fbpx

Monica Diaconu – atunci când nevoia de contribuție întâlnește inima unei mame

Andreea Vlădescu
Andreea Vlădescu
LovingIt8

Educație, schimbări în sistem, roluri și asumare. Auzim atât de des aceste cuvinte și ne întrebăm dacă dincolo de ele există și acțiune. Povestind cu Monica Diaconu, una dintre fondatoarele Școlii Babel, în care fiecare om contează și accentul e pus pe experiență, am înțeles că atunci când există acțiune, există și multă muncă.

Înainte de toate, Monica e mamă și și-a asumat pe deplin acest rost. Negăsind școala potrivită pentru copiii săi, s-a decis să o creeze. Frumusețea stă în faptul că nu a fost singură, ci a găsit o mână de oameni care treceau prin aceleași frământări și căutau altceva pentru copiii lor.

Școala Babel a fost fondată în 2016, însă „povestea a început în 2005”, mărturisește Monica. La vremea aceea, exista Babel Center, dedicat limbilor străine, loc unde Monica întâlnea copii care îi povesteau experiențele pe care le au la școală și modul în care acestea îi marchează. În același timp, Monica, împreună cu o prietenă, căutau și testau variante de grădiniță pentru copiii lor. „Am testat, chiar am căutat variante”, însă nu au reușit să găsească ceea ce simțeau ele a fi grădinița potrivită pentru cei mici.

Așa că s-au decis să-și facă propria grădiniță și să le ofere copiilor lor ceea ce aveau nevoie. „Eram o familie și ne creșteam copiii împreună, era frumos spune cu zâmbetul pe buze.

Timpul a trecut, copiii au crescut și acum povestea se repeta, era nevoie de o școală care să răspundă nevoilor lor. Cu același entuziasm și cu forțe noi, au început să pună bazele unei școli. „Eram mai mulți, deja opt perechi de părinți și lucram împreună, fiecare făcea ceea ce știa și putea. Monica mărturisește că modul în care fiecare și-a adus aportul i-a ajutat să treacă peste singura teamă pe care o aveau: constrângerea financiară.

La vremea aceea, toți „eram oameni normali, nu aveam averi pe care să le aducem.” Totuși au adus valoare, iar aceasta purta haina voluntariatului. Monica mi-a mărturisit că așa au început și că obiceiul acesta îl păstrează și astăzi, când la Școala Babel sunt 129 de familii. Nimeni nu se uită cum faci tu, fiecare părinte vine și ajută cu ceea ce poate face, nimeni nu stă pe loc. Înseamnă efort, timp alocat, energie investită, dar și satisfacția de a-i oferi copilului tău o altfel de educație. Monica crede cu tărie că nevoie de contribuție există în fiecare dintre noi, dar trebuie să ne găsim scopul pentru a o materializa.

Școala Babel consideră că părinții sunt foarte importanți și că implicarea lor este necesară. În acest scop, întâlnirile dintre cadrele didactice și părinți sunt un obicei la Babel. Monica mărturisește cât de neliniștită era atunci când simțea că nu a găsit locul potrivit pentru copiii săi. Ea crede că un copil vine la pachet cu părintele și niciodată nu ar trebui priviți separat. Sunt o familie și trăiesc în același mediu, au aceleași obiceiuri. Crede că lipsește un loc unde părintele să fie liniștit, iar atunci copilul va fi fericit. Un părinte neliniștit creează un mediu neplăcut pentru copil, dar și pentru cei care se ocupă de el la școală.

Monica mi-a mărturisit că viața ei în afara școlii Babel nu există. Ea este învățătoare dimineața, iar după-amiază se ocupă de management și întâlniri cu părinții. Spune că nimic nu e ușor, dar atunci când există motivație reușim să mergem înainte. Dorința școlii Babel nu e să aducă aici toți copiii, ci să ducă modelul mai departe și să arate că se poate și altfel.

Nu am simțit că cineva nu m-a susținut, dar mărturisește că e greu să găsești echilibrul. Ea își ia energia de acasă și crede că familia e un factor cheie atunci când îți dorești ceva. Ai nevoie să te poți întoarce acasă și să găsești susținere, momente frumoase și oameni dragi. Înțeleg oamenii care nu pot să dea, e greu să dăruiești atunci când tu nu ai o sursă de sprijin și motivație, un loc în care să te relaxezi și să te bucuri.

La Babel fiecare are dreptul să își spună părerea, să se exprime, să întrebe și să ceară explicații atunci când vrea să înțeleagă. Copiii de la Babel cresc și Monica ne spune că „speranța e că vom face și un liceu, pentru ca ei să continue să învețe într-un mediu în care să fie liniștiți și să-și păstreze creativitatea. 

Mereu prezentă în viața copiilor și a părinților, niciodată doar privind ceea ce fac alții, Monica vorbește cu o sinceritate și o seninătate care te fac să-ți dorești să fii iar copil și să te întorci pe băncile școlii.

Învățarea ar putea fi ceva frumos pentru toți copiii. E o durere să vezi că mulți copii nu o percep așa…, spune Monica cu un zâmbet nostalgic și cu o privire plină de speranță pentru viitorul în care încă mai putem acționa.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Articole recente

Cum arată jurnalismul 2.0?

Ultimul an ne-a făcut să ne dăm seama de cum suntem cu adevărat. Am avut mai mult timp cu noi, ne-am îndepărtat de lucrurile toxice

O altă lume

Când a venit pandemia, m-am mutat pentru prima dată la sat. Nu a fost cel mai ușor pas. Dar odată cu această decizie, am descoperit

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!