fbpx

„Finalul unui an în care am gonit încontinuu ca să prind semaforul pe galben”. Interviu cu Oltea Zambori

Dumitrița Ungureanu
Dumitrița Ungureanu
80640200_2831343866925200_6619734729983787008_o

E specialist în comunicare, organizator de evenimente culturale, dar, mai presus de toate, un om îndrăgostit de frumos. A venit în Timișoara în aprilie 2006, cu dorința de a lua totul de la capăt. De atunci, a căzut și s-a ridicat de zeci de ori, dar nu a încetat niciodată să caute răspunsuri, să învețe și să zâmbească. „Mereu va exista un loc de dat cu capul, de trecut (prin) angoase, fericiri, tristeți, stări de tot felul”, spune ea. Am vorbit despre parcursul profesional, despre schimbările pe care le-a făcut în ultima perioadă și despre cum vede cultura post-pandemie. Vă invit să faceți cunoștință cu Oltea Zambori sau Nebuloasa, cum își zicea ea acum 12 ani, când a început activitatea pe blog.

Ce ai spune despre tine sau cum te-ai prezenta unei persoane care nu te cunoaște?

Uite ce întrebare faină, nu mă prea gândesc la asta! Aș spune despre mine că sunt Oltea și cel mai bun lucru pe care îl fac e să așez oamenii la masă pentru a găsi o modalitate de a lucra împreună.

Ai o practică de peste 10 ani în comunicare. Cum a început povestea ta în lumea PR-ului?

Având în vedere că am lucrat în vânzări alți 14 ani înainte să mă apuc de PR, cred că pot să spun că am 24 de ani experiență în comunicare. De lumea PR-ului m-am „împiedicat” când am început să ajut diverse agenții din București să ia legătura cu bloggeri și oameni de pe Twitter din Timișoara, eu aparținând acestei lumi, din postura de blogger. Am început să lucrez la campanii, apoi am fost invitată să mă ocup de comunicare online pentru un festival din Oradea. Mi-a plăcut, am vrut să știu mai multe și m-am pus cu burta pe carte și cu ochii pe internet. Încă n-am terminat de învățat și nici nu cred că voi termina prea curând.

De la o simplă conferință PRbeta ai ajuns împreună cu colega ta, Cristina Puțan, la o agenție de comunicare. A fost greu să faceți acest pas?

Era un pas firesc, deși în sens invers față de multe alte povești similare; de obicei, oamenii își fac întâi o formă juridică, abia apoi creează un eveniment. La noi a fost invers, întâi s-a născut conferința, au urmat multe momente în care participații ajungeau la noi pentru diverse nevoi în comunicare, așa că în 2013, împinse de la spate de Ștefan Szakal (investitorul nostru, cel care a fondat [e-spres-oh], Homefresh și altele), ne-am constituit într-un SRL. Dar PRbeta era deja mai mult decât un SRL, era acea idee că poți face lucruri extraordinare, cu multă muncă, și în afara Bucureștiului, fără toate acele companii mari care să-ți dea de lucru. A fost greu, dar am avut alături oameni extraordinari, care ne-au dat de lucru sau ne-au sprijinit personal, în așa fel încât să nu disperăm când dăm de momente dificile.

În 2018 ați primit distincția de „PR Professional of the Year”, în cadrul  PR Awards. Ce înseamnă pentru tine acest premiu?

Cel mai pregnant sentiment pentru mine a fost recunoștința. Nu pentru premiu neapărat, ci pentru faptul că această distincție e oferită de industrie, o industrie despre care nu știam că ne vede și ne apreciază. Mă bucur și acum când văd diploma și îmi dau seama că munca multă se vede, că nu trebuie să te dai peste cap să fii remarcat, ci doar să îți faci treaba corect și cu drag.

În 2017 ai pus bazele BMagency, prima agenție din România care se ocupă exclusiv de comunicarea evenimentelor culturale și producție de eveniment. Ce te-a făcut să alegi acest drum mult mai specific?

Întotdeauna am fost atrasă mai mult de festivaluri de muzică, film sau teatru, concerte sau proiecte cu specific cultural nișat. Sunt un mare fan al dansului contemporan (atât de mare încât merg special în alte părți să văd spectacole bune), mă pasionează multiculturalitatea și schimbările pe care le aduce în spațiile urbane, mă bucură poveștile vechi, despre o lume pe care n-am cunoscut-o. Am lucrat destul de puțin cu clienți corporate, pentru că nu le înțeleg întotdeauna dorințele și nici nu-mi place prea tare să lucrez după șabloane. Chiar dacă în cultură banii sunt mai puțini decât în corporate, m-a atras libertatea de mișcare și gândire, mai mult decât banii. În continuare e așa, chiar dacă 2020 n-a fost cel mai bun an pentru evenimente din sfera culturală și de entertainment.

Ce obiective ți-ai propus pentru primii ani de activitate ai agenției? Și ce ai  reușit să „bifezi” până acum?

În principiu, mi-am propus un singur lucru: să am clienți constant. Aici nu putem vorbi despre fee-uri lunare, de multe ori contractele depind de finanțările publice primite de colaboratori și asta înseamnă că nu se pot face multe previziuni financiare. Dar am o echipă valoroasă, lucrez cu colaboratori permanenți, iar Ada Vlad, cea care mi-e alături de mai bine de doi ani, e și cea cu care reușesc să fac strategii de creștere pe care să le și implementez.

Au trecut zece luni de când au început restricțiile legate de perioada de pandemie. Evenimente, spectacole, concerte, toate au fost anulate sau au trecut în online. Cum a fost pentru tine să te adaptezi noilor reguli și ce ți s-a părut cel mai complicat?

Complicat a fost că mi-a căzut business-ul în proporție de 99% în două zile, între 10 și 12 martie. Când se întâmplă asta, cu asemenea repeziciune, nu prea știi ce te-a lovit. Am stat vreo două săptămâni cu pătura în cap, până m-a sunat Vlad Tăușance, un alt colaborator vechi al agenției și mi-a zis: „Ăsta nu-i moment să stai cu pătura în cap. Dacă tu, un om cu potențial și resurse, abandonezi lupta, ce să mai așteptăm de la alții care n-au niciun sfert din resursele tale?” A mers, mi-am dat pătura jos din cap și m-am apucat să caut soluții. Am oferit consultanță celor mai loviți decât mine, am strâns echipa de lucru pentru conferința de management cultural (Linked culture) și ne-am propus să facem prima conferință online din România filmată profesionist, cu subiectele foarte fierbinți din acea perioadă. Am avut două studio-uri, la Timișoara și București, cu invitați din toate zonele culturale (management artistic, scriitori, dramaturgi, artă contemporană, instituții ale statului, chiar și pe Bogdan Gheorghiu, ministrul culturii) și timp de două zile am încercat să găsim răspunsuri sau un strop de speranță. Era spre final de mai, abia ieșisem din carantină și ne-am dat unii altora curajul de a spera că vom ajunge în vremuri mai bune.

Cel mai complicat a fost să gândesc, coordonez și comunic evenimente cu toate restricțiile în vigoare. Cu toate astea, am implementat un proiect mare, Implant pentru refuz Simfonic, la Reșița, am lucrat cu One Night Gallery pentru primul mare eveniment al anului la Muzeul Corneliu Mikosi (One Night Gallery Loves Alina Bohoru), am lucrat cot la cot cu OAR – Filiala Timiș pentru Bienala de Arhitectură 2020. A fost complicat pentru că tot ce era valabil azi (din punct de vedere al restricțiilor pentru evenimente) putea să nu mai fie valabil mâine și e extrem de obositor să tot gândești evenimente cu 3-4-5 scenarii posibile. Dar a trecut, a fost bine, aștept cu nerăbdare anul 2021.

Ce te ajută în această perioadă să te mobilizezi? Ce te inspiră?

Oamenii cu care lucrez, echipa fără de care aș fi nimic. Ada Vlad, Bogdan Cotîrță (unul dintre modelele vieții mele de acum, un om cu atâta creativitate și putere de muncă, îndreptat spre soluții, pentru care „nu pot” nu prea există), Anca Spiridon, Ana Tudor; ei mă susțin, mă încurajează, vin cu soluții când eu nu le am.

Apoi, oamenii de acasă, unul mai mare și doi mai mici. Cei cu care gătesc, mă joc, mă plimb și povestesc. Fără ei și fără momentele în care m-au îmbrățișat, nu cred că puteam să fiu atât de senină la finalul unui an în care am gonit în continuu ca să prind semaforul pe galben.

La sfârșitul lunii septembrie BMagency a lansat primul modul al școlii online de management cultural. O inițiativă ce a fost primită cu brațele deschise, din câte am observat. Cum a apărut ideea acestui curs?

Asta e o idee mai veche, are cel puțin vreo cinci ani. Mi-am dorit întotdeauna să conectez oamenii pe care îi cunosc și sunt buni profesioniști în domeniile lor culturale sau de entertainment, cu oamenii care vor să învețe despre cum se gândește și implementează un proiect cultural. Știam că e o nevoie pe piață, mai ales pentru zona de entertainment, oamenii încă nu știu ce înseamnă să gândești un concert sau un festival, cum să implementezi ideea, cum să vinzi, cum să faci bugetul, ce înseamnă cheltuieli de producție etc. Fiind anul în care, teoretic, am avut timp și de teste, am testat ideea, profitând de faptul că am câștigat o mică finanțare de la CJ Timiș. Răspunsul ne-a uimit și pe noi, nu ne așteptam la aproape 400 de oameni care au urmărit toate cele patru cursuri.

Care a fost pentru tine cea mai mare provocare când ai realizat acest curs?

Să aleg doar patru teme. Aș fi vrut să fie minimum opt, proiectul inițial era gândit cu opt cursuri, dar finanțarea mică ne-a forțat să regândim toată strategia. Apoi, discuțiile cu trainerii, pentru că niciunul nu mai făcuse webinarii în altă formulă decât live, iar împreună ne-am străduit să găsim cele mai bune structuri pentru cei care urmau să vadă cursurile.

Urmează și alte module? Cum au fost aleși trainerii? A fost un proces riguros de selecție?

Da, categoric, e o idee bună și vrem să continuăm pe linia asta. Urmează și un Bootcamp pe subiect, acum sunt concentrată pe a găsi finanțări pentru toate cele trei direcții ale Linked Culture: The Conference, The School și The Bootcamp. Procesul de selecție nu a fost atât riguros, atât doar că a prevalat dorința de a oferi cât mai multă informație în doar patru cursuri. Trainerii sunt toți oameni cu care am lucrat și lucrez, foarte bine pregătiți și practicieni recunoscuți la nivel internațional.

Cum vezi tu dezvoltarea culturii în viitorul apropiat, având în vedere contextul actual?

Cred că ni s-a oferit o șansă excepțională de a tria evenimentele/proiectele care se întâmplă în România și mi se pare că e o ocazie bună de a scăpa de balast. Oamenii buni din industrie au găsit metode pentru a-și asigura supraviețuirea în această perioadă (unii chiar au crescut), pentru cei care depindeau exclusiv de evenimente (cum ar fi cei din producția tehnică) a fost mult mai greu, au avut foarte mult de pierdut. 

Îmi doresc ca oamenii cu adevărat valoroși să nu se dea bătuți și să mai strângă puțin din dinți, pentru că reconstruirea zonei culturale românești are nevoie în primul rând de ei, de oamenii cu idei care pot atrage resurse importante. Îmi mai doresc și ca proiectele viitoare de nișă să fie construite cu mai multă grijă, să fie comunicate mai eficient și să aibă în grijă publicul, oricât de mare sau mic ar fi; să nu se mai cheltuie bani aiurea pe proiecte condamnate întunericului.

Reconstrucția culturală și tot acest ecosistem în care trăiam până acum aproape un an va avea un drum lung de acum înainte. Pe lângă lipsa fondurilor, va mai trebui să ne luptăm și cu reticența oamenilor de a se mai afla laolaltă cu alți oameni la evenimente. Vom vedea și vom munci, cam asta e concluzia mea.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Articole recente

De ce este 1 Martie o zi atât de specială?

1 Martie reprezintă data simbolică a Mărțișorului, tradiție românească păstrată încă de pe vremea daco-tracilor. Se spune că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului

Alimentația în perioada pandemiei

Alimentația nesănătoasă, în combinație cu sedentarismul și cu un regim de activitate fizică redusă, a cauzat în perioada pandemiei efecte negative asupra sănătății noastre fizice

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!