În spatele fiecărei săli întunecate, în care lumina cade doar pe scenă, există un moment aproape magic: clipa în care cineva are curajul să-și lase povestea în mâinile altcuiva. La Teatrul Basca, acest gest devine un act de încredere, de vulnerabilitate și chiar de vindecare. Aici, oamenii nu vin doar să privească – vin să fie auziți. Aici, actorii nu doar joacă, ci transformă fragmentele de viață ale publicului în emoție pură, într-un spectacol care respiră odată cu sala.

Teatrul Basca a adus în fața publicului un concept unic: Playback Theatre – o formă de artă care presupune transformarea poveștilor reale ale oamenilor prezenți în sală în improvizație scenică. Actorii ascultă, respiră și apoi recreează, într-un limbaj scenic propriu, emoțiile celui care a avut curajul să vorbească. Este o formă de sinceritate care rareori își găsește locul pe o scenă.

Bogdan Spiridon sau „Spiri”, unul dintre actori, descrie acest proces ca pe „o manieră de a reda cu intensitate emoțiile trăite”. În spatele fiecărei improvizații se află psihodrama – un mecanism prin care oamenilor li se oferă nu doar vizibilitate, ci și un spațiu de descărcare emoțională. Libertatea de a fi vulnerabil, dar și libertatea actorilor de a interveni cu un spirit ludic, face ca fiecare scenă să fie unică.

Teatrul Basca s-a născut în anul 2017, în fosta fabrică de pălării – de aici și numele inspirat al teatrului, „Basca”. Treptat, acest loc a devenit un centru dedicat proiectelor culturale independente. Primele inițiative, așa cum a explicat managerul Ana-Maria Ursu, au apărut în jurul Refugee Art Festival, iar de atunci echipa s-a orientat spre crearea unor proiecte care îmbină teatrul documentar, social și interactiv:

„Experimentăm cu diverse forme pentru a duce mesajul de solidaritate și integrare sub aceeași bască.”

Otniel Floruț, unul dintre actori, recunoaște că implicarea în acest proiect i-a oferit libertatea de a improviza și ocazia de a asculta poveștile de viață ale oamenilor:

„Mă atrage foarte mult faptul că pot improviza, pot să ascult poveștile oamenilor și, cumva, încercăm să creionăm în scenă momente prin care reușim să detensionăm o situație care s-a adunat în sufletul unui spectator ce vine la acest spectacol.”

Anca Marinca vorbește despre Basca ca despre o familie și mărturisește că există seri în care emoțiile de pe scenă pot copleși chiar și un actor obișnuit cu expunerea, deoarece poveștile trăite de oameni pot aduce în față o intensitate greu de gestionat:

„Oamenii de la Basca sunt oameni faini, cu care mă simt ca acasă sau în familie. Acesta a fost un punct important pentru mine, pe lângă faptul că am mai lucrat cu ei. Teatrul mă emoționează și mă face să mă simt bine, dar improvizația mă face să mă simt incomod câteodată, deoarece nu știi ce trebuie să improvizezi sau dacă ești potrivit în situația respectivă.”

Oana Iovița, cu o perspectivă profundă asupra teatrului, descrie scena ca pe un loc ce poate atât ajuta, cât și vindeca:

„Pentru mine teatrul este un refugiu, dar nu mă refer la un loc în care te ascunzi, ci mai degrabă la un laborator de dezvoltare din toate punctele de vedere. Poți ajuta mulți oameni și este important să vă dezvoltați împreună (iron shapes iron). ‘Before enlightenment, chop wood and carry water. After enlightenment, chop wood and carry water.’ Intri acolo ca să muncești, nu ca să te ascunzi de probleme. Ideea este să continui, să nu stagnezi, să rămâi curios, să rămâi uman.”

Autori: Negucioiu Lavinia și Branc Andrei