Iarnă, rece, îmbrățișare, căldură, iubire, Franța. Exact în această ordine. Iar când nu poți ajunge în Franța, rogi Facultatea de Arte și Design să o aducă ea la tine. Nu întreagă, desigur, o bucățică mică, ca o adiere cât să-ți aline dorul. Despre asta este, de fapt, expoziția Ma France, găzduită de UVT ArtCenter și semnată de fotograful francez Bernard Quénu. O Franță filtrată prin oameni, nu prin simboluri emblematice.
Expoziția reunește 11 serii de fotografii, fiecare legată de un teritoriu distinct, în ciuda titlului care ar putea sugera o viziune unitară. Dar cum vorbești despre o țară dacă nu prin oamenii ei? Când ne gândim la Franța, mintea alunecă din reflex spre Turnul Eiffel, Revoluția Franceză sau un pain au chocolate. Bernard Quénu refuză acest traseu confortabil și ne invită față în față cu chipuri, gesturi, ipostaze și acțiuni neclișeice. Franța care nu e a reperelor turistice ci, mai degrabă, intimă.
Format la Institut Français de Photographie și la École Nationale Supérieure Louis-Lumière din Paris, Quénu își conturează demersul artistic dintr-o combinație dintre documentar și expresie personală. Deși a activat și în zona teatrului și a asociațiilor culturale, fotografia rămâne domeniul prin care explorează constant umanul. Abordarea sa este una profund umanistă: atentă și empatică ca o atingere ce amintește de apropierea familială.
Artistul nu se află la prima întâlnire cu Timișoara. În 2013, Bernard Quénu a participat la proiectul Maudite soit la guerre („Blestemat fie războiul”), o expoziție colectivă realizată în urma unei rezidențe artistice în orașul francez Méricourt, în cadrul unui parteneriat între instituțiile culturale Méricourt și Facultatea de Arte și Design din Timișoara. Utilizând soldăței de plumb, artistul a reconfigurat vizual scene de luptă din Primul Război Mondial, transformând fotografia de război într-o imagine statică, aproape ludică, dar cu un mesaj clar: cu războiul nu e de joacă.
Revenind în prezent, la vernisajul din 11 decembrie 2025, Ma France se deschide ca un album unde fotograful deapănă povești în tuș negru pe pânzele albe. Detaliile devin esențiale: asemenea firimiturilor din povestea fraților Hansel și Gretel, ele marchează drumul către sursă, către acasă. Portrete care te înghit și te obligă să rămâi în șanțurile fețelor umane, săpate de riduri sau de emoții. Unele lucrări par să spargă barierele ramei și capătă o dimensiune muzicală, se unduiesc, parcă, pe acorduri ludice de acordeon. Un simbol cu desăvârșire franțuzesc sau o proiecție a imaginarului popular, inevitabil marcat de Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain (2001),de Jean-Pierre Jeunet?
Cert este că fotografiile lui Quénu respiră jovialitate. Fie prin compoziție, fie prin gesturile surprinse, ele alcătuiesc o Franță vie, firească și apropiată. O Franță care nu se privește de la distanță, ci devine un rendez-vous aproape romantic.
Bernard Quénu este activ astăzi mai ales în Europa de Est, cu expoziții recurente în Polonia (Myślenice) și Ucraina (Lviv), participând constant la rezidențe artistice internaționale. Ma France rămâne, astfel, mai mult o întâlnire decât o declarație, și nu ne spune ce este Franța. O arată fragmentat, intim și prin oameni. Și este deschisă publicului până în 30 decembrie, la UVT ArtCenter, Galeria cu Platani.
