„Mă numesc Melissa, m-am născut și am crescut în orașul Odesa, iar familia mea a locuit în Odesa toată viața, până la război. Îmi place foarte mult acel oraș și, ca să fiu sinceră, îmi este dor de el.”
Așa a început discuția cu Melissa, o tânără ce trăiește astăzi în Timișoara, forțată să-și părăsească orașul natal din cauza războiului. Ea ne-a împărtășit din experiențele, visurile și modul în care vede viitorul, atât pentru ea, cât și pentru Ucraina.
La începutul războiului, Melissa era la Chișinău, în timp ce familia sa era încă în Odesa:
„În dimineața aceea, m-am trezit și toate știrile arătau că războiul începuse în Ucraina. Am încercat să-mi sun familia și prietenii, dar nimeni nu răspundea. A fost, probabil, cel mai înfricoșător moment din viața mea.”
Din fericire, familia sa a reușit să ajungă în Moldova, după 18 ore de călătorie prin haosul războiului.
„Am venit apoi în România pentru două săptămâni, dar am rămas deja de trei ani”, mărturisește ea.

Melissa a găsit o comunitate primitoare în țara noastră:
„Îmi place că mulți români sunt deschiși la comunicare și foarte amabili. La început am fost surprinsă că puteam pur și simplu să merg pe stradă și oamenii îmi spuneau ‘Bună!’ și îmi zâmbeau. Și, sincer, asta m-a cucerit.”
Cum se descurcă cu învățarea limbii române?
„Nu pot spune că e ușor de învățat, dar este o limbă frumoasă. Engleza îmi este mai apropiată, dar învăț româna pentru că locuiesc aici”, ne spune Melissa.
Chiar dacă și-a găsit liniștea în România, o parte din ea va aparține mereu Ucrainei:
„Îmi lipsește lumea de odinioară. Acum Ucraina este o țară complet diferită față de cea din copilăria mea. Cel mai mult îmi lipsește perioada de pace, când totul era bine și oamenii zâmbeau.”


Crezi că România ar putea deveni casa ta?
„Cred că da. Sincer, o parte din mine s-a obișnuit deja cu România și o consider acasă. Pot spune că România este a doua mea casă”, mărturisește tânăra.
Melissa își petrece timpul liber desenând, scriind cărți și plimbându-se în aer liber.
„Hobby-ul meu este să scriu cărți. Când a început războiul, scriam o carte, dar nu am terminat-o niciodată.”
În plus, Melissa este foarte pasionată de înot și patinaj.
Întrebată care sunt cele mai importante valori pentru ea, Melissa spune:
„Familia și prietenii sunt importanți pentru mine. În timpul războiului, am pierdut mulți prieteni, dar am găsit alții și mai buni aici, în România, iar pentru mine asta este de mare valoare. Familia mea, chiar dacă nu avem întotdeauna relații bune, mă sprijină și mă iubește mereu.”

Deși războiul de acasă și-a lăsat amprenta asupra vieții ei sociale, Melissa este o luptătoare și are o gândire matură și perseverentă:
„Am încetat să mai comunicăm cu mulți prieteni. Ne-am mutat în țări diferite și ne-am schimbat, interesele noastre au devenit diferite. Dar asta e viața.”
Melissa își dorește să devină profesoară de limba engleză, considerând că educația lingvistică este esențială pentru Ucraina și în felul acesta ar putea contribui la construirea unui viitor mai bun pentru țara sa natală:
„Mulți ucraineni au o problemă pentru că nu cunosc limbi străine, așa că eu cred că este important să existe profesori buni, cu o educație serioasă.”
Ea citează cu încredere un gând al lingvistului Frank Smith: „Când înveți o limbă nouă, devii membru al unui club – o comunitate de vorbitori ai acelei limbi.”
Implicarea tinerilor ucraineni în activitățile din România
De la începutul războiului, mulți tineri ucraineni s-au refugiat în România, încercând să își continue viața cât mai normal posibil. Ei au găsit aici nu doar adăpost, ci și oportunități de integrare și de dezvoltare personală. Participarea lor activă la evenimentele locale demonstrează dorința de a face parte din comunitate și de a contribui pozitiv la societatea în care trăiesc.
„Mulți ucraineni participă activ la diverse evenimente din România. Cred că este o oportunitate excelentă de a ne integra și, de fapt, este o modalitate plăcută de a petrece timpul”, spune Melissa.

Povestea Melissei reflectă o experiență comună a multor tineri ucraineni care au fost nevoiți să își părăsească țara din cauza războiului. Deși dorul de casă și de vremurile pașnice din Ucraina persistă, Melissa a reușit să își găsească o nouă viață în România, pe care o consideră acum a doua ei casă. Adaptarea ei în România a fost facilitată de căldura și deschiderea oamenilor, precum și de implicarea activă în comunitate. Prin pasiuni precum scrisul și desenul, dar și prin participarea la diverse activități și evenimente, Melissa și-a creat un spațiu în care poate evolua și poate menține legătura cu ceilalți.
Cu toate că războiul a schimbat multe dintre relațiile ei și a adus pierderi semnificative, ea a învățat lecții valoroase despre prietenie, familie și viață. Visul ei de a deveni profesoară de engleză și de a ajuta tinerii ucraineni să învețe limbi străine arată o dorință puternică de a contribui la viitorul țării sale, chiar și din afara granițelor.
Melissa este un exemplu de reziliență, speranță și adaptare, demonstrând că, indiferent de provocări, integrarea și construirea unui viitor nou sunt posibile.