Te-ai întrebat cât costă și cât de complicat e să faci școala de șoferi ca student? Sau cât te costă ulterior să ai mașină? Și eu. De aceea am întrebat mai mulți studenți care trec sau au trecut prin această experiență. Află răspunsurile lor mai jos.
Toți știm că există mai multe categorii de permis de conducere, iar în acest articol vorbim de categoria B. Am luat interviuri scurte câtorva studenți care sunt înscriși la școala de șoferi sau care au luat permisul de conducere pe timpul facultății, pentru că eram curioasă să văd cât de mult diferă prețurile, durata și cum le este influențat bugetul ulterior.
Bianca, studentă în anul I, este înscrisă la școala de șoferi din octombrie, dar din cauza că instructorul nu a reușit să își sincronizeze programul cu al ei, ea nu a dat nici azi încă examenul teoretic (sala).
,,Sunt înscrisă la școala de șoferi din octombrie, însă din păcate nu am dat încă sala și stagnez încă de la sfârșitul lui noiembrie din cauza instructorului.”

În cazul lui Cristi, student în anul I, acesta s-a înscris tot în octombrie, dar având un instructor care este pus pe treabă, acesta a reușit să termine cu prima probă.
,,M-am înscris la început de octombrie și am dat sala pe 4 decembrie, acum trebuie să programez când să dau orașul. Instructorul mi-a spus că o să-l dau pe la sfârșit de ianuarie, început de februarie, cam așa.”

Mario, student în anul II, a luat permisul de conducere anul trecut și spune că tot procesul a durat șase luni.
,,Am dat sala la patru luni după înscriere, iar tot procesul pentru mine a durat cam șase luni, deoarece am avut mâna în ghips o lună și asta a întârziat susținerea probelor.”

Pentru că eram curioasă să văd cât de mult s-au schimbat lucrurile în ultimii ani, am vorbit și cu un fost student UVT, Iulian, care a luat permisul de conducere în 2020.
,,Am luat permisul de conducere în timpul facultății, suprapunându-se cu perioada sesiunilor A-II și B-II, în anul 2. Tot procesul a durat aproximativ 4-5 luni de la înscriere.”

Când vine vorba de preț, acesta poate varia în funcție de școala la care ești înscris. Pentru categoria B, costul este, de regulă, cuprins între 1.700 și peste 3.000 de lei.
Oleg, student în anul I, a dat examenul pentru permis în Târgu Jiu, în 2024, când era clasa a 12-a.
,,Am luat permisul de conducere în 2024, în perioada examenului de bacalaureat, în Târgu Jiu, iar în total a costat 2.000 de lei”

Costul obținerii permisului de conducere diferă de la o școală la alta, chiar și în cadrul aceluiași oraș. În Timișoara, Bianca, Cristi și Mario au ales companii diferite pentru categoria B, iar sumele plătite reflectă această variație. Bianca a urmat cursurile școlii Cons Auto, achitând aproximativ 2.800 de lei, pe care îi consideră un preț rezonabil în contextul scumpirilor actuale. Cristi a plătit 2.700 de lei, în timp ce Mario a ajuns la un cost de aproximativ 3.000 de lei.
Iulian a dat examenul pentru permis tot în Timișoara, dar în 2020.
,,Am dat de permis în Timișoara, la școala de șoferi Zara. A costat aproximativ 2.500 de lei.”
Când vine vorba de cum e influențat bugetul personal de deținerea unui carnet de conducere și a unui autovehicul, depinde foarte mult de fiecare persoană. Iulian ne-a dat un răspuns detaliat despre acest subiect.
,,Costurile aproximative pentru deținerea și folosirea unui autovehicul Nissan Primera P12 – 2006, benzină 1.8 pentru un șofer cu vârsta mai mică 30 de ani, cu clasa Bonus Malus B3 sunt următoarele: costuri fixe- asigurare obligatorie RCA – 2.300 RON pe an; asigurare facultativă pentru accidente ale pasagerilor/călătorilor – 100 RON pe an; asigurare facultativă pentru asistență rutieră – 150 RON pe an; serviciu ITP – 200 RON pe an; rovinieta – 255 RON pe an; impozit local – 250 RON pe an. Costuri variabile: carburant – aproximativ 550 RON pe 1.000km; piese și consumabile pentru schimburile regulate – 400 RON pe 10.000km, plus costurile pieselor și manoperei rezultate din evenimentele neprevăzute.”



