fbpx

Cristi Vicol, scriitor: „Literatura nu e despre oamenii cuminți. E despre oameni normali puși în situații excepționale”

Specialist în Relații Publice, scriitor și redactor-șef la revista Planu’9, Cristian Vicol a absolvit Jurnalismul în cadrul Universității de Vest din Timișoara. A continuat cu un master de Jurnalism Internațional în Ungaria, iar în 2010 a publicat în revista Helion proză SF. „Comoara din cetate”,  „Sfârșitul inocenței” și „O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716”, sunt doar câteva dintre scrierile autorului.

Știm că ești redactor-șef la revista Planu’9, scriitor și PR la Teatrul German de Stat, cum reușești să ai timp pentru toate?

Nu prea am timp. Îmi sacrific foarte mult din timpul liber și din orele de somn. Teatrul e primul în lista de priorități, nu doar pentru că e un job, ci pentru că am o pasiune pentru teatru și pentru cultură.

Cum ai început să scrii și care sunt sursele tale de inspirație?

Am început să scriu din liceu. Atunci am făcut-o pentru că voiam să impresionez o fată. Am zis să scriu, pentru că dintotdeauna mi-a plăcut să citesc și aveam o înclinație către partea literară. Pe urmă, întâmplător sau nu, un amic m-a invitat la un cenaclu literar, unde am întâlnit o mulțime de oameni talentați care știau lucruri despre literatură. Ei m-au ajutat, m-au îndemnat și mi-au arătat cum aș putea să-mi îmbunătățesc scrierile. 

În ceea ce privește sursele de inspirație, am să fac o recomandare pentru toată lumea, inclusiv celor care nu scriu literatură, și anume să folosească experiența și viața proprie. Oamenii din jur, felul în care ei vorbesc, se comportă sau reacționează la vești bune sau proaste este de fiecare dată profund uman și asta îi dă autenticitate. Literatura este o mimare a realității și doar în felul ăsta cititorii se vor putea identifica cu personajul.

Cum a fost înființată revista Planu’9 și care a fost contribuția pe care ai avut-o?

Revista a apărut din pasiune. Eu și un grup de prieteni suntem pasionați de cultura pop. Pe latura ce ține de Hollywood, filme, literatură, desene, anime și nu știam dacă există ceva pe nișa asta, așa că am zis să facem noi. Nu am vrut să fie super serioasă pentru că nu e a elitei, ci a oamenilor de rând care au pasiuni. Numele e inspirat după un film regizat de Ed Wood, Plan nine from outer space, care e considerat și astăzi de critici ca fiind unul dintre cele mai proaste filme făcute vreodată. Am considerat că cea mai bună inspirație e un regizor care nu s-a luat niciodată în serios și a făcut chestii care-i plac, chiar dacă ele aveau o calitate îndoielnică.

Contribuția mea constă în faptul că reușesc să conving niște oameni, ceea ce nu e deloc ușor, să scrie articole, să facă video-uri, să traducă chestii pe gratis, doar pentru validarea lor personală.

Care sunt dificultățile pe care le întâmpini în munca ta ca PR la Teatrul German?

PR-ul e munca cu oamenii. Se întâmplă să dai de oameni care nu sunt pe aceeași lungime de undă cu tine și să aibă complet altă energie și atitudine, uneori negativă. Trebuie să încerci să aplanezi orice ar putea să se transforme într-un conflict și să-l întorci de partea ta încât colaborarea să funcționeze. Nu e ușor, pentru că eu sunt o persoană destul de antisocială, dar am învățat tainele meseriei.

Cum te-a ajutat facultatea de Jurnalism în cariera pe care o ai?

Partea de Relații Publice era meseria secundară. Dacă nu făceai jurnalism, făceai PR pentru că tu învățai să te poziționezi de ambele părți. Înțelegând cum funcționează jurnalismul, știi să vorbești cu ei, să redactezi un comunicat în așa fel încât informația să fie clară. M-a învățat să știu să vorbesc cu oamenii și în același timp să învăț să scriu clar.

De ce ai ales să părăsești țara pentru master?

Am ales să plec pentru că a existat această oportunitate. Aveam două opțiuni, Szeged sau un oraș din Scoția. Voiam în Scoția doar că mi-am dat seama că bursa Erasmus pe care aș fi primit-o de la facultate nu ar fi fost suficientă să supraviețuiesc într-o țară scumpă. Am fost la Szeged și a fost o alegere foarte bună pentru că Universitatea din Szeged este neașteptat de bună. În fiecare an vin tineri din toată lumea, de asta ei au trebuit să se emancipeze, să știe cum să predea tuturor. Profesorii sunt foarte bine pregătiți. 

Ce sfaturi ai pentru cei care sunt la început de drum și ar dori să scrie o carte?

Să nu se descurajeze. Pe lângă ce ziceam mai devreme privind sursa de inspirație. Nu e greu să scrii, ci să-ți faci loc. Să te vadă lumea, să ai puțină notorietate care să te ajute în viitor. Durează mult până ajungi să fii băgat în seamă. Ce ai tu să ieși în față?

Un al doilea sfat ar fi să facă lucruri complet tâmpite. Să nu fie cuminți. Literatura nu e despre oamenii cuminți. E despre oameni normali puși în situații excepționale. Să facă tâmpenii.

Ultimul sfat e pentru oamenii care s-au realizat în domeniile lor. Ajutați-i pe tineri. Foarte des oamenii care au ajuns acolo unde visează să ajungă refuză să-i ajute și tinerii se închid în bulele lor. Asta mi se pare trist și nu faci altceva decât să mărești distanța între generații și să-i faci să se deteste între ei. Ceea ce e complet greșit.

Care consideri că este cea mai mare realizarea a ta de până acum?

Sunt mai multe lucruri care cumva se suprapun. De exemplu, că am publicat la o editură bună și că am relații cu oameni faini. Eu sunt un copil singur la părinți și de asta nicio realizare nu mă mulțumește. Mă bucur pentru cinci minute și după mă gândesc că trebuie să fac mai mult, mai bine. Orice realizare e un pas spre următorul succes. Din nemulțumire se nasc lucrurile faine.

Ce urmează pentru Cristi Vicol?

Să fac mai departe ceea ce fac, să am grijă de mine și o nouă carte. Lucrez la mai multe cărți, dar deja a devenit un reflex să scriu. Lumea să mi se așeze la picioare, iar eu să mă împiedic de ea că e în calea mea.


Sursa fotografii: Cristi Vicol/arhiva personală

Distribuie:

Darius Jora

Darius Jora

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!