fbpx

Maratonul de Business: un atelier util de orientare în carieră

Universitatea de Vest a găzduit de curând un atelier de orientare în carieră adresat studenților. Organizat împreună cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) și Clubul Francofon de Afaceri din Timișoara (CFAT), Maratonul de Business a reprezentat o ocazie pentru studenți să afle de la câțiva experți în domeniul afacerilor despre vastele oportunități de locuri de muncă, o serie de programe de antreprenoriat, diferite stagii de practică și competiții.

La acest eveniment au fost invitați să povestească studenților din propria experiență o serie de invitați: Adina Record (director executiv CCIFER), Tatian Diaconu (CEO Nhood), Florin Ciocan (Ecosystem & Innovation Garage Manager Nokia), Ariana Toma și Denisa Gongea (Recruitment Specialist – Deltatel) și Anca Hepeș (HR Business Partner Deltatel Group).

Atelierul de Business a început cu întrebarea „Ce îți dorești să te faci când crești mare?” adresată de Adriana Record studenților din sală. Unii au răspuns că vor să se angajeze în domeniul pe care îl studiază, alții și-au exprimat dorința de a deveni antreprenori.

Ulterior, discuția s-a îndreptat spre ce înseamnă să lucrezi într-o companie și care sunt căile de urmat pentru a începe să-ți clădești viitorul în domeniul afacerilor. Adriana Record a menționat că există 4200 de companii cu capital francez în România, majoritatea aflându-se în județul Timiș.

Ștafeta discuției i-a fost predată apoi lui Tatian Diaconu. Acesta lucrează în domeniul imobiliar și și-a început discursul cu o poveste de viață, relatând că visul lui de când a fost copil era să lucreze la serviciul de salubritate, pentru că îl fascina mașina de gunoi. Anii au trecut și dorința lui s-a schimbat în a deveni aviator al armatei române și s-a înscris la școala de aviație. Mai târziu, și-a dat seama că dorește să intre în domeniul afacerilor, iar astăzi are o carieră de succes. „Este firesc să nu știți exact ce vreți să faceți.”, a concluzionat Tatian Diaconu după ce a vorbit despre viața lui.

Rolul facultății e să ne deschidă orizonturile, să ajute studenții să își ia inima în dinți și să bată la ușa fiecărei firme pentru a încerca diverse lucruri. Doar astfel reușim să ne dăm seama pe care drum vrem să mergem mai departe în cariera noastră. Același invitat a reamintit că „70% din meseriile pe care le știm astăzi, în 10 ani nu vor mai exista”. Deci capacitatea de adaptare e crucială pentru succesul în business.

Sursa foto: murinightmarket.com

Următorul invitat care a preluat microfonul a fost Florin Ciocan care a venit cu povestea companiei în care lucrează. Înainte de Nokia a fost Alcatel, prima investiție franceză în Timișoara, dar și în România. De ce tocmai Timișoara? Datorită existenței centrului universitar pentru a atrage absolvenții să profite de aceste locuri de muncă din cadrul Alcatel. Mai târziu compania a fost cumpărată de Nokia, iar remarca lui Florin a fost: „Toate aceste companii nu ar fi fost aici dacă nu ar fi existat centrul universitar”. În prezent compania Nokia dispune de 2000 de angajați, dintre care 15% sunt studenți. Compania oferă studenților diferite și atractive oportunități la angajare.

În cadrul Maratonului de Business, principalii vorbitori au contribuit cu câte o poveste: unul cu povestea lui de viață, altul cu povestea unei companii. Întâlnirea și discuțiile au avut astfel rolul de a ghida studenții cu privire la ce înseamnă o carieră profesională de succes, care sunt pașii ce trebuie urmați și cum ne adaptăm mereu la schimbările din domeniul afacerilor.

Distribuie:

Armina Vastag

Armina Vastag

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!