fbpx

Caii, terapie pentru copiii cu dizabilități

Daiana Rob
Daiana Rob
Erika-cal

Într-un ținut magic, nu prea departe de Timișoara, la o fermă de cai, există o zână bună care îi ajută pe micuții vulnerabili să se simtă „stăpânii lumii”. Erika Weisz este una dintre cei patru membri fondatori ai HorsEmotion, fiind responsabilă cu ședințele săptămânale de hipoterapie destinate copiilor cu dizabilități.  

HorsEmotion a luat naștere acum cinci ani, când Cristian și Estella Breban, alături de Erika Weisz și de Cristian Kempf, și-au propus să creeze un centru de hipoterapie. Inițiativa a fost una de succes, HorsEmotion aflându-se printre puținele asociații de acest gen din România. 

Erika a studiat cinci ani Fiziokinetoterapie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Ulterior, a făcut Medicina Generală la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” în Arad, iar formarea de Hipoterapie la Milano, în cadrul Asociației Naționale de Reabilitare Ecvestră. Erika a descoperit hipoterapia întâlnind o fată la o clinică de recuperare, pe vremea când făcea practică în Italia. Fata era paralizată, dar făcea ședințe de terapie călare, punct pe care, oarecum, îl aveau în comun, Erika practicând atunci echitația. Și-a dat seama apoi că există o metodă terapeutică care o poate ajuta pe acea fată, dat fiind faptul că nu putea să stea în șezut. Drumul vieții a adus-o până astăzi, când se ocupă de ședințele de terapie călare pentru copii la HorsEmotion. 

Despre ce înseamnă acest proiect și cum schimbă definitiv viețile celor mici, veți citi în continuare. 

Erika, ce te-a atras cel mai mult la cai?

Faptul că sunt niște animale deosebite, iar între noi și ei se formează o legătură specială. Fiindcă noi suntem atât de diferiți, avem nevoie de un limbaj comun, pentru a forma o echipă. Acest limbaj comun este reprezentat de Metoda Parelli, o alternativă blândă de dresaj. Asociații mei, Estella și Cristian, au învățat-o în Elveția, iar ulterior au pus-o în aplicare aici, la Centru. Mirciu obișnuia să fie cel mai rău cal din herghelie, motiv pentru care l-am poreclit „Balaurul”. Prin metoda Parelli, el a devenit blând, asemeni lui Beduin. Pursânge Arab, Beduin a fost în trecut cal de concursuri, iar acum își trăiește bătrânețile liniștit, la fermă. Ceilalți cai, Ayan și Ibutz, au fost tratați de mici cum se cuvine. Pe Api îl avem de la Herghelia Izvin. Prima oară când am încercat să îi punem lui Api căpăstru, n-am reușit. Datorită dresajului natural, a devenit blând. Pe Oli, l-am primit ca donație. Deși la început era speriat, am lucrat cu el, tot prin metoda Parelli. În prezent, Oli este curajos și liniștit și are câte patru ședințe de terapie pe zi.

Cum se desfășoară ședințele de hipoterapie?

De obicei, ședințele de terapie au loc afară, iar când vremea nu ne permite, se desfășoară în manej, unde obișnuim să punem muzică, de regulă clasică. Este bună atât pentru cai, fiindcă oferă o motricitate ritmică, cât și pentru copii pentru că îi relaxează. Copiilor le face bine să călărească pentru că atunci când sunt în șa, spatele lor primește impulsuri asemănătoare unui mers natural. La prima ședință, părinții vin alături de copii la cabinet, pentru consult și construirea unui plan de terapie, bazat pe nevoile celor mici. O ședință de terapie costă 100 de lei și durează o jumătate de oră. Periodic derulăm și programe gratuite de terapie, cum ar fi „școala altfel” pentru copiii din școli și centre de plasament de tip rezidențial, care se confruntă cu traume rezultate din abuzuri și abandon.

Doar copii pot beneficia de ședințele  de terapie?

Am derulat și un program de reintegrare socială, dezvoltare emoțională cu ajutorul calului pentru tineri care au săvârșit infracțiuni. Tinerii care își ispășesc pedeapsa cu supendare, pot face un astfel de program, în mod obligatoriu. Prin hipoterapie devin responsabili și empatici, învață să „țină în frâu” emoțiile, ajungând să colaboreze cu cineva care nu e din lumea lor. 

Care este secretul în a lucra cu copiii?

Trebuie să te porți cu ei cu răbdare, cu înțelegere. Ei se simt în largul lor aici, pentru că nimeni nu se uită ciudat la ei. Vin copii care sunt în scaun cu rotile, care își  flutură mainile sau care țopăie neobișnuit și nu se simt marginalizați. Aici, ei se simt liberi să exploreze și să experimenteze. Avem amenajată o grădină senzorială, unde există cutii mari, în care se află elemente din natură cu diverse texturi, cum ar fi rumegușul, nisipul sau scoarța de copac. Terapia în natură este benefică pentru ei fiindcă se obișnuiesc mai ușor cu mediul din jur. Odată am făcut ședința de hipoterapie afară, când eram în renovări. Erau diverse utilaje, printre care și un buldozer, iar un băiat mi-a spus că vrea să fie urcat în utilaj, să vadă cum e. I-am spus că dacă vrea asta, îl provoc să meargă să-l salute pe domnul responsabil cu mașinăria. Copilul a mers, i-a spus „Ceau!”. Acela a fost primul lui salut adresat cuiva. 

Cât de dificil a fost să construiești de la zero tot ceea ce înseamnă HorsEmotion?

Simplu: nu am fost singură. Noi suntem o mare familie. Împreună contribuim pentru acest loc. Am muncit din greu, au fost și investiții mari, dar dacă trag linie, zic că a meritat. Până și copiii care vin aici de ani de zile, deja fac parte din această familie. Noi ne-am dorit un loc, unde să trăiască fericiți și caii și copiii. Unde să fie armonie, unde toată lumea să se simtă acceptată și apreciată. Practic așa a luat naștere HorsEmotion: patru nebuni, cu un vis, alături de ceilalți, care i-au ajutat.

Ne poți povesti despre un moment dificil, care te-a pus la încercare?

La început era mai dificil. Lucram în cadrul unei herghelii la Izvin, unde nu aveam aceleași condiții ca aici. Grajdurile nu erau atât de întreținute. Mergeam cu o oră mai devreme să fac acolo curat. Și nu mi-am dat seama de cum arată situația de fapt, până când am vrut să îmi vând mașina, iar acel miros încărcat și puternic era inclusiv acolo. Mi-ar fi rușine să mă plâng că am avut dificultăți, fiindcă cei care au adevăratele dificultăți sunt părinții și copiii care vin aici. De ce m-aș plânge? Că a venit o furtună și ne-a distrus manejul? Este doar un manej, se repară cu bani. Adevăratele probleme sunt cele care nu se pot repara cu bani.

Erika Weisz știe că drumul solitar nu reprezintă întotdeauna cea mai bună alternativă. Ea este acolo pentru copii, în timp ce ei, învingându-și frica, ajung să își depășească limitele. Erika îi admiră pe acești micuți și îi consideră niște modele, pentru că nu se lasă descurajați, astfel  ajungând să realizeze lucruri mărețe. 

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Social Media

Fi la curent cu ultimele noutati

Un pic de Bine in fiecare saptamana

Fara spam, doar ultimele noutati InBine

S-ar putea sa iti mai placa si

Bucuria copilăriei

1 iunie este ziua în care celebrăm întoarcerea la inocenţă și aruncăm un ochii peste  pozele din care zâmbesc copii fericiți. Oricâți ani ai avea,

Fața online a piețelor timișorene

„O semi-campanie de promovare a piețelor din Timișoara”. Așa își numește Andreea Anton (Andrela) proiectul. Blogger, graphic designer și om creativ, atribute pe care le

Sustainalytics Logo
Logo Kaufland

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!