fbpx

„CNE, lucrul pentru care mă trezesc dimineața”

Organizarea, pasiunea, dorința de schimbare și perseverența sunt doar câteva dintre atributele care o descriu pe eleva Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor. Antonia a preluat acest mandat cu hotărârea de a lupta pentru „un sistem educațional care să fie deschis pentru fiecare elev în parte, indiferent de abilitate sau dizabilitate.” Reprezentarea elevilor la nivel național nu este o muncă ușoară, ci mai degrabă o provocare în fiecare zi. „Fiind un sistem inert, trebuie să știi să mergi pe toate fronturile ca să obții ceea ce este mai bine pentru elevi și asta fac.

Elevii din România au mai fost și neîndreptățiți, însă împreună cu Antonia și o parte din echipa Consiliului Județean al Elevilor Timiș, au luptat pentru drepturile lor. În urma unor nemulțumiri ale elevilor din clasa a XI-a de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, Antonia a mobilizat 40 de elevi la un protest în curtea școlii, în pauza mare. Aceștia au militat pentru a-și câștiga dreptul de a ieși din școală înaintea terminării orelor de curs. După 20 de minute, pe holul din fața cancelariei, s-au adunat „trei sferturi din școală.” Succesul acestui protest a stat în „simplul fapt că am reușit să mobilizăm atâția elevi să gândească critic.” După manifestația din pauza mare „s-a schimbat percepția cadrelor didactice cu privire la elevi.” 

În prezent, una dintre problemele extrem de dezbătute de pe agenda Consiliului Național al Elevilor este transportul gratuit al elevilor către centrele de învățământ. Această situație a creat „valuri” atât în mass-media, cât și pe rețelele sociale. „Suntem parte din procesul decizional și nu acceptăm soluții de compromis. Fiecare elev din România ar trebui să aibă condițiile garantate de către stat pentru a ajunge la școală la timp, gratuit, indiferent de regiunea din care provine și de școala la care merge.” 

Problemele cu care se confruntă elevii din România sunt luate în serios de Consiliul Național al Elevilor și se militează pentru rezolvarea lor pe toate fronturile. De cele mai multe, reușesc să aducă rezolvare și să pună cărămidă peste cărămidă pentru reconstruirea unui sistem educațional, care pune în evidență interesele elevilor. Antonia este convinsă că victoriile lor sunt bazate pe „faptul că suntem tot timpul conectați și faptul că am ajuns să fim o familie, eu și cu echipa biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor”. Munca în echipă presupune efort, dedicare, timp și responsabilitate. Stabilitatea și curajul echipei vin în urma „conceperii unei agende, calcularea strategică a pașilor în vederea rezolvării problemei și asumarea riscurilor pentru a obține o educație de calitate pentru elevi.

Serviciile oferite elevilor trebuie să fie din ce în ce mai calitative. Așadar, Antonia, împreună cu echipa sa, militează în acest an pentru „burse, transport, modernizarea infrastructurii școlare, racordarea arhitecturii curiculare la nevoile elevilor, și un Consiliu Național al Elevilor mai aproape de elevii pe care îi reprezintă.” 

Pentru Antonia nu pare să fie atât de dificil să își organizeze activitățile școlare, fiind în clasa a XII-a, în paralel cu activitățile de președinte al CNE. Pasionată de lectură și de organizația în care este implicată, spune că își setează prioritățile în funcție de contextul la care se raportează. „Consiliul Național al Elevilor este numărul 1 în viața mea, e lucrul pentru care eu mă trezesc de dimineață.” Chiar dacă în toată această luptă, pentru interesele și drepturile elevilor, mai sunt și obstacole, Antonia este determinată și perseverentă. „Atunci când cineva are alte interese decât cele ale elevilor din România și te dă afară pe ușă, poți la fel de bine să intri pe geam.

Author

Distribuie:

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!