Dependența poate lua multe forme. Putem vorbi de alcool, jocuri de noroc, zahăr, substanțe interzise, pariuri sportive și multe alte lucruri care în loc să ne facă bine, ne fac rău. Un studiu realizat de Gainsbury și Russel în 2015 arată că pariurile sportive au avut, în ultimii 10 ani, cea mai mare rată de creștere dintre toate jocurile de noroc. Acesta este și subiectul piesei de teatru „Dumnezeu nu se uită la meciuri’’, un spectacol care are ca scop transmiterea unui semnal de alarmă referitor la această dependență în rândul tinerilor.

Spectacolul scris de Teo Spătaru a fost pus în scenă miercuri, 18 octombrie, în Aula Magna din UVT, și a fost urmat de o discuție cu Mariana Iridon, psiholog de la Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș și Mihai Gafencu, director medical la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, medic primar pediatru și președinte al Salvați Copiii Timișoara.

Hazard, personajul principal în vârstă de 39 de ani, care a fost pus în scenă de actorul Géza Aszalos, își descrie viața ca fiind „un meci de fotbal pierdut în prelungiri’’. El este surprins în casă, singur – doar cu gândurile sale. În el se duce o luptă interioară, redată de către cele două voci care îi dictează viața: cea bună, jucată de Bogdan Spiridon, și cea rea, redată prin actrița Jasmina Mitrici.

Pariurile sportive au făcut din Hazard un om dependent, care nu mai are timp de nimic altceva. A renunțat la hobby-urile sale și s-a îndepărtat de cei din jurul său. El vede oamenii ca pe obstacole care stau între el și pariuri, ajungând în final să trăiască izolat, fără prieteni sau familie.

Hazard este prins într-un cerc vicios din care nu poate să iasă, în care vocile interioare îi spun fie să-și bage mințile în cap, fie să bage un bilet, pe care, de cele mai multe ori, ajunge să-l piardă. De fiecare dată când este la un pas de a pierde un bilet, începe să se roage la Dumnezeu ca să câștige și își face singur promisiuni că nu va mai juca sau că va începe iar să picteze și să meargă la biserică, promisiuni pe care nu le îndeplinește niciodată. Din această cauză nu poate dormi, fumează excesiv și are stări de nervozitate. Adela, iubirea lui, îl părăsește pentru că nu este în stare să se rupă de această dependență și rămâne captiv în cușca făcută de pariurile sportive.

Piesa redă atât detalii despre adicția lui, cât și despre cauzele care au dus la apariția ei. Crescut de un tată abuziv, care era și el dependent de pariurile la cursele de cai, a trăit într- un mediu nefavorabil, în care era jignit și făcut să se simtă ca un nimic. El nu și-a cunoscut niciodată mama și, chiar și la 39 de ani, îi răsună în minte vorbele tatălui sau: „Hai, galopează, dacă nu vrei să te potcovesc’’.

Întrebat de unde i-a venit ideea acestei piese, dramaturgul Teo Spătaru a povestit despre experiența personală cu dependența de pariuri sportive, precizând că în jurul vârstei de 14- 15 ani a început să parieze. Totodată, a menționat că procesul de scriere a reprezentat pentru el o formă de terapie. În cadrul discuției, publicul a adresat întrebări, curiozitățile lor fiind cum putem ajuta o persoană apropiată în problema adicției și de la ce punct începem să fim dependenți. Invitații au subliniat faptul că viciile sunt datorate unor momente din viața care au fost traumatizante, la fel ca în cazul personajului principal, și că adicția este, de fapt, vocea unei suferințe interioare. Ei spun că iubirea și relațiile interumane sunt, în primul rand, soluțiile pentru a combate o astfel de problemă.

Piesa de teatru „Dumnezeu nu se uită la meciuri” este parte din proiectul „Pariez că îți pasă!”, realizat de către Asociația Stindart prin programul de finanțare „Impuls în comunitate’’, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.