La Timișoara, istoria și arhitectura se îmbină pentru a spune povestea celebrei clădiri a Bastionului, adică a celui mai amplu sistem fortificat de tip Vauban de pe teritoriul țării noastre. În perioada 1-20 noiembrie 2022, Facultatea de Arte și Design, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a organizat o serie de tururi ghidate pentru a face cunoscut patrimoniul orașului.

Evenimentele și-au propus să atragă tinerii către cunoaștere, să arate încărcătura istorică pe care o au clădirile care ne înconjoară și importanța păstrării acestora într-o stare bună.

Fragmente din trecutul istoric al Banatului au putut fi descoperite de participanţi în cadrul unui tur ghidat de către Brîndușa Havași, arhitect și coordonator al asociației De-a Arhitectura. 

Bastionul Theresia, primul bastion construit în regiune și singurul rămas până în zilele noastre, păstrează amintirea unui trecut încărcat de semnificație. Acesta a constituit subiectul evenimentului la care au putut lua parte timișorenii interesați de modul în care timpul și istoria și-au lăsat amprenta asupra acestui oraș. Este nevoie să păstrăm astfel de monumente pentru a conserva și a ne face o idee despre ce au făcut înaintașii noștri, pentru că „arhitectura este imaginea construită sinelui”, iar „arhitectura unui oraș ne vorbește despre oamenii care l-au construit”, spune Brîndușa Havași.

Pe tot parcursul discuției au fost prezentate informații cu privire la modul de construire a Bastionului, scopul în care acesta a fost folosit, dar și modificările prin care a trecut încă din secolul al XVIII-lea. În momentul în care s-a început defortificarea orașului Timișoara, au fost demolate aproape toate clădirile de acest gen, adică toate fortificațiile, Bastionul Theresia fiind singurul omis deoarece avea camere utilizabile.

Înainte de a fi reabilitată, construcția găzduia spații comerciale, restaurante, o librărie și două expoziții ale Muzeului Banatului, iar în următorii ani, ea a fost utilizată în special pentru activități culturale. Discuția a îmbinat istoria cu arhitectura și a urmărit explicarea cu ajutorul imaginilor a modului în care, în trecut, erau realizate construcțiile pe care le putem admira și în zilele noastre. 

Brîndușa Havași, absolventă a Facultății de Arhitectură din cadrul Universității Politehnica Timișoara, a acceptat să ne împărtășească câteva detalii adiţionale despre ce înseamnă munca de arhitect. 

Cât de dificil este să faci arhitectură de calitate? Ce obstacole pot apărea și cum le depășești?

Este dificil, de aceea există și concursuri pentru a premia arhitectura de calitate. Dacă ar fi arhitectură de calitate peste tot și tot timpul, nu ar mai fi nevoie de concursuri și premii. Cât despre obstacole, cred că educația și nivelul de cultură și civilizație ar fi primul obstacol, înainte de obstacolele tehnice, tehnologice, de legislație sau financiare.

E mai degrabă o problemă care vine din două unghiuri: pe de-o parte, arhitectura este un domeniu de cultură generală, aș zice, pentru că noi trăim în clădiri, ne mișcăm printre clădiri, toată viața noastră se desfășoară în și printre clădiri și nu există în școală un curs de cultură generală despre arhitectură și mediul construit. Pe de altă parte, arhitecții urmează un învățământ foarte specializat și în această pregătire ajung să diferențieze foarte mult, față de restul publicului, care ar fi clienții lor și se întâmplă să nu se mai înțeleagă unii cu alții.

Este și o problemă de comunicare, pentru că studiind atâția ani de arhitectură, ajungi să ai un anumit limbaj și dacă începi să vorbești cu acel limbaj s-ar putea ca unii oameni să nu înțeleagă. După atâția ani de studiu, poate că și arhitecții au o tendință de a dori această arhitectură de calitate și pot părea obsedați de a face niște clădiri frumoase, bune, iar publicul să nu poată să-i aprecieze. Și aici apare din nou această problemă de educație și specializare.

Credeți că arhitectura de azi are o semnificație la fel de mare comparativ cu cea din trecut? Îi mai acordă oamenii importanță?

Arhitectura are aceleași funcții pe care le avea în trecut, de la adăpost până la reprezentare socială, economică, dar și culturală. Dacă întrebi un om cât de important este proiectul propriei case, o să-ți spună că este foarte important. Deci da, este importantă, dar nu avem instrumentele și metodele de a gestiona importanța asta.

Dintre toate proiectele realizate, de care sunteți cel mai mândră?

Am făcut stagiul la firma de arhitectură Andreescu & Gaivoronski la care am lucrat inclusiv pe clădiri istorice. La un moment dat, mi-am deschis propriul meu birou și am făcut câteva căsuțe, dar proiectul de care sunt cea mai mândră în momentul acesta este proiectul asociației De-a Arhitectura. Asociația are un program de educație de arhitectură și mediu construit pentru elevi în școli, în muzee, în spații educaționale de tot felul. Eu de asta sunt cea mai mândră. 

Ce vă bucură cel mai mult la finalul unui proiect?

La finalul unui proiect te bucură cel mai mult să vezi că oamenii pentru care ai făcut acel proiect se bucură la rândul lor și îl apreciază. Cred că un arhitect, chiar dacă face o clădire foarte frumoasă, dacă ea nu e apreciată, este foarte nefericit. 

În toți acești ani de activitate, a fost vreun moment în care v-ați gândit să abandonați acest domeniu? Ce v-a făcut să rămâneți?

Da, au existat multe momente în care m-am gândit să renunț și să fac altceva. Există momente în viață în care trebuie să te reinventezi și să pornești de la ceva. Mi-am pus chiar problema să plec și să muncesc orice dincolo, dar mi-am dat seama că dincolo, orice ar însemna acest dincolo, există și școli, și spitale, și drumuri și o mulțime de facilități care deservesc populația.

În România nu avem și dacă ar fi să muncesc, prefer să muncesc în condiții mai grele aici, unde lipsesc mai multe, decât să muncesc în condiții mai bune acolo unde lipsește foarte puțin. 

Ce trebuie să știe tinerii pasionați de arhitectură despre acest domeniu? La ce trebuie să se aștepte dacă doresc să pășească pe acest drum?

Trebuie cu adevărat să îți placă, pentru că arhitectura este foarte grea. Sunt ani întregi de pregătire, 6 ani grei de facultate în care trebuie să lucrezi mult. Eu nu puteam să merg acasă decât de Paști și de Crăciun. E complet diferită față de orice altă facultate în care în timpul semestrului mergi la cursuri și înveți pentru sesiune. E o muncă care nu se termină odată cu facultatea. Dacă nu îți place și dacă nu simți o satisfacție făcând toată această muncă grea, nu ai cum să reușești.