Dominic Fritz și-a petrecut copilăria într-un sat liniștit din sudul Germaniei, într-o familie cu opt frați. Încă de tânăr s-a implicat în activități de voluntariat și a fost ales președinte al elevilor din școală, descoperind astfel bucuria de a lucra pentru binele comunității, ceea ce l-a împins spre o carieră în politică. Studiile sale în științe politice și administrative l-au adus în România, întrucât acesta și-a realizat lucrarea de licență despre politicile sociale postcomuniste. Ulterior, a ocupat funcția de șef de cabinet al fostului președinte german Horst Köhler, funcție la care a renunțat pentru a candida la primăria Timișoarei, convins că experiența sa poate aduce un plus orașului.

Cum a ajuns în Timișoara și ce a făcut acesta pentru acest oraș? Pentru a afla răspunsul acestor întrebări, am discutat direct cu el.

Ați fost crescut într-un sat din sudul Germaniei, într-o familie numeroasă. Cum a fost copilăria în această regiune?

A fost o copilărie foarte liberă și gălăgioasă. Eram opt copii în familie și am crescut într-un sat, cumva la marginea satului, unde era și o pădure. Pe strada noastră erau mulți alți copii de vârsta mea, ieșeam foarte mult cu ceilalți copii, ne jucam pe stradă. Ieșeam dimineața și mă întorceam seara, iar părinții știau că poate o să mănânc la vreun vecin. Era o atmosferă aproape idilică și am învățat foarte multe despre independență, dar și iubirea mea pentru natură, munți și pădure se trage de acolo.

În adolescență v-ați implicat activ în mișcări de voluntariat. Există experiențe din acea perioadă care v-au inspirat să vă dedicați carierei în politică?

Da, într-adevăr, eu deja de la școală am fost președintele clasei, iar la un moment dat, președintele elevilor din școală. Am fost implicat în mai multe acțiuni de voluntariat și mi-am dat seama că, atunci când lucrezi pentru ceva, nu pentru bani sau pentru un beneficiu personal, ci pentru ceva care are cumva un „higher purpose”, un scop mai mare, îți dă o satisfacție pe care nu o ai atunci când ai un job pe bani, asta în primul rând. Iar în al doilea rând, am văzut că sunt mulți oameni care au nevoie de ajutor. Însă, atunci când faci voluntariat, mi-am dat seama că dai cumva un ajutor foarte punctual. Totuși, ca să fie cu impact real, trebuie să schimbăm lucrurile la un nivel sistematic, iar asta m-a dus spre politică.

Ați studiat științe politice și administrative la Universitatea din Konstanz. Ce v-a determinat să vă alegeți ca temă pentru lucrarea de licență politicile sociale din România?

În primul rând, cred că am căutat un motiv să mă mai întorc în România. Atunci am venit pentru 2-3 săptămâni, am mers la București pentru prima dată, căci până atunci fusesem doar la Timișoara. Am făcut interviuri cu oamenii, cu un fost ministru al protecției sociale, am mers la minister să culeg date. Am vrut cumva să descopăr mai multe despre România. Era și o temă pentru care nimeni altcineva de la facultatea mea din Germania nu avea expertiză, adică era cumva o temă cu care puteam să produc ceva mai deosebit. Tema mea a fost evoluția politicilor de susținere pentru familii în România după comunism, și m-a interesat foarte mult, pentru că am lucrat înainte să încep facultatea la o casă de copii aici și am văzut efectele prăbușirii sistemului social după ’90. Deci toți copiii de la casa de copii erau născuți în ’93-’94, adică fix anii în care s-a prăbușit toată rețeaua de protecție socială în România, și am vrut să studiez motivele un pic mai în profunzime, așa am ajuns la această temă de licență.

În perioada 2016-2019 ați fost șeful de cabinet al fostului președinte Horst Kohler. De ce ați renunțat la această funcție?

Am renunțat la această funcție ca să câștig primăria Timișoarei, tocmai pentru că am fost convins că Timișoara poate să performeze la un cu totul alt nivel decât era posibil sub fostul primar și pentru că credeam că am o experiență profesională și de viață care m-ar ajuta în această ambiție. Iată că timișorenii au fost de acord cu mine, atunci m-au și ales. Din 2016 am fost șeful său de cabinet, dar din 2012 am fost consilierul lui. După 7 ani la același loc de muncă, am simțit că este în regulă să merg mai departe. Deși a fost un job absolut de vis pentru mine și am învățat foarte mult, a fost o despărțire grea. Dar, până la urmă, și el m-a susținut să merg mai departe și să devin, din consilier și șef de cabinet, un actor politic pe propriile picioare.

Când ați preluat mandatul de primar al Timișoarei, în afara dificultăților cu Colterm, ce alte dificultăți ați întâmpinat și cum le-ați depășit?

Cred că cea mai mare dificultate a fost, de fapt, funcționarea administrației în interior. Dau doar două exemple: o provocare era această rețea de fraudare a concursurilor, prin care au ajuns foarte mulți oameni în administrație care nu neapărat aveau ce căuta aici și, bineînțeles, mulți oameni au și sabotat din interior pentru că nu au vrut să trecem la un nou sistem unde lucrurile se fac cum trebuie.

A doua provocare era că Primăria era o instituție total depășită din punct de vedere tehnologic. În jur de două treimi din sistemele IT erau sisteme la care nici firmele nu mai făceau service și așa mai departe. Doar 27 din toți cei 500 de funcționari ai primăriei foloseau e-mailul. Deci a fost nevoie de doi ani de muncă de digitalizare, împreună cu Vali Mureșan, consilierul meu de digitalizare, pentru a aduce funcționarea instituției în secolul XXI. Tocmai de aceea, pentru că am dus această muncă de anticorupție, profesionalizare și digitalizare acum patru ani de zile, se văd primele rezultate și acum putem să construim pe baza acestor eforturi.

Ați menționat, la un moment dat, că „Timișoara v-a făcut adult”. Ce ați vrut să transmiteți prin această afirmație?

Da, păi eu aveam 19 ani când am venit la Timișoara. Am lucrat un an voluntar la o casă de copii și am povestit un pic înainte despre copilăria mea, care era o copilărie foarte idilică. Deși aveam acolo, în sat, multă libertate, era totuși o copilărie protejată. Nu au existat crime, drame. Inclusiv familia mea era o familie foarte iubitoare, mare. Să ajung aici, să văd multă sărăcie, să văd acești copii la orfelinat, care au avut povești de viață oribile, să văd cum sistemul nu reușește să ofere o soluție pentru mulți dintre ei, asta m-a trezit cumva la o realitate cruntă și, în sensul ăsta, pot să spun că m-a făcut adult.

Aveți o pasiune pentru muzică, cântați la pian, violoncel și compuneți. Ce alte talente ascunse mai aveți?

Da, într-adevăr, foarte puțin timp îmi mai rămâne pentru astfel de talente. În afară de muzică, bine, eu citesc, dar nu știu dacă ăsta e un talent. Îmi place să merg în drumeții, iarăși nu e neapărat un talent. Cred că știu să traduc destul de bine simultan, să fiu interpret. E ceva ce chiar am făcut la Paris când am studiat acolo, am fost traducător română-franceză. Dar franceza mea, între timp, s-a dus pe apa sâmbetei. Totuși, cred că aș reuși încă, engleză-română și germană, să fac interpretariat simultan.

În timpul mandatului ați desfășurat o serie de proiecte, cum ar fi reabilitarea școlilor, spitalelor, a străzilor, îmbunătățirea transportului în comun. Care considerați că este cea mai importantă realizare din acești 4 ani?

E foarte greu să răspund la această întrebare. E ca într-o familie când ai 10 copii și trebuie să alegi un copil pe care-l iubești cel mai mult, nu prea funcționează. Cred că cel mai mândru sunt de faptul că am impresia că am reușit să fac ca administrația din spatele acestor proiecte să funcționeze într-un mod corect, fără favoritisme, fără clanuri. Asta tocmai îmi dă și încrederea că acele proiecte nu au fost doar niște succese de coincidență, ci suntem, de fapt, pe un drum bun într-un mod sistemic și vom vedea și în viitor calitatea vieții ridicată în Timișoara.

Având în vedere proiectele curente de dezvoltare urbană din Timișoara, considerați că reușiți să faceți orașul mai sustenabil și prietenos cu mediul?

Da, am plantat doar anul trecut 2600 de copaci. Am readus verdele în locuri precum Piața Bălcescu, unde era un deșert. Am transformat un teren viran în zona Lunei într-un parc, dar  asta este o transformare care nu se oprește. Nu aș spune că gata, am bifat acest lucru și acum putem să ne ocupăm cu altceva. Este vorba de această transformare, de a trăi într-un oraș mai calitativ, mai aproape de natură, asta e o provocare care continuă.

Ce alte planuri mai aveți pentru Timișoara?

Multe, multe planuri. Vrem să continuăm proiectele pe care le-am început și vrem să ne asigurăm că Timișoara continuă să fie un oraș atractiv, mai ales pentru tineri. Un oraș din care oamenii nu pleacă, un oraș în care alții vor să se mute. Și asta înseamnă un transport în comun de calitate, înseamnă școli și spitale de calitate. Și asta înseamnă o administrație cu o mentalitate din secolul XXI, care înțelege nevoile cetățenilor, care este digitală, dar care este în același timp ancorată în realitățile din cartiere, unde trebuie să continuăm să facem investiții, indiferent de unde locuiesc timișoreni.