Andreea Coscai este sinonimul viu al dorinței. Dorința de a învăța, de a exersa, de a avea și crea ceva mai bun. Este fondatoarea proiectului Her Time România și absolventă a Bacalaureatului Internațional în Changshu, China, iar acum studiază în Statele Unite ale Americii. Este caldă, zâmbitoare și foarte puternică. Crede în ea, și mai presus de asta, crede în forța noastră împreună. Crede în puterea fiecăreia dintre noi.

Astăzi, de 8 martie, vă invit să citiți o discuție sinceră despre experiențele care te fac să dai ceva înapoi țării tale, despre lucrurile pe care le înveți făcând ceva, despre puterea feminină și despre valorile modelelor noastre.

Spune-mi, te rog, câteva lucruri despre tine!

Am 21 de ani. Am terminat primele două clase de liceu în București, la Colegiul Bilingv „George Coșbuc”, după care am plecat în Changshu, China, la Liceul Internațional UWC. Acolo am terminat Bacalaureatul Internațional și apoi am venit aici, în America, în Vermont, unde studiez media, comunicare și chineză. Îmi plac mult limbile străine: franceza, spaniola, chineza, germana. Am încercat de toate să învăț.

Îmi place foarte mult radioul, mai mult podcast-urile, dar și partea de video. Am făcut un internship în politică cu Oana Bîzgan, experiență după care am observat și tendința mea de a include subiecte feministe în ce creez la facultate. Mi s-a părut interesantă această tendință, se leagă puțin și de ce-mi doresc să fac în România. Să dau ceva înapoi tinerilor și să mă simt și conectată cu acasă, într-un fel. Așa că am început proiectul Her Time România, anul trecut.

Ce te-a determinat să aplici la o bursă de studiu în străinătate?

Am vrut să plec dintotdeauna la studii în afara țării. Încă din școala generală, așa mă vedeam. Găsisem întâi o altă oportunitate de la Flex și am aplicat. Am fost și nominalizată, dar am aplicat în același timp și la UWC.

Diferențele sunt destul de mari: dacă pleci la Flex, pleci timp de un an, după care te întorci în clasa a XII-a, trebuie să recuperezi tot, să te readaptezi la educația din România. Stai la o familie în gazdă și mergi la o școală publică americană. La UWC e foarte diferit, pentru că mergi acolo timp de doi ani, termini Bacul Internațional, cunoști oameni din toate colțurile lumii și ai ocazia să experimentezi programa la o școală privată, care e foarte deosebită. Ambele programe îți oferă ajutor financiar atât cât ai nevoie.

Am decis să merg în China, pentru că e o cultură total diferită față de cea din România. Am avut ocazia să cunosc oameni din toată lumea și să beneficiez de o educație privată. E un privilegiu mare să observi diferența dintre sistemul public și cel privat. În plus, eram și foarte curioasă despre China. Înainte să plec mă gândeam că e foarte departe, totul e diferit, mâncarea, limba, oamenii sunt foarte diferiți față de România. Dar am găsit și câteva asemănări.

Nu a fost greu?

Știi ce e interesant? Mi-a fost mai greu când am venit aici, în America, decât în China. Să nu-ți închipui că nu a fost greu deloc, era prima dată când plecam de acasă singură și când nu mi-am văzut familia și prietenii timp de trei luni. Dar UWC este o comunitate de tineri foarte primitoare și te simți ca într-o familie. Poți să legi conexiuni foarte rapid. Eu chiar simțeam nevoia de o schimbare a rutinei, intrasem într-o rutină din care simțeam că nu mai pot să ies, deși făceam și alte lucruri în afara școlii. Dar mergeam pe același drum, luam același autobuz, iar la școală nu era nimic nou, care să-mi stârnească un interes în mod deosebit.

A fost o schimbare mare în viața mea, am cunoscut mulți alți adolescenți super, cu care am putut să fac schimb de idei, venind din locuri diverse și totul era nou, toată lumea era prietenoasă. De asta nu mi-a fost atât de greu în primul an. În anul doi, a fost puțin mai greu pentru că atunci aplicam la facultate. Era mai multă presiune, dar mai dificil a fost să mă adaptez aici, ceea ce e destul de interesant, pentru că deja aveam puțină „experiență”.

Experiențele pe care le-ai trăit, atât în China, cât și în State, te-au îndemnat să dai comunității din România ceva înapoi și așa ai înființat Her Time România. Acum, la aproape un an, cum vezi evoluția proiectului?

Sunt foarte, foarte încântată și impresionată de ce am reușit să fac alături de echipa Her Time! Am simțit că am avut șansa să plec în China și să experimentez anumite situații, iar asta mi-a oferit o motivație să vreau să dau și altor tineri aceeași șansă. După ce am observat tendința mea de a aborda subiecte feministe și de gen, am realizat că este nevoie de un spațiu în care tinerele să se conecteze între ele, să formeze legături, să se cunoască, să lucreze împreună și asta e foarte valoros.

Pentru că în campus mai e doar un singur român, care a venit de abia anul acesta, mi-am dorit să nu pierd legătura cu România. Până la urmă, este acasă. Așa că și din dorința de a nu pierde legătura cu țara și de a vorbi mai mult limba, am înființat această comunitate. Am stat mult timp să mă gândesc cum să încep, dar când a venit pandemia, am decis că e momentul. La început voiam ceva foarte complicat, un site, cu mai multe categorii, utilizatori și chat. Dar nu aveam nicio bază prin care să demonstrez că o să funcționeze. Așa că am început cu ce aveam la dispoziție, un grup de Facebook, unde mi-am invitat prietenele, iar ele și-au invitat prietenele lor.

La început nu era prea multă activitate, dar eu eram super încântată de idee. Era un concept nou și nici fetele nu știau exact ce trebuie să se întâmple acolo. A fost mai greu inițial, dar tocmai ce am terminat o rundă de recrutări și suntem aproape 50 de ambasadoare în echipă. E foarte cool, mi-am făcut prietene din toată România și din afara țării. Și se vede că avem aceleași valori din punct de vedere al feminismului și motivației. Le-am văzut cum au crescut și asta a fost una dintre cele mai mari realizări pentru mine: să lucrăm împreună și să oferim atât de multe oportunități fetelor din comunitatea noastră.

Ce campanii și evenimente organizați?

Facem mai multe lucruri în același timp, dar totul se leagă de leadership prin networking. Primul nostru eveniment a fost Her Webinars Summer 2020, unde am avut mai mulți invitați timp de o săptămână. Am avut 170 de înscrieri, la o lună după ce am lansat grupul de Facebook, și a fost un eveniment super, unde fetele au aflat mai multe despre Her Time și au luat legătura cu profesioniste din anumite domenii.

Apoi am avut Her Webinars Winter 2020, care a avut același concept. Între aceste două evenimente, am început să facem campanii educaționale bilingve pe social media, pentru că vrem și să informam fetele din comunitatea noastră despre diferite subiecte. Ca să cunoască istoria femeilor și drepturile lor, acum am început să facem și campanii de leadership, time management sau stimă de sine. Am făcut colaborări cu alte organizații și cu o doamnă terapeut care a oferit cursuri.

În februarie am făcut o competiție antreprenorială socială, sponsorizată de facultatea mea, unde 10 fete au concurat în trei echipe, având patru mentori, și fiecare echipă a câștigat câte un premiu pentru a investi în afacerea lor. Căutăm să dezvoltăm mereu oportunități pentru fetele noastre. Cel mai important pentru noi este ca aceste oportunități să fie accesibile online, pentru că așa funcționăm noi. Spre exemplu, la competiția antreprenorială nu era o cerință specială, am vrut să fie deschis pentru cât mai multe fete.

Sperăm ca pe viitor să dezvoltăm blogul nostru, unde postăm articole, dar vrem să le dezvoltăm așa cum mă gândeam la început.

După toate lucrurile pe care le-ați făcut până acum, ce ai învățat? Ce exemple de „așa da” sau „așa nu” poți să-mi dai?

Pot să încep cu lucrul în echipă. A fost prima dată când am coordonat o echipă atât de mare. Am început cu mai puțin de 10 fete pentru prima sesiune de webinarii, apoi am avut 20, 30, acum suntem aproape de 50. A fost prima dată pentru mine și a fost foarte important să mă gândesc la o structură care să fie cât mai ok, astfel încât să știu ce se întâmplă în fiecare echipă și să fie o ordine. Fiecare echipă are o coordonatoare, care e într-un grup separat cu mine, unde vedem cum evoluează proiectul și ce avem de făcut în continuare.

Apoi, mi-am dat seama că nimic nu este urgent. Aveam o perioadă în care mă gândeam că totul trebuie să fie gata azi. Dar dacă nu e gata azi, e ok. Lucrezi cu atât de mulți oameni care au programul lor și personalități diferite, trebuie să descoperi stilul fiecăruia de a lucra, să te adaptezi după fiecare, să știi cum să-i iei, iar dacă nu sunt la fel de implicați, să încerci să le dai o doză de motivație.

Sunt singura project-manager la momentul de față și aș spune „așa nu”. În următoarele luni vom avea alegeri cu ambasadoarele noastre, ca să mai selectăm încă doi project-managers. E dificil când ești singura, ai perioade când nu mai poți, ai perioade când vrei să iei o pauză și nu-ți permiți să faci asta, pentru că pui prea mult suflet. Fiecare zi contează. În fiecare zi ne gândim dacă am făcut destul și încercăm să facem mai mult.

Ai scris și două cărți („În Liceu”, „In High School în China”). Cum e experiența de autoare, în special pentru că, din ce am citit pe site-ul tău, nu a fost neapărat o muncă foarte ușoară…

Da, a fost destul de dificil, aveam 15 ani. Ce mi-a ușurat munca a fost că aceste cărți conțin interviuri cu elevi. Asta mi-am dorit, să fie o amintire pentru generația noastră și pentru cei care participă în cartea respectivă, despre cum gândeam, ce simțeam, ce ne doream. Datorită structurii cărții, nu mi-a fost atât de greu cum ar fi putut să fie. Dar, în același timp, a trebuit să stau să citesc fiecare răspuns, să editez, să am contact cu editura, să fiu prezentă și la școală, să aplic și la Flex și UWC, să fiu prezentă și la celelalte activități extrașcolare pe care le făceam.

Mă întrebam când o să se termine, era mult. Tata îmi zicea că nu o să se termine niciodată, pentru că mereu o să am ceva de făcut. A fost dificil din punct de vedere al timpului, mai ales la sfârșit, când am avut lansările de carte, dar a fost deosebit să ne strângem toți și să vedem rezultatul.

Dar experiența politică cu Oana Bîzgan cum ți s-a părut?

A fost interesant! Am văzut-o pe Oana Bîzgan mai întâi în 2018, atunci când Sexul vs. Barza dăduseră share la un articol, care introducea legea pe care a trecut-o Oana legată de hărțuirea stradală. M-am întrebat atunci dacă există așa ceva la noi. Mi s-a părut wow. Am vrut neapărat să intru în contact cu Oana, să o întreb mai multe detalii despre lege, cum funcționează mai exact, pentru că e un concept nou la noi. I-am trimis un mesaj, am vorbit cu asistenta Oanei, mi-a spus mai multe detalii despre lege și la o perioadă după acel moment, i-am scris din nou și i-am spus că mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu ea și am întrebat-o dacă am vreo posibilitate de a face asta. La facultate trebuie să facem în fiecare an un internship de două luni. Și m-am gândit că asta ar fi o oportunitate super.

Atunci însă găsisem altceva în America și voiam neapărat și acea experiență. În 2019 nu am avut ocazia, dar în 2020 s-a întâmplat. Am fost la biroul ei, am cunoscut-o, am lucrat și cu echipa ei. Eu am făcut traduceri, am făcut câteva interpelări, declarații politice. A fost interesant să învăț limbajul, să fac research pentru documentele respective, să citesc tot ce a fost postat pe site-ul ei și să-i cunosc echipa.

Oana e o tipă super, e foarte degajată, prietenoasă, super deschisă. Era foarte interesant să fiu acolo, pentru că am realizat, din nou, cât de important e ceea ce face ea. Cred că sunt puține persoane în politica românească care au o atitudine atât de modernă și care să se concentreze pe problemele de gen, pe tineri, pe persoanele vulnerabile, în general. Am fost și mai inspirată de ea ca să fac ceva pentru asta. Am observat că reprezentarea femeilor, nu numai în politică, ci și în alte domenii, este foarte importantă, mai ales pentru tinerele care se gândesc ce vor să facă în viitor. Adică dacă ai un model în viață, din orice domeniu, fiind femeie, este mare lucru. Și asta a avut și o mare legătură cu Her Time.

Spuneai într-un interviu că dacă o femeie se vede reprezentată într-un domeniu care e important pentru ea, poate avea un impact foarte mare. Care crezi că ar fi o variantă potrivită pentru tinerele din România să aibă modele care să le influențeze pozitiv, care să nu promoveze perfecțiunea și alte non-valori? Ai spus atunci că ai dat unfollow persoanelor publice care te făceau să te îndoiești de tine. Crezi că asta ar fi una dintre variantele potrivite?

Clar! Cred că toată lumea ar trebui să facă asta. Cred că depinde însă și de ce valori ai în viața ta. Ce te face să te simți prost, ce nu e productiv pentru tine, da, șterge! Și nu doar să ștergi, ci să înlocuiești cu lucruri care să te inspire. Actrițe, sportive, jurnaliste, tot felul de persoane publice pe care poți să le găsești pe social media și de la care să înveți ceva. Să vezi cum e viața lor de zi cu zi, cum arată biroul lor, ce fel de chestii distribuie ele pe social media legate de munca lor. Cred că e un instrument foarte puternic și poți să te legi de foarte multe profesioniste din diverse domenii doar prin a le observa activitatea.

Încurajez și ce am făcut eu cu Oana. Dacă te interesează să afli mai mult despre cineva, poate chiar să lucrezi cu ele, dă-le un mesaj. Nu e jenant, nu e rușinos, este de admirat că ai inițiativa asta. Ce se poate întâmpla negativ este să fii refuzată. Și mai întrebi pe altcineva eventual. Cred că de multe ori, persoana respectivă o să fie impresionată. Faptul că dai mesaj și întrebi ceva, înseamnă clar că ești interesată. Poți să continui să îți convingi mentora de calitățile tale, atunci când lucrezi cu ea. Cred și că media din România și cea internațională ar trebui să arate mai multe femei deosebite, istoria lor, să inspire tinerele, pentru că e super important.

Am citit pe blogul Her Time că în trecut asociai ipocrizia cu feminismul și te mândreai că nu ești feministă. Ce te-a făcut să-ți schimbi părerea?

Foarte funny că așa gândeam. E un exemplu clasic de toxicitate feminină și sexism internalizat când zici „uite fetele astea feministe!” Vrei să te diferențiezi cumva, să ieși în evidență, pentru că ideea generală a feminismului este una negativă și neînțeleasă. Într-adevăr, așa gândeam eu. Cum am scris și acolo, au fost perioade și perioade. Nu mă gândeam neapărat că în fiecare perioadă sunt feministă sau că vreau să fac ceva în legătură cu asta. Dar simțeam ceva foarte puternic.  

Când am ajuns la facultate, am început să citesc tot mai mult, și apoi, fără să vreau, am început să vorbesc despre feminism în munca mea. A venit natural. Eram la un curs despre podcasting și m-am gândit să fac un podcast despre avort, pentru că în America atunci erau foarte multe inițiative legislative care urmau să treacă și multă lume era panicată. Știam care a fost situația la noi în comunism, știam puțin povestea persoanelor din familia mea. Lucrurile s-au întâmplat treptat. Dar Her Time a fost punctul culminant în care am realizat că sunt feministă.

Este adevărat că există, ca în orice mișcare, foarte multe persoane care nu înțeleg feminismul sau îi dau un sens negativ, total departe de realitatea acelui sens, de istoria lui. Desigur, sunt și persoane care abordează acest subiect tocmai pentru a-i reduce credibilitatea. E și asta o tactică. Și e păcat. Pentru că este o mișcare de care nu beneficiază doar femeile. Beneficiază toate tipurile de persoane. Își dorește să fie cât mai inclusivă, luptă și pentru bărbați. Dar ca să ajungem la egalitatea respectivă, trebuie să fim atente și la ce se întâmplă cu femeile.

Personal, cred că și tu ești una dintre modele, persoanele care inspiră, prin faptul că ești fondatoarea Her Time România și cred că acest lucru te și responsabilizează. Care sunt valorile după care te ghidezi și pe care ai vrea să le oferi și altor tinere, atât din echipa ta, cât și din afara ei?

E un mare compliment! Eu sunt inspirată de fiecare ambasadoare din echipă, le văd pe fiecare dintre ele ca o inspirație pentru mine, la fel cum aș fi și eu pentru ele. În acest caz, valoarea principală pe care aș putea să o transmit este inclusivitatea, respectiv intersecționalitatea. Mai ales în feminism, acestea sunt foarte importante și asta încercăm să facem și noi la Her Time.

O mare problemă a feminismului, încă de la început, a fost o mișcare a femeilor albe, în America, cel puțin. Pentru că nu lua în considerare femeile de culoare, cu dizabilități probabil, femeile native din America. Atunci când aceste femei au fost incluse ori s-au inclus în feminism, au apărut foarte multe neînțelegeri și conflicte, pentru că fiecare femeie își dorește un lucru diferit, în funcție de nevoile ei.

Aș spune că valorile cele mai importante pentru mine sunt inclusivitatea/intersecționalitatea, pe care să nu o folosim doar în feminism, ci în viața de zi cu zi. În același timp, acest aspect de „ce e bine pentru tine, nu e neapărat bine pentru toată lumea”. Adică feminismul nu este despre a decide ce e bine pentru toate femeile, ci despre a lăsa fiecare femeie să decidă ce e bine pentru ea și să respecți decizia asta. Poate o femeie vrea să fie casnică, super ok. Dacă asta îți dorești și asta te face fericită, do that. Dacă îți dorești să fii astronaut, do that. Despre asta zic eu că e vorba.

Știu că e greu de spus acum, având în vedere situația actuală, dar ce planuri ai?  

Vreau să legalizez Her Time la vară, când o să mă întorc în România. Vara trecută nu am vrut, pentru că de abia începusem și nu știam în ce direcție se duce, dar acum știu că avem o direcție clară. Sunt încrezătoare. Vreau să dezvoltăm blogul, să fie o platformă unde fetele pot să intre, să-și facă un cont personalizat legat de pasiunile lor, experiența lor, unde să se conecteze între ele, dar și cu profesioniste.

Un sneak peak pe care pot să ți-l dau este că urmează la sfârșitul lunii să lansăm un club de networking pentru tinere. Fetele se pot înscrie, vor avea sesiuni de cunoaștere, în care vor vedea cum se vor putea ajuta reciproc. Din când în când, vor lua legătura și cu mentori din diferite domenii, deci îmi doresc ca în fiecare proiect pe care îl vom aborda în viitor, să facem legătura între profesioniste, mentore și tinere, care nu au neapărat acces la astfel de oportunități.

Pe plan personal, mai am un an jumătate până termin facultatea, apoi vreau să încep să muncesc. Eu chiar îmi doresc asta, mă simt pregătită să trec la următorul nivel. Poate o să mai rămân în SUA câțiva ani dacă pot să lucrez aici, poate o să mă întorc în Europa, poate în România, nu știu încă. Cel mai important pentru mine este să lucrez, la rândul meu, cu o persoană care să mă inspire și să aibă valori similare cu mine.

Her Time România a fost și este foarte folositoare pentru mine, pentru că am ocazia să întâlnesc foarte multe femei și tinere minunate, să ne cunoaștem, să vorbim și asta e foarte important. Îmi place foarte mult ritmul acesta și vreau să-l mențin!