Ministerul Educației și Cercetării a emis recent un ordin de ministru prin care anunță că orele online sunt obligatorii, prezența elevilor fiind monitorizată de unitățile de învățământ. MEC poate decide, în cazuri justificate, pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea anumitor discipline să fie realizată online, iar inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ.
Conducerea fiecărei unități de învățământ va sprijinii accesul cadrelor didactice la platforme educaționale, iar împreună cu învățătorii, profesorii diriginți și cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activități de învățare online pentru fiecare disciplină de studiu. De asemenea, în acest ordin este prevăzut faptul că fiecare familie trebuie să asigure infrastructura necesară desfășurării acestor ore online.
Până aici sună bine, nu? Am uitat doar ceva. Faptul că trăim într-o țară în care mii de elevi abandonează școala prematur, din cauza situației financiare grele de acasă și a lipsei de accesibilitate. Degeaba reușim să facem planuri pentru profesori, dacă nu reușim să punem accentul pe beneficiari, pe elevi. Unele familii nu au posibilitatea de a oferi acces la educație copiilor în mod normal, cu atât mai mult nu vor avea posibilitatea de a achiziționa laptopuri și materiale necesare învățării online. Situația aceasta, din păcate, se desfășoară într-o țară în care se presupune că educația de calitate este garantată într-un mod gratuit.
Astfel, Consiliul Județean al Elevilor Timiș condamnă gestionarea situației actuale de către factorii decidenți, implicit de către Ministerul Educației și Cercetării. Măsurile luate până acum s-au dovedit a fi ineficiente, deoarece, în momentul de față, încă există un procentaj mare de elevi din mediul rural care nu au acces la internet.
Una dintre variantele propuse a fost punerea în aplicare a programului Euro 200, program prin care se achiziționează computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale (în baza Legii 269/2004). Totuși, punerea în aplicare a planului s-a demonstrat a fi puțin mai dificilă, pentru că elevii vor putea intra în posesia laptop-urilor de abia în luna iulie. Și până atunci ce? România Educată nu se poate realiza cu adevărat fără elementul esențial: accesul la educație pentru absolut toți elevii din țară.
Consiliul Național al Elevilor a lansat petiția “User sau loser”, care cere factorilor decidenți un set de soluții clare pentru rezolvarea problemei accesibilității. Această petiție solicită achiziționarea de urgență a materialelor necesare învățării online pentru elevii care se află într-o situație financiară deficitară. Până acum, soluțiile propuse de către Ministerul Educației și Cercetării au fost inechitabile, deoarece lasă mii de elevi fără acces la internet, principiul echității în educație fiind menționat chiar în Legea Educației Naționale 1/2011.
Alexandra Trușcă, președintele Consiliului Județean al Elevilor Timiș, declară că „atitudinea Ministerului Educației și Cercetării este una de condamnat, deoarece mii de elevi se află într-o situație financiară dificilă, elevi care nu beneficiază de educație gratuită și echitabilă. Doamnă Ministru, cum le răspundeți miilor de elevi care se întreabă de ce nu au acces la educație, în timp ce colegii lor participă la orele online?”
Petiția „User sau loser” poate fi găsită .