fbpx

Laura Răducan – zâna cea bună a copiilor bolnavi de cancer

Am auzit de Laura Răducan și de toate lucrurile frumoase pe care le face de la o prietenă. Am rămas plăcut surprinsă să aflu că încă mai există oameni cărora le pasă de alții, dar se și implică în procesul lor de vindecare. Iar prin această implicare mă refer la ore întregi de dedicare și de timp petrecut în spitale alături de copiii bolnavi. Astfel, Laura reușește să contribuie la fericirea atâtor suflete.

Îi învață pe copiii bolnavi de cancer să spună „Nu Mi-e Frică!” în fața bolii. Laura face parte din Asociația Little People Timișoara care, prin intermediul voluntarilor, oferă fiecărui copil și adolescent bolnav sprijinul de care are nevoie. ,,Sunt manager operațional în Timișoara. De profesie sunt psiholog, asta spun și asta cred despre mine, pentru că îmi place să lucrez cu oamenii, îmi place mult să fiu în spital cu copiii sau să ajut beneficiarii cu care noi interacționăm, să fiu alături de familiile copiilor bolnavi de cancer.”

Cum a ajuns să facă parte Laura din Asociația Little People? În perioada facultății a auzit de asociație și i s-a părut momentul potrivit să se implice. Astfel, a decis să aplice ca voluntar. A fost la un interviu de selecție, pe care l-a avut chiar cu Katie Rizvi, fondatoarea inițiativei, și a fost acceptată în echipă. ,,Când m-am dus prima dată la spital în calitate de voluntar am avut mari emoții. Noi, cei din afară, când auzim de copii bolnavi de cancer, ne imaginăm o traiectorie cumva dramatică, un scenariu negativ, multă tristețe, durere. Nu spun că nu există, dar e și multă bucurie, există speranță, există entuziasm în fața camerei de joacă cu ochii strălucind, care abia așteaptă să deschizi ușa și să începi activitatea.”, spune Laura. De atunci a făcut cunoștință cu mii de copii bolnavi de cancer din România, cărora le-a transmis de fiecare dată același mesaj: că pot să râdă, să se joace și să fie fericiți.

A început în 2012 activitatea ca voluntar: ,,Am început să merg din ce în ce mai des, mă implicam în campaniile locale, participam la evenimentele naționale ale organizației și am început să fiu foarte activă, iar în iarna anului 2013 mi s-a propus să preiau coordonarea echipei. Din ianuarie 2014 sunt angajată în cadrul asociației.”

Membrii Little People sunt prezenți în nouă secții de oncopediatrie la nivel național, realizând exerciții terapeutice din cadrul programului zilnic de suport ,,Nu Mi-e Frică!”. Aceste activități se desfășoară în special în camerele de joacă pe care le dețin secțiile de oncopediatrie sau la marginea patului, atunci când pacienții nu pot participa din cauza condiției medicale efemere.

Gala de Crăciun Temerarii 2019, organizată de Asociația Little People la Timișoara, a avut cel mai mare impact al organizației asupra comunității, după părerea Laurei: ,,Am avut 310 tineri supraviețuitori de cancer, care au venit la Timișoara din toate colțurile țării. Personal, cred că acest eveniment a avut cea mai mare semnificație emoțională, pentru că am avut ocazia să văd pacienți cu care am lucrat în primii ani, care sunt tineri supraviețuitori și integrați în comunitate. Cred că acesta e rezultatul muncii noastre, să văd exemplul viu lângă mine și să-i văd că sunt bine și se bucură de viață, după ce i-am văzut în situații dificile.”

Pe lângă toată munca din spitale, cei de la Little People reușesc să-și facă timp și pentru altfel de inițiative. În fiecare lună, la Timișoara, aceștia organizează ,,Quiz night”, o seară caritabilă, o invitație către publicul larg la o competiție de cultură generală. Mișcarea face parte din procesul lor de operare. Din acest motiv, Timotion, evenimentul de alergare în masă din fiecare an, a fost una din activitățile la care au participat și prilejul prin care Asociația Little People a crescut la nivel local. ,,În ediția de anul trecut, unul din șase alergători a ales Proiectul Little People. E extraordinar să știi că atât de mulți oameni cred în ceea ce faci.”, afirmă Laura. Anul acesta, Timotion va avea loc pe data de 10 mai.

Asociația Little People pune la dispoziția sferei oncopediatrice din România și Republica Moldova o serie de servicii și programe de suport psihosocial, sprijin material, grijă și implicare constantă. Laura consideră că lucrul cel mai important pentru copiii bolnavi de cancer este să nu uite că sunt copii. Ea a reușit să le ofere aripi să zboare și să viseze. Cu siguranță i-a cucerit și cu zâmbetul ei contagios.

Uitându-mă la Laura, observ o mulțime de calități și valori pe care reușește să le împărtășească în comunitate. Văd seriozitate, implicare, dedicare. Văd dorința de a ajuta și de a da din puținul ei pentru a forma un întreg împreună cu cei dornici să ofere. Un zâmbet larg și un sfat venit din suflet reprezintă, de multe ori, tot ce are nevoie un copil pentru a merge mai departe. Laura are o sclipire în ochi când vorbește despre acești omuleți.

Copiii bolnavi de cancer nu sunt diferiți de ceilalți copii. Ei sunt doar mai speciali. Se confruntă cu o boală care le provoacă viața în fiecare minut. Se numesc învingători, pentru că reușesc zilnic să deschidă ochii și să zâmbească. De fapt, ei sunt eroii care ne demonstrează că viața merită tot sacrificiul.

După discuția avută cu Laura Răducan, alături de Leul Curajos, care o însoțește mereu, am ajuns la o concluzie: că fiecare dintre noi poate face un bine comunității doar prin simpla implicare. E nevoie doar de timp, răbdare și o porție consistentă de zâmbete și îmbrățișări. #SuntOK!

Author

Distribuie:

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!