cu o boală dură – cancerul. 

„Cancerul poate fi învins!” E crezul și lupta zilnică a celor din Little People. În lupta cu această boală, procentajul reuşitei de 100% se împarte în mod egal: jumătate tratament şi jumătate stabilitatea psiho-emoțională. Şi, mai presus de ambele, Dumnezeu. El lucrează prin oameni, iar Myriam este unul dintre ei. Împreună cu Laura Răducan (psiholog și manager operațional) şi Ioji Kapornyai (fundraiser și tânăr supraviețuitor de cancer), formează echipa Little People Timişoara. Myriam Lazăr este acel om din spatele poveştii, cea care face munca efectivă în spital, zi de zi.

Myriam și-a început activitatea în echipa Little People din Timişoara în octombrie 2014, când a devenit voluntar, iar din iunie 2017 este coordonatoarea voluntarilor. A aflat din greșeală de Little People, când era studentă în anul doi. O greșeală benefică. Stătea la cămin și a venit în vizită la una dintre colege, un voluntar al asociației, care a întrebat-o dacă nu vrea să se alăture. Ulterior, din prima clipă în care a intrat în spital, a simțit că acești copii i-au oferit deschiderea lor totală. 

 „Încrederea pe care copiii o au în oamenii cu tricoul galben e imensă.”

 Trecerea de la voluntariat la coordonator a fost un proces care implica, pe lângă contractul de angajare, și multă responsabilitate. Pentru Myriam, totul a fost foarte diferit, „pentru că am trecut de la a merge o dată pe săptămână la spital, timp de două ore la camera de joacă, unde aveam activități de grup, la a merge în fiecare zi, timp de minimum șase ore și de a face activitate unu la unu cu fiecare pacient.”

În acest fel, i s-a deschis un univers cu totul nou. A început să înțeleagă mult mai multe despre ce implică această boală, tratamentul, cu toate fazele lui, dramele familiale, izolarea fiecăruia, dar, mai mult decât orice, „am înțeles nevoia de conexiune, înțelegere și acceptare pe care o au atât pacienții, cât și mamele lor.”

Job-ul este unul aparte, tocmai pentru că implică foarte multă responsabilitate vis-a-vis de fiecare copil. Asta a avut o contribuție și în ceea ce privește modalitatea de a se autoorganiza. Trei etaje, cu 22 de saloane și o secție de transplant, nu s-ar putea spune că e tocmai puțin lucru, atunci când vine vorba despre organizare. A învățat că timpul petrecut cu oamenii este prețios și aplică asta atât la spital, cât și în viața personală.

„Fac ceva la care mă pricep cu adevărat”, a fost constatarea la care a ajuns Myriam după primele două luni petrecute în funcția de coordonator în cadrul asociației. Fiecare zi în spital, înseamnă pentru ea ținta unei reușite. Este un țel constant, fiindcă și-a dat seama foarte bine, de la începutul activității că în acest job „nu e vorba despre mine, este vorba despre copiii și adolescenții din spital, dar și despre voluntarii cu care mergeam la activitate în fiecare zi.”

În tot acest timp, și-a îndreptat mare parte din atenție în transformarea camerei de joacă, într-un loc în care pacienții să se simtă în siguranță, iar părinții să aibă încredere. E o mare realizare, pentru că s-a creat un fundament extrem de stabil, pe care îl simți imediat ce pășești în secția spitalului, fie că ești părinte, copil, voluntar sau vizitator.

Pentru Myriam, fericirea aproapelui său cântărește mai mult decât fericirea proprie. Cum altfel ar putea să fie în serviciul oamenilor, dacă nu așa? Aici e multă implicare emoțională. Vorbim despre pierderi, dar și despre victorii. Myriam a învățat că există doar învingători și se străduiește să implementeze asta în mintea și în sufletul fiecărui pacient. E o calitate să poți vedea lucrurile benefice și în situațiile tragice. Și nu doar pentru ea, ci și pentru voluntarii pe care îi coordonează și cărora le oferă tot sprijinul și consilierea de care au nevoie, în oricare dintre situațiile din spital.

Am întrebat-o ce înseamnă acest job pentru ea. Răspunsul ei a fost esența vorbelor mele de aici. „Înseamnă dedicare, sacrificii, timp investit, suferință și reușite deopotrivă. Înseamnă să învăț zilnic lucruri noi, fie despre mine, fie despre oamenii cu care intru în contact și să implementez toate lucrurile acestea pentru a obține lucruri cât mai bune și durabile.”

Puterea și curajul și le-a consolidat în timp, fiindcă nu e deloc ușor să vezi, în fiecare zi, suferința unor copii. A învățat să-i asculte și să le acorde atenția de care au nevoie. Rolul de lider i se potrivește mai mult decât consideră ea acest lucru. Știe să-și coordoneze voluntarii, activitatea lor în spital și emoțiile acestora. Și asta, pentru că se dovedește că a câștigat o experiență vastă în ceea ce privește activitatea profesională desfășurată în spital.

În acest an, situația dată de pandemie a schimbat foarte mult și activitatea asociației. Sunt deja trei luni de când activitatea din spital este sistată și nu e deloc ușor. Atunci când meseria ta depinde strict de accesul în spital, e de la sine înțeles că schimbarea e una dificilă. „Nu e ușor pentru mine, nu e ușor pentru voluntari, dar, mai ales, știu că nu este ușor pentru pacienți. E nevoie de noi acolo, pentru a completa actul medical, iar faptul că nu se întâmplă asta pentru pacienții care sunt acum internați, mi se pare crunt”.

Implicarea absolută și la cele mai înainte cote, o face să resimtă lipsurile acestei perioade. În același timp, e foarte conștientă că pentru sănătatea lor este crucial ca accesul în spital să fie foarte limitat. Mai mult decât atât, ceea ce este mai dezolant pentru Myriam și echipa Little People este „faptul de a nu ști când ne vom mai întoarce în spital.”

Despre momentul actual și despre activitatea unui om important și vital în viața altora am vorbit deja. Cert este că esența lucrurilor rămâne mereu acolo, indiferent de situație. 

„Am simțit și simt în continuare că e un privilegiu să le pot fi alături, să îi văd în momentele lor cele mai vulnerabile, pentru că satisfacția fiecărei mici victorii este cu atât mai mare.”

Am încercat să văd un moment bun și prielnic în aceste vremuri tulburi. Așa s-a născut inițiativa de a face cunoscută povestea oamenilor din spatele altor povești. Una dintre ele este aceasta. E despre un om modest, inteligent și cu o activitate aparte. Citind, probabil v-ați gândit, că n-ați putea face acest lucru. Ei bine, de asta merită scoși în lumina reflectoarelor acești oameni sau măcar poveștile lor. 

Vreau ca acest material și emoția pe care eu am avut-o povestind despre un om important.să ajungă la tine, cititorule. Probabil pentru că sunt actor și…aici simțirea primează în fața a orice.