Alexandra Timar zâmbește cu tot sufletul. E crescută în Maramureș, face licența la Timișoara, masterul în Arad, în științe economice, și se descrie ca fiind o fire „agitată, vreau să fac cam 10 lucruri în același timp.” Alexandra locuiește acum în Arad, lucrează în domeniul privat, iar în timpul liber realizeză campanii sociale prin care ajută mii de copii din toată țara. 

Asociază copilăria cu libertatea, care acum nu prea mai există. „Aș da cam orice să mă pot întoarce puțin. Cred că cea mai importantă persoană a fost bunica, cu care am crescut și de la care au venit majoritatea exemplelor. Cred că un copil se educă prin exemplu, nu neapărat prin teorie.”, mi-a spus Alexandra. În acest mod a ales bunica ei să o educe, pe ea și pe verișorii săi, prin exemplul propriu și consideră că „a reușit cu brio”. 

A avut multe exemple în familie, atât părinții, cât și bunica, care au inspirat-o să ajute. „În liceu am făcut voluntariat într-un centru, făceam teme cu copiii. A venit cumva de la sine, nu a existat un moment anume când am început. Cred că dacă îți dorești ceva cu adevărat, faci lucrurile să funcționeze.”

Alexandra lucrează la trei campanii pe an, de Crăciun, de Paște și înainte de începerea școlii. De Crăciun primește scrisori de la copii și încearcă să le îndeplinească dorințele. „Ne axăm pe cadouri, jucării, dulciuri, atât pentru copii, cât și pentru bunici. Anul trecut, pentru bunici am făcut un pachețel, conținea șostele, conzonac, un săpun, cam așa ceva”, explică Alexandra. Campania de Paște are în centru alimente neperisabile și produse de igienă, iar la campania cu rechizite se ocupă de dotarea ghiozdanelor cu toate necesitățile, pentru ca elevii să fie gata de școală. 

Deși pentru noi pot părea gesturi minore, pentru copiii din mediile defavorizate pe care Alexandra îi ajută, înseamnă foarte mult. În special, în condițiile în care, în România, rata abandonului este alarmantă. Cea mai agitată perioadă este cea a Crăciunului, unde întâlnește tot felul de dorințe ale copiilor. Mi-a povestit cum într-un an, a văzut scrisoarea unui băiețel care cerea 3 pachețele de biscuiți. A rămas atât de impresionată, încât a mers să-l cunoască, într-un sat din Vaslui. A ajuns seara târziu, a urcat un deal, pe un drum plin de noroi, la o casă fără curent electric și l-a întrebat de ce a cerut 3 pachete de biscuți. Iar răspunsul a venit la fel de normal precum întrebarea, „pentru că mai am două surori mai mici”. Acela a fost momentul în care timpul s-a oprit în loc. 

Perioada cea mai dragă pentru Alexandra rămâne totuși luna septembrie. „Campania e cea mai importantă pentru mine, le dă șansa copiilor de a merge în continuare la școală.” Împreună cu voluntarii, încearcă să realizeze ghiozdane cât mai ieftine, pentru a beneficia de ele cât mai mulți elevi. „Au fost copii care au plâns cu ghiozdanul în mână de bucurie. În România, în 2019, încă mai există elevi care merg cu sacoșa la școală. E o problemă.”, a adăugat Alexandra. 

Statistic vorbind, în țară sunt peste 200.000 de copii care merg seara flămânzi la culcare. Până acum, Alexandra împreună cu ceilalți spiriduși, și-au îndreptat bagheta magică în diferite zone din Moldova, în Maramureș, Satu Mare, Oradea, Arad sau Timiș. „Am fost și în Tulcea, acum vrem să mergem și în partea de sud. Ar fi loc de extinere, dar am avea nevoie de mai mulți donatori, mai mulți voluntari, e puțin complicat.”

Asociația cu care lucrează în principal este Școala Mamei Junior, dar reușește să aibă și alte colaborări. Există, desigur și foarte multe persoane fizice, peste 100 de voluntari: preoți, asistenți sociali, profesori din liceu („foarte mulți profesori de-ai mei au organizat în mod constant pachete, e mișto ca după atâția ani, oamenii să te susțină”), oameni din diverse localități, care îi dau liste cu copii. Încearcă să ajungă cât mai des la ei, dar e greu, fiind atât de mulți. „În ultima campanie cu rechizitele am avut puțin peste 3.000 de copii. Am văzut și noi, maxim 100.” 

Principalul ajutor rămâne însă familia, soțul ei Radu, părinții și sora ei. La început nu avea nici un sponsor sau ajutor financiar, iar tot spijinul a venit din partea părinților. „Practic cu ei am început.” Cu ei și continuă, pentru că a inițiat demersurile pentru înființarea propriei asociații, împreună cu mama și sora sa. Asociația se va numi „Înger pentru suflet”, pentru că îi consideră pe donatori un fel de îngeri. „În decembrie, de Crăciun, sau Paștele viitor, vom lucra deja sub umbrela asociației, în funcție de cum se încheie actele”, mi-a spus Alexandra.

Pe lângă cele trei mari campanii, există și cazuri izolate la care contribuie, însă în limita timpului. Una dintre marile reușite ale sale, au fost cele 10 burse de studiu „Maria”, denumite după cea mai mare inspirație a ei-bunica, oferite unor copii cu rezultate excelente la învățătură. Acestea au fost oferite doar anul trecut, anul acesta lipsind fondurile. Alexandra speră ca odată cu înființarea asociației, să poată relua acest „proiect”. 

Pentru ea, totul este foarte normal. Nu mai există un text făcut înainte de a vorbi cu presa, nu mai există emoție puternică când vede copiii bucuroși, ci doar tristețe că ajunge să facă aceste lucruri. Într-o țară normală nu ar trebui să se ajungă până aici. 

„Cred că dacă acțiunea de a fi voluntar nu vine din suflet, nu are rost să o faci. Ori îți dorești, o oră, două, cât vrei tu, ori mai bine nu faci deloc. Nu cred că există să tragi pe cineva de mânecă să se implice. Mulțumim astfel tuturor celor care au decis să se implice alături de noi.” Și fără să-i tragă nimeni de mânecă.