fbpx

My Art Bicycle: arta și sportul pedalează împreună

5/5

La începutul lunii februarie, Asociația „Teatru pentru tine” a inițiat un altfel de proiect, „My Art Bicycle”, prin care se promovează arta și sportul în comunitate.

Proiectul este finanțat prin fondul Ro Bike Valley, care are ca scop prezentarea bicicletei ca fiind un stil de viață sănătos, cu sprijinul Fundației Comunitare Timișoara.

Aflat la prima ediție, acest proiect presupune donarea de biciclete pe care oamenii nu le mai folosesc și pe care tinerii artiști pasionați de artă le vor recondiționa. „My Art Bicycle” își propune să schimbe înfățișarea a cel puțin cinci biciclete, care mai apoi vor putea fi utilizate în Timișoara de către doritori. 

În paralel s-a organizat și un concurs de schițe adresat elevilor de liceu. Aceștia trebuiau să își imagineze cum arată bicicleta ideală, desenându-i modelul în care va fi pictată.

Pentru a afla mai multe despre acest proiect, am luat legătura cu Anitta Pelin, care se ocupă de partea de comunicare în această acțiune. Ea a fost de acord să răspundă la câteva întrebări, povestindu-ne cum a luat naștere acest proiect, dar și ce dorințe și așteptări au de la el.  

De unde a pornit inițiativa acestui proiect?

Colegii mei, Adrian Jivan și Marius Lupoian, au înființat această asociație în 2013 și de atunci fac proiecte pentru teatru. Pentru că lor le place foarte mult partea sportivă, s-au gândit să aducă un plus pentru comunitate și au realizat ceva pentru a arăta oamenilor că teatrul și sportul merg împreună. Astfel, au aplicat la fondurile pe care Fundația Comunitară Timișoara le-a oferit și, fiind un apel pentru promovarea mersului pe bicicletă, au încercat să aducă arta și sportul să „pedaleze împreună”.

Eu și colega mea Bianca Albu ne ocupăm de partea de comunicare în acest proiect organizat de Asociația Teatru Pentru Tine.

Cât de deschiși sunt oamenii să utilizeze bicicleta și să se implice activ în acest proiect? 

Prima etapă a fost ca oamenii din comunitate să doneze biciclete de care nu mai au nevoie. În proiect s-a specificat că avem nevoie de cinci, lucru care s-a și întâmplat. Am avut oameni care ne-au găsit pe Facebook sau prieteni care au știut despre proiect și au donat. Am adunat cinci și credem că e bine, pentru că ne-am atins scopul.

În paralel am dezvoltat și un proiect de schițe, în care am invitat elevi de liceu pasionați de arte care ar vrea să se implice, dându-le culoare. Următoarea etapă este colorarea bicicletelor, iar mai apoi va urma procesul de „bike sharing” și sperăm ca oamenii să fie implicați și pe mai departe. 

Ținând cont de infrastructura din Timișoara și din apropiere, considerați că la momentul actual bicicleta este un mijloc sigur de deplasare? 

Aș zice că bicicleta este un mijloc mai rapid de transport. Nu sunt specialistă și nici nu am foarte multe cunoștințe despre cum sunt făcute pistele, dacă sunt bune sau suficiente.

Totuși, din ce discuții am avut cu alte persoane, am înțeles că materialul pistelor nu este unul potrivit, motiv pentru care acestea devin periculoase și alunecoase când plouă, deci nu e neapărat sigur.

Din ce mai văd eu, pe stradă sunt foarte mulți pietoni, iar interacțiunea cu bicicliștii este periculoasă și pentru noi, pentru că trotuarele sunt destul de înguste, dar și pentru bicicliști, pentru că pistele nu au două sensuri de mers și ei sunt nevoiți să intre pe trotuar. Noi ne supărăm, spunem că trotuarul este pentru pietoni, ei se supără pentru că le stăm în cale, astfel că lucrurile nu stau tocmai bine. 

Și pe stradă mi se pare foarte periculos, pentru că mașinile circulă cu foarte mare viteză și e destul de greu. În special în zonele unde nu sunt piste este o problemă. Eu văd destul de mulți bicicliști, ceea ce mă bucură, dar nu știu dacă vorbind statistic ei sunt suficienți. Posibil ca faptul că este periculos să fie o reticență pentru oamenii care ar putea să meargă cu bicicleta. 

Credeți că ar fi bine să se organizeze în școli ateliere despre acest subiect, care să îi învețe pe tineri cum să utilizeze bicicleta în siguranță și despre beneficiile pe care ea le aduce în viața oamenilor? 

Da. Mi se pare că este o idee foarte bună și lucrul acesta se întâmplă deja. Cred că e un pas înainte faptul că se întâmplă.

În cadrul apelului „Ro Bike Valley” s-au înscris mai multe ONG-uri și astfel proiectul „Shakespeare la pedală” și Asociația Pedallez Timișoara au avut deja ateliere în școli. Am văzut poze și lumea părea super încântată și implicată.

Cred că e un lucru benefic, pentru că de obicei la vârsta adolescenței acumulezi cele mai multe informații. E un plus și pentru tineri că află cum ar trebui să meargă, ce reguli să respecte, obligațiile pe care le au, dar și ce beneficii sunt. Află și ce să facă dacă li se strică ceva la bicicletă, deci e un plus destul de mare pentru cei care participă. Cred că ar trebui să fie ceva constant, în cât mai multe școli, pentru a ajunge la mai mulți tineri.

În ceea ce privește concursul de schițe, pe ce criterii s-a făcut selecția acestora? 

Din juriu a făcut parte colega noastră Bianca Albu, care se ocupă de comunicare, ciclistul Mihai Băbăiță, care are atelierul Domestique, unde noi vom repara bicicletele, și doamna profesor Mărioara Popescu de la Liceul de Arte Plastice Timișoara. Elevii au desenat biciclete, iar pe ghidon și cadru au făcut modele. Mai apoi au trimis și un desen separat doar cu modelul, pentru a-l putea vedea mai bine.

În primă fază s-a făcut selecția, având în vedere bicicletele pe care noi le-am primit și ce se putea face strict pe ele, pentru că nu toate sunt la fel. S-a ținut cont și de conceptul artistic și s-au ales cele cinci lucrări pentru biciclete. S-a făcut, deci, o combinație între cum arată bicicleta primită și conceptul artistic dezvoltat pentru aceasta. 

Unde vor fi expuse aceste biciclete în final pentru ca lumea să le poată găsi? 

Ele vor fi pictate în curtea Liceului de Arte și până la sfârșitul lunii iulie vor intra într-un proces prin care oamenii vor putea beneficia de ele.

Se va realiza un formular pe care noi îl vom posta pe rețelele de socializare și cine va dori să se înscrie, va beneficia de una dintre biciclete pe o perioadă de mai multe zile. Deocamdată, noi zicem că perioada va fi de 5 zile, dar dacă vor fi mai mulți doritori poate reducem la 3, iar dacă vor fi mai puțini putem prelungi la 7 zile.

La finalul lunii iulie bicicletele se vor întoarce „acasă”, adică vor rămâne la cei cinci elevi care le-au pictat. 

O să mai organizați proiecte de acest fel sau pe viitor vreți să vă axați pe altceva? 

Noi sperăm să fie un proiect destul de reușit pe care să-l putem repeta. În special în comunitatea de la Liceul de Arte, elevii sunt foarte implicați și ne gândim cum am putea să dezvoltăm acest proiect poate chiar în mai multe școli.

Rămâne deschisă ideea de donație și poate mai putem procura fonduri pentru a le repara și colora, ca să creăm o continuitate din asta. Ne gândim că dacă poate cineva nu mai folosește o bicicletă care nu este nici atât de stricată încât să fie aruncată, există altcineva care vrea să o folosească. Sperăm să fie un impact mare și lumea să fie implicată. 

Sursă foto: Facebook / Teatru Pentru Tine


Bicicleta nu este doar un mijloc de transport, ci are numeroase beneficii. Pe lângă faptul că este o modalitate nepoluantă de a te deplasa, bicicleta ajută la scăderea riscului de diabet. În plus, economisești bani, îmbunătățești circulația sangvină și îți tonifici corpul, ajutând la pierderea kilogramelor în plus. 

Distribuie:

Mădălina Spîrtic

Mădălina Spîrtic

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!