Omenirea este în examen, fiind obligată să facă uz de toate cunoștințele și experiențele sale pentru a trece peste schimbările majore impuse de pandemie, reală sau simulată. Acest examen ne-a pus în fața unei oglinzi și ne-a obligat să vedem adevărata noastră imagine interioară, dincolo de orice spoieli pe care viața de pe rețelele sociale le produce, modificând dramatic realitatea. 

Pandemia a scos la suprafață viața interioară a fiecăruia, obligând la contemplare. Surpriza a constat mai ales în faptul că, dincolo de pericolul pentru pierderea vieții fizice, cea mai mare problemă cu care s-a confruntat omenirea în izolare a fost riscul de pierdere a sănătății psiho-mentale. Rolul psihologilor în acest caz și a celor care mențin încă sus flamura culturii și a educației a devenit, după cel al eroilor principali – medicii și echipele lor- unul extrem de important! 

Nenumăratele lucruri care umpleau viața oamenilor, a cuplurilor, a familiilor, a prieteniilor și chiar a partenerilor din activități economice, ascundeau o fugă frenetică de întâlnirea cu sine, de confruntarea cu propria voce interioară ale cărei solicitări și nevoi transcend lumea materială.

Oamenii s-au văzut nevoiți să stea exclusiv în preajma propriei familii, a partenerului de viață sau chiar singuri, și au început să se întrebe și să reflecteze cu privire la ce este esențial în viață, mai ales pentru a putea păși cu mai multă încredere spre viitor. Unele dintre concluziile care se desprind din această experiență colectivă răscolitoare le înfățișez în ceea ce urmează, cu invitația de a le cerceta și de a le completa fiecare cu propria percepție și experiență interioară.

Omenirea este o Familie

Deși instituția familiei trece printr-o perioadă de decădere, pandemia mi-a arătat cât de puternic suntem interconectați în această lume. Nu există ziduri sau frontiere între oameni în mod natural, ci doar cele create artificial, iar acestea sunt depășite cu ușurință de natură. Împăratul filosof Marcus Aurelius ne sugera să ne vedem ca parte dintr-un mare stup și să conștientizăm că ceea ce face rău unei albine, face rău întregului stup. În sânul familiei, putem exersa, la bine și la rău, devotamentul, generozitatea, fraternitatea – ingrediente esențiale pentru o viață fericită. Dacă nu e văzută ca o formă de complicitate pentru a ne susține în defecte și a le acoperi, familia este locul în care putem exersa misterioasa artă a conviețuirii, soluție reală și completă pentru tulburările sociale, care se pot abate constant asupra societăților.

Omul trebuie să învețe să fie Om

Educația trebuie să se oprească din producția de „roboți”, al căror scop unic este să fie eficienți și să crească profitul activităților economice. O astfel de abordare a vieții, ucide în noi puterea de participa la Viață, de a ne bucura de ea în mod profund, de a-i descoperi misterele și rețelele interne prin care canalizează energii speciale.

„Medicina, Dreptul, Științele economice, Ingineria sunt îndeletniciri nobile care ne ajută să susținem viața. Dar Poezia, Frumosul, Romantismul, Dragostea – acestea sunt motivele pentru care trăim, ceea ce ne ține în viață”. (Societatea Poeților Dispăruți)

„Frumosul este la fel de necesar ca utilul. Ba chiar mai mult!” (Victor Hugo)

Ce înseamnă să fii om? Care sunt trăirile pur umane? Ce trebuie să adăugăm în viața noastră pentru ca ea să aibă un sens superior? Dacă ești izolat în casă și nu poți participa în prima linie la înfruntarea pandemiei, încetezi să mai fii om? Unde căutăm Omul interior? Cum îl facem să se activeze și să ființeze? 

Platon ne vorbea despre răgazuri divine, ca fiind mijlocul prin care putem antrena și crește omul nostru interior. El împărțea ziua în patru momente, spunând că în trei dintre ele trebuie să ne îndeletnicim cu muncă pentru autosusținere, somn, hrană, cu ordinea personală și a lucrurilor din jurul nostru. Al patrulea moment trebuie să fie dedicat răgazurilor divine, adică acelor activități care nu sunt legate de supraviețuirea materială și cotidiană. Răgazurile divine pot fi o adevărată împărtășire cu cel de lângă noi: să încercăm să îl vedem drept o carte în care se scrie o istorie ce trebuie citită, să îi dedicăm timp și atenție, pentru ca să putem facilita nașterea podurilor dintre noi. Azi, utilizarea necontrolată a telefonului nu ne mai permite să ne deconectăm niciun moment de la viața măruntă și comună. Vedem astfel iubiți care se plimbă orbiți de telefon în fața misterelor Naturii și ale Conviețuirii. El nu mai vede Eternul feminin în gesturile ei unice, ea nu mai descoperă energia Cavalerului în gesturile sale protectoare și atente. Părinții lasă să treacă lecțiile vieții pe care copiii, în puritatea lor, le oferă atunci când sunt împreună, rămânând conectați la problemele curente, nu din responsabilitate, ci din frica de a sta singuri cu copilul lor. 

Arta, Natura, Muzica, Caritatea, Voluntariatul, Filosofia, Prietenia adevărată, Lectura sunt alte câteva dintre răgazurile divine care îi pot oferi omului o viață interioară cu care să susțină greutatea cotidianului, învățând să fie fericit. 

„Arta are ca rezultat, chiar dacă nu și ca scop aparent, ameliorarea omului.” (Victor Hugo)

La temelia Viitorului trebuie să punem Binele, Frumosul și Adevărul

Examenul pe care îl dăm ne indică și direcțiile spre care e posibil să ne îndreptăm ca Omenire și, în mintea istoricilor, sociologilor și a filosofilor persistă întrebarea: Ev Mediu sau Renaștere?

Ne îndreptăm spre pierderea valorilor umane sau vom regăsi esența a ceea ce înseamnă a fi OM? Vom învăța din Istorie ce anume trebuie să dezvoltăm și ce trebuie să vindecăm sau ne vom lăsa măturați de instincte atavice? Vom face eforturi să păstrăm Uniunea dintre oameni sau vom întreține discordia?

La aceste întrebări trebuie să răspundă fiecare dintre noi în parte și apoi împreună ca o mare familie. Viitorul se întinde în fața noastră obligându-ne să ne asumăm responsabilitatea în prezent pentru ce vrem să dobândim mai târziu.

Tu ce alegi?

„Înainte de a deveni mare în exterior, trebuie să te întărești în interior” (Victor Hugo)