fbpx

Lia Pffeifer, femeia care are grijă de copilărie

Dan Cardaș
Dan Cardaș
Lia atelier-min

Faceți cunoștință cu Cercănilă, Inocențiu Zâmbescu Hăhăilă și Eusebiu Honorius Bot-Lung. Cine sunt ei? Sunt personajele de pluș care au văzut lumina zilei din palmele Liei. 

Sunt multitasking. Nu am cum să mă descriu altfel”, acesta a fost răspunsul pe care mi l-a dat Lia când am întrebat-o cine este. Ea este absolventă de Arte și acum, are ca țintă să-i facă pe alții fericiți. Confecționează jucării. Cu lacrimi sau cu ochi mari, care privesc până în copilăria noastră, aproape fiecare jucărie poartă povestea vieții creatoarei ei: Lia Pffeifer.

Care este primul lucru de aici, din atelier, despre care vrei să-mi vorbești?

Uau! Nici nu aș ști ce să aleg… o pufoșenie de aici… să vedem: am unul mic și defect! El a ieșit așa pentru că e de fapt o greșeală. Am vrut să-l fac să fie dragon. Față de ideea inițială, mi-a ieșit complet diferit. Fața nu e la fel, trebuia să aibă o burtă mare, dar a ieșit plat. A necesitat mai multe ore de lucru.

Cum îl cheamă?

Nu are nume. Am început să îl fac acum două săptămâni și nu e gata. Dar uită-te la cel din spatele tău. Cel făcut din sârmă. Pe el îl cheamă Rică. L-am început acum șase ani. Și îl tot mint că o să îl îmbrac. Am multe proiecte începute și neterminate.

Când le dai un nume? Înainte să începi să-i confecționezi sau după ce e terminat proiectul? 

Majoritatea primesc nume la final. Am un personaj pe care vreau să-l fac, și numele lui îl am în minte: Inocențiu Zâmbescu Hăhăilă. Este întruchiparea clasică a haterului de pe Facebook care comentează la absolut orice. Va avea un cap foarte mare și în loc de ochi va avea două oglinzi, pentru că toată lumea se regăsește în privirea lui, măcar puțin.

Și cum le alegi ?        

Unele vin pur și simplu. Am și materiale botezate după numele jucăriilor. De exemplu, materialul acela alb se numește Sven. Sven a fost un urs polar. Am mai avut un personaj care mi-a plăcut foarte mult, e printre primele și e de suflet: Eusebiu Honorius Bot-Lung. Este corporatist. Nu avea cum să îl cheme altfel pentru că mama lui îl visa pianist și el a ajuns inginer într-o corporație.

Poveștile pe care eu le scriu, de cele mai multe ori, ies din prima. Numai că trebuie să am stare. Cum ți-am spus, sunt perioade și perioade. Am mai făcut un personaj pe care îl chema Cercănilă. Avea două buzunare sub ochi. Acelea erau cearcănele lui și erau acolo pentru că avea colecție de lacrimi. Nu e neapărat trist, dar fiecare lacrimă este o amintire la care ține. Bună sau rea.

Care este prima jucărie pe care ai confecționat-o?

A fost un norișor. Am vrut să-l fac pentru o prietenă. Mi-a venit ideea la zece seara și m-am dus, am stresat-o pe mama să îl coase ea. Patru ore am stat să meșteresc norișorul. Dacă l-aș face acum, ar fi o muncă de jumătate de oră.

Să înțeleg că de la mama ta ai moștenit meșteșugul jucăriilor.

Ah! Nu! Mama e economist. (râde) Dar mașina de cusut este a ei. Mie nu-mi place să cos. Îmi place momentul în care jucăria se uită înapoi la mine. Îmi place rezultatul, nu procesul în sine.

Când a pornit totul? Care a fost „geneza” jucăriilor tale?

Eu am făcut Liceul și Facultatea de Arte. Eram în zona asta. Mi-am dorit foarte tare să fac sculptură și până la urmă am făcut publicitate… irelevant. În 2012 mi-am dat demisia. Am făcut web design. În momentul acela, am rămas cu mult timp liber. Lucram proiecte freelance în timpul zilei și seara meșteream.

Care jucărie simți că te reprezintă cel mai mult?

Vai! Este super grea întrebarea asta! Nu știu… depinde foarte mult de stare. Cele mai multe sunt proiecte gândite pentru alții. Totuși, în fiecare jucărie există o parte din mine.

Nu ai făcut nicio jucărie pentru tine?

Uite… îți spun un episod. Anul trecut a murit bunicul meu, în septembrie. A avut 100 de ani și șase luni. A fost o perioadă în care mi-a fost foarte greu să fac jucării. Bunicul meu a lucrat patru ani cu mine în atelier și, cumva, făceam terapie ocupațională cu el. După ce el a plecat, toate jucăriile îmi ieșeau triste.  L-am făcut pe el, pe care îl cheamă Deal și povestea lui a fost pentru mine un fel de eliberare.

Care este procesul de producție a unei jucării?

La început dădeam foarte multe povești care nu aveau un destinatar anume. Acum primesc povești de la oameni și în funcție de ele, jucăria se naște.

Cum ar fi lumea fără jucării?

Super tristă! Cred că și adulții și copiii au nevoie de o relaționare cu un „ceva”. E mult mai simplu să te identifici cu ceva non-uman. Majoritatea jucăriilor mele nu au gură. Mi se pare mult mai interesant când le pui tu o expresie. În funcție de starea pe care o ai, poate să i se schimbe expresia. Dacă ești trist, îl vei vedea trist, dacă ești vesel, îl vei vedea vesel.

Ai avut în copilărie vreo jucărie preferată?

Aveam șapte ani când a venit revoluția și am primit de la ajutoare un hipopotam din cârpă. Săracul era vechi, distrus. Și avea două buline albastre. Eu tot timpul am crezut că erau ochii, dar nu! Erau nările! (râde) Și am aflat mult mai târziu. În mintea mea era foarte simpatic.

Ce i-ai spune Liei din copilărie?

Vai de capul meu! Hmmm! Ca orice copil, mi-am dorit foarte multe jucării. Acum cred că mi-aș spune: „Stai chill! Vor trece multe jucării prin mâinile tale!” Am perioade, mai ales de Crăciun, când fac foarte multe lucruri. Procesul de meșterit durează cam o săptămână. Când e gata, aș vrea ca jucăria să îmi rămână măcar două zile în atelier, ca să mă bucur și eu de ea. Ei bine, în perioadele aglomerate nu reușesc să le țin. Și mă despart greu de ele când pleacă foarte repede.

Pentru că articolul apare în luna martie, te rog să transmiți un gând femeilor care doresc să se afirme, dar nu au curajul sau poate nu au posibilitatea.

Nu cred că această chestiune de afirmare ține de gen. Dar sunt multe discriminări de felul acesta. Cred că trebuie să ai curaj să pășești dincolo. Dar cu o plasă de siguranță.

Răspunsuri fulger 

Iubesc cel mai mult…
Să mă joc

Urăsc cel mai mult…
Compromisul

Un om fără copilărie este…
Un adult trist

O jucărie este…
O bancă de emoții

Lia Pffeifer este…
Foarte happy acum! (râde) Eu sunt multitasking. Nu știu ce definiție să îmi dau, pentru că nu știu exact ce fac. Fac de toate. 

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Social Media

Fi la curent cu ultimele noutati

Un pic de Bine in fiecare saptamana

Fara spam, doar ultimele noutati InBine

S-ar putea sa iti mai placa si

Bucuria copilăriei

1 iunie este ziua în care celebrăm întoarcerea la inocenţă și aruncăm un ochii peste  pozele din care zâmbesc copii fericiți. Oricâți ani ai avea,

Fața online a piețelor timișorene

„O semi-campanie de promovare a piețelor din Timișoara”. Așa își numește Andreea Anton (Andrela) proiectul. Blogger, graphic designer și om creativ, atribute pe care le

Sustainalytics Logo
Logo Kaufland

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!