fbpx

Acasă în România, dar cu sufletul în Ucraina: Povestea lui Aleksandr

Aleksandr, un bărbat născut și crescut în Dnipro, Ucraina, reprezintă una dintre diversele povești despre curaj, adaptare și dor de casă. În decembrie 2022, el și familia lui au plecat din Ucraina, după luni de ezitare, când atacurile masive asupra orașului și lipsa utilităților de bază ca lumina, apa și căldura înainte de venirea iernii, le-au făcut traiul imposibil. Motivați de îndemnurile prietenilor de a evita suferințele provocate de război, aceștia au găsit refugiu în Timișoara, România.

Aleksandr a avut o viață stabilă în Dnipro, un oraș ucrainean important, cu o populație de aproape patru ori mai mare decât a Timișoarei. După ce și-a construit o carieră în domeniul construcțiilor, a devenit antreprenor privat, specializându-se în prelucrarea și montajul granitului și marmurei. Acest domeniu îi oferea nu doar o stabilitate financiară, ci și satisfacția de a crea lucruri durabile și frumoase. Totul părea să meargă bine până în 24 februarie 2022, când războiul a schimbat radical viața sa și a multor milioane de ucraineni. Afacerea sa a fost oprită brusc, iar toate planurile i-au fost spulberate, războiul ștergând cu buretele tot ceea ce construise.

În timpul liber, Aleksandr obișnuia să petreacă timp în natură alături de familie și prieteni. Weekendurile erau dedicate excursiilor pe râul Nipru, unde mergeau cu barca, pescuiau, găteau frigărui și se relaxau departe de agitația orașului. Aceste momente de liniște în mijlocul naturii reprezentau o parte esențială a vieții sale.

Cum pornești de la zero într-o altă țară?

Procesul de adaptare a fost mai ușor decât se aștepta. După ce s-au stabilit în Timișoara, Aleksandr a găsit un loc de muncă la organizația LOGS, unde activează ca șofer și tehnician. Experiența acumulată în Ucraina i-a fost de folos în noile responsabilități, care includ reparații tehnice și organizarea activităților pentru organizația ce sprijină refugiații și persoanele vulnerabile. În ciuda schimbării bruște a contextului de muncă, el a reușit să valorifice cunoștințele și abilitățile dobândite în trecut. Totuși, barieră lingvistică reprezintă una dintre cele mai mari dificultăți pentru Aleksandr, care nu vorbește nici româna, nici engleza. 

În Timișoara există mai multe ONG-uri care se ocupă cu ajutorul refugiaților ucraineni, printre care Salvați Copii, FITT, LOGS etc. Organizația pentru care lucrează Aleksandr s-a dovedit a fi un sprijin esențial nu doar pentru el, ci și pentru familia sa. El apreciază atmosfera deschisă și caldă a echipei de acolo, unde poate găsi mereu sprijin și înțelegere.

„În general, toate organizațiile oferă sprijin valoros, fiecare contribuind în felul său la bunăstarea celor aflați în nevoie. Totuși, pentru mine, LOGS ocupă un loc special. Este mai mult decât o organizație – este un loc unde mereu mă simt binevenit. Îmi amintesc momentele când, trecând prin dificultăți de sănătate, au fost alături de mine, oferindu-mi un traducător care m-a însoțit la clinică și mi-a facilitat comunicarea cu medicii. Sau când m-am confruntat cu probleme legate de mașină, iar ei m-au îndrumat, mi-au recomandat ateliere și chiar au făcut apeluri în numele meu. LOGS nu este doar o organizație, ci o comunitate caldă care îți redă sentimentul de apartenență”, povestește Aleksandr.

„Eu sunt cu sufletul încă în Ucraina”

Aleksandr a remarcat și apreciat de la început ospitalitatea românilor, mentalitatea pro-europeană, multiculturalismul, dar și spiritualitatea reflectată în numeroasele biserici și mănăstiri din România. El a mai menționat că România și Ucraina au multe puncte comune, cum ar fi tradițiile populare, sărbătorile și portul național. Aceste similitudini au făcut integrarea mai ușoară pentru Aleksandr și familia sa. El spune:

„Am fost complet șocat când am observat cât de tare ne asemănăm între noi ca populație, obiceiuri și multe alte chestii mici, dar semnificative”.

În România, Aleksandr și-a descoperit o nouă pasiune: mentoratul. La Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), el organizează lecții practice de educație tehnologică pentru adolescenți, învățându-i să construiască obiecte utile, cum ar fi băncile care le puteți regăsi în grădina fundației. De asemenea, a inițiat excursii pe râul Timiș, unde le-a predat copiilor lecții de pescuit și a organizat picnicuri și seri de comunicare. Această activitate nu doar că îi aduce satisfacție, dar îi permite să contribuie la comunitate și să creeze legături puternice cu generația tânără.

Deși viața în România i-a oferit stabilitate și oportunități, Aleksandr nu își imaginează viitorul pe termen lung în această țară sau în Europa. La întrebarea „Care sunt planurile dumneavoastră pentru viitor? Vă vedeți stabilit pe termen lung în România?”, el a răspuns fără să se gândească prea mult:

,,Nu îmi văd viitorul nici în România, nici în Europa. Oricât de bine ar fi aici și în alte țări europene, eu mă văd și regăsesc în Ucraina. Eu sunt cu sufletul încă în Ucraina.”

Deși și-a găsit un loc în comunitatea locală din Timișoara, dorul de casă și legătura profundă cu Ucraina rămân constante. Experiența sa arată cât de important este sprijinul comunității și al organizațiilor pentru refugiați, dar și cât de puternică poate fi dorința de a reveni la rădăcini, indiferent de distanță sau de dificultăți.

Sursă fotografii: arhiva personală a lui Aleksandr

Author

Distribuie:

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!