fbpx

Cine vorbește? Eli Vorbește! Și construiește! Și îndrăznește!

Anitta Pelin
Anitta Pelin
eli

Cu care dintre sutele de cauze care există să încep? Și ce m-ar face pe mine să ies din zona de confort? Și până la urmă, cine, când, unde ar avea nevoie de ceea ce știu eu să fac? Așa a apărut primul vlog despre voluntariat din România!

În fiecare episod, fie îți arăt exact ce înseamnă să faci voluntariat sau mergem și vedem povești ale unor oameni care fac asta de mult timp. Vreau să vă aduc în față oameni buni, pentru că și în România sunt oameni buni.

Salutare! Eu sunt Eli Neicuț și cred că voluntariatul poate să fie cool, cred că atunci când te duci să schimbi viața altcuiva, de fapt, te descoperi pe tine.

Așa și-a început Eli Neicuț prezentarea la cel de-al doilea eveniment ÎnBine, Seara Binelui în comunitate. Eli este primul vlogger din țară care vorbește în canalul ei de Youtube despre voluntariat. Este primul vlogger din țară care pune accent pe oameni, care prezintă oportunități de voluntariat, povești de succes sau proiecte care să te inspire și pe tine. Eli Vorbește.

Deși mă cunoșteam cu ea de o zi, părea că că ne știm de o viață. Mă documentasem înainte, ca orice jurnalist care își ia în serios meseria și credeam că sunt foarte pregătită. Însă, îmi lipseau câteva piese de puzzle. După ce am mers cu Eli să mâncăm clătite, i-am adus aminte că „trebuie” să facem și un interviu. Și-a dres vocea, și-a îndreptat spatele și mi-a zis „Haide!”. Așa că am întrebat-o, de unde până unde toată nebunia asta cu primul canal de Youtube despre voluntariat din România.

Ideea cu vlogul a venit ca o modalitate de a adapta o dorință de a face bine la vremurile noastre.” Făcuse voluntariat în liceu și facultate, dar a acaparat-o apoi viața tipică de corporatist, „cu cafele cu prietenii și seriale pe Netflix în weekend”. Și-a adus aminte că în perioada adolescenței o împlinea foarte tare să facă ceva pentru o persoană, așa că s-a adaptat cumva trendului de acum. „Youtube este al doilea motor de căutare după Google. Orice caut pe Youtube”. Și și-a zis: „dacă există vloguri despre toate nebuniile din lume, de ce nu ar exista și despre fapte bune?”. Așa că a încercat. Și a văzut că prinde. 

Evoluția s-a văzut de la un episod la altul, de la interviuri statice, cu un microfon plimbat de la ea la invitat, la reportaje de la fața locului, în care filma din mai multe perspective și urmărea chiar ea niște pași, sau filmulețe mai scurte, gen spot, în care sublinia un moment. A filmat despre ieșirea la vot sau despre redirecționarea unui anumit procentaj. Și-a permis să fie acolo mai ironică sau mai amuzantă, iar în continuare, ține cont de feedback-ul primit și tot adaptează idei la clipuri. Iar pentru perioada următoare, „o să mă axez mai mult pe colaborări cu oameni care au deja comunități faine. Ca să pot să ajung la oameni și la comunitățile altor oameni, nu doar cei care mă urmăresc deja.

Pentru o persoană care își face un canal care se numește Eli Vorbește, poate părea puțin dificil să fie în postura celui care întreabă, nu a celui care este întrebat. Eli mi-a zis că își dorește să aducă în față alți oameni care să vorbească despre un subiect, alții în afară de ea. „Înseamnă că eu trebuie să tac și înseamnă că eu trebuie să vorbesc puțin, ca să nu pierd omul. E gândul cu care am pornit de la început. Ce a fost însă complicat, a fost să găsesc puțin curaj ca să trec peste teama de a întrerupe un om când vorbește prea mult.” O înțeleg, am trecut prin aceleași stări. De multe ori însă, și ei, cât și mie, ni se întâmplă să deviem de la subiect și să realizăm că nu am aflat de fapt ceea ce ne-am propus inițial. Însă, cum spune și Eli, „cu timpul am învățat să întrerup într-un fel drăguț sau să reformulez atunci când este cazul și să fiu captivată de poveste, dar nu atât de captivată încât să uit care era scopul inițial.

Dorința de a ajuta a lui Eli nu-și face apariția doar în perioada Crăciunului, însă, într-adevăr, e perioada în care a întâlnit-o pe Alexandra și pe cei 6 copii ai săi. A rămas impresionată de povestea lor, pe care a decis să o spună lumii, dar și să o rescrie. Este vorba despre o mamă abuzată, care pleacă împreună cu copii de lângă soțul alcoolic. E un obicei, din păcate, din ce în ce mai des întâlnit în România, „femeile stau în continuare lângă soții lor pentru că și celelalte femei din sat fac același lucru”. E o rușine să pleci, pentru că tot tu vei fii considerată vinovată, că doar ai plecat. Însă Alexandra a trecut peste rușine. Și s-a dus la un centru unde Eli i-a remarcat prin simplul fapt că „erau foarte respectuoși, foarte luminoși, foarte dornici să facă mai mult.

Cu toate că le aducea lucruri de care aveau nevoie, Eli a realizat că cea mai mare problemă era faptul că șapte suflete stăteau în două camere pline de igrasie. Așa că s-a decis să facă o casă. Una nouă, pentru că o căsuță din chirpici, cu pereți sparți, fără fundație, este mai greu de reconsolidat. S-a uitat în jurul ei, pentru că în ultima perioadă s-a înconjurat de oameni care realizează proiecte exemple (Casa Share, Noi facem un spital, MagicHome) și s-a întrebat „dacă ei au putut, eu de ce nu aș putea?”. Îmi spune că sunt destul de multe precedente care sumarizează un singur lucru: „oamenii sunt buni cu siguranță, ce le lipsește este încrederea și un om care să genereze atât de multă încredere încât să poată să-i adune.” După ce a postat pe internet povestea, a spus simplu și clar, că are nevoie de bani, de contacte de la firme de construcții și de materiale de construcții. „Și de dus vorba mai departe, pentru că dacă tu nu ai nici un leu, poate ai totuși un prieten care ne poate ajuta. Și așa am început.

Prima dată, familia a fost sceptică, pentru că le-a mai fost promis și înainte ajutor, dar și poate pentru că s-a lucrat la acte cel puțin trei luni. La început, donațiile erau și de câțiva lei, ceea ce era fantastic, pentru că Eli și echipa de voluntari vedeau cum se adună și le dădea speranță. Însă e mult mai ușor când vin sponsori și donează sume mai mari. Sponsori de care te poți bucura doar când ai deja o bază creată în jurul unui subiect, un număr constant de vizualizări și de urmăritori, sau atunci când postezi updates.

Când a văzut mămica primul excavator care săpa fundația a început să plângă la telefon, mi-a zis că i se pare ireal.” De Crăciun, după ce au împodobit bradul în noua casă, Eli a reușit să imortalizeze momentul într-o fotografie, care poate fi comparată cu cea de anul trecut. Diferențele sunt simple: „de Crăciunul trecut eram lângă un brad artificial înghesuit într-una dintre cele două camere, iar acum ne desfătam într-o cameră care va fi o sufragerie foarte primitoare.” În prezent, casa este ridicată, dar, din păcate, nu se poate lucra din cauza temperaturilor scăzute, însă se mai strâng bani pentru ultima „fază”, interiorul.  

Pe lângă vorbitul încontinuu despre fapte bune, pe lângă căsuța pentru Alexandra și cei șase pui ai ei, Eli coordonează și „rețeaua solidarității”, MagicHELP. Este jumătatea cealaltă a sufletului ei. Această rețea este felul în care poți ajuta familiile cu copii grav bolnavi, „înseamnă că tu, cel care citești acum, cu siguranță poți ajuta prin cunoștințele pe care le ai, business-ul pe care îl deții tu sau cineva apropiat, afaceri care pot să dea produse sau servicii pentru aceste familii.” MagicHELP înseamnă redarea demnității acestor familii, înseamnă să îi pui în contact pe cei care pot să ajute cu cei care au nevoie de ajutor.

Eu cred că partea asta cu voluntariatul, cu faptele bune, cu implicarea în general, este o chestie care trebuie să devină normală. Să devină un subiect al discuției publice, nu doar de crăciun. Și cred că pot să schimb asta. Unul câte unul.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Articole recente

Final de capitol: studenția în pandemie

Poveștile, gândurile și impresiile absolvenților PFC Minunata viață de student… E perioada în care trăiești fiecare moment la o intensitate uriașă. Pășești spre necunoscut, începi

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!