La 1000 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina, aproximativ 6,7 milioane de ucraineni au căutat refugiu în alte țări europene. Dintre aceștia, peste cinci milioane au trecut prin  România, însă doar în jur de 183.000 au decis să rămână și se află sub mecanismul de protecție temporară al statului român, conform datelor furnizate de Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU pentru octombrie 2024. 

      Potrivit Inspectoratului Județean Timiș, în prezent 138 de refugiați ucraineni frecventează școlile din județul Timiș. Pentru aceștia, educația a devenit un proces dificil, o răscruce importantă pentru a-și putea continua studiile. În cele mai multe cazuri, copiii ucraineni trebuie să petreacă mai mulți ani de școală decât cei români pentru a se integra și a învăța limba, iar bariera lingvistică rămâne principalul obstacol în adaptare, în special pentru adolescenți. 

     Procesul de înscriere la o școală românească nu este unul anevoios, însă etapele la care sunt supuși atât elevii, cât și părinții, îi fac pe cei mai mulți să rămână în continuare la școala ucraineană, în regim online. Părinții consideră că înscrierea copiilor lor într-o școală din România este inoportună, deoarece e posibil ca studiile de aici să nu le fie recunoscute când se întorc acasă, după cum spune și Ministerul Educației. Mai mult, statutul de asistent, pe care elevii îl primesc automat la momentul înscrierii, amplifică această percepție. Acest statut se referă la participarea la oră a elevilor doar pentru a se obișnui cu limba și colegii, aceștia nefiind notați sau ascultați, și trecuți doar într-un catalog provizoriu.

Cum se implică asociațiile din Timișoara pentru o mai bună integrare a elevilor?

     Am mers la filiala Salvați Copiii din Timișoara, pentru a vedea cum sprijină această organizație procesul de adaptare și integrare a copiilor ucraineni și cum este văzută situația din punctul lor de vedere.

     Salvați Copiii este o organizație internațională cu diverse programe gândite să ajute copiii aflați în situații vulnerabile, iar odată cu izbucnirea războiului din Ucraina ea a intervenit cu diferite servicii pentru întâmpinarea nevoilor refugiaților. Programul de sprijinire a copiilor ucraineni s-a deschis și la Timișoara. Chiar din primele zile după declanșarea conflictului, asociația a venit cu serviciul de ajutor ,,Răspuns Ucraina” pentru a-și oferi susținerea în criza refugiaților, ne spune Natalia Raileanu, coordonatoarea proiectului, filiala Timișoara.

Natalia explică despre serviciile oferite: la început se axau pe ajutorul la punctele de vamă sau în taberele de refugiați, unde ofereau pachete cu alimente, îmbrăcăminte, ajutor la traduceri și spații de locuit pentru copii și mame. Mai târziu, când refugiații au început să se stabilească în România, s-a organizat sprijin pentru refugiați la nivelul centrului. Aici, atât copiii, cât și părinții lor, pot participa la cursuri de limba engleză sau de limba română. Angajații oferă consiliere psihologică și activități de educație parentală, astfel încât părinții „să înțeleagă mai bine nevoile copilului pentru a gestiona anumite comportamente și să știe cum să reacționeze la diverse situații pentru ca aceștia să crească într-un mediu cât mai armonios”, spune coordonatoarea proiectului.

    Copiii care vin în centrul Salvați Copiii au parte și de ajutor educațional: ei pot participa la activitățile zilnice gândite cu scopul de a-i ajuta să facă tranziția către sistemul educațional românesc. 

„Mai complicat este la creșă, unde în România numărul este limitat și nici măcar copiii români nu au loc. Și mai dificil este pentru mamele cu copiii până în 3 ani, care sunt nevoite să stea acasă dacă nu își permit să-și ducă copiii într-un mediu privat. La grădinițe, din câte știm noi, s-au integrat destul de bine cei care au fost înscriși, dar în continuare sunt insuficiente locuri”, spune Natalia.

Ea povestește că, în cazul școlarilor, riscul de abandon este mare. Mentorii care lucrează cu ei la centru încearcă să îi ajute să înțeleagă mai bine ce le este predat și cum să-și facă temele pentru acasă:

„În momentul de față, noi ne-am axat pe sprijinirea copiilor înscriși în școlile românești, pentru a ține pasul cu ceilalți copii și pentru a învăța cât mai repede limba”

Nimeni nu poate face totul singur, dar fiecare poate face ceva. Și împreună, putem face o diferență.

Chiar dacă organizațiile sunt alături de refugiați și le oferă sprijin pentru a se adapta, procesul de tranziție diferă de la o persoană la alta. Natalia își amintește, din experiența ei, cum mulți părinți se simțeau confortabil în comunitatea creată la Salvați Copiii și sperau în primul an în care au stat aici că se vor întoarce acasă curând. De aceea, ei veneau împreună cu copiii la alte tipuri de activități, dar nu și la cursurile de limba română. Astfel, unii au reușit să învețe limba într-un timp mai scurt și au ajuns să se descurce în instituțiile românești, pe când ceilalți întâmpină acum probleme de integrare.

Când am intrat în birou, una dintre colegele Nataliei se confrunta cu o situație complicată în care a trebuit să ajute un tânăr ucrainean exploatat la locul de muncă, angajat ,,la negru”, care nu și-a primit salariul. Am aflat că nu este o situație rar întâlnită pentru un refugiat și de aceea este important ca ei să mențină o legătură cu asociații precum Salvați Copiii, care îi pot consilia și susține.

„Din septembrie, anul acesta, s-au înscris la școlile românești foarte mulți copii care nu au fost niciodată la școală și pentru ei începutul a fost mai dificil. Oferim servicii de susținere nu doar în Timișoara, ci și la Arad și Oradea. Acum, la 1 septembrie, am oferit copiilor înscriși în programul nostru ghiozdane echipate cu tot ce au ei nevoie.”

Pe lângă cursurile și sprijinul oferit de organizația Salvați Copiii, în cadrul acesteia se organizează și evenimente de incluziune socială: excursii, workshop-uri și diverse evenimente cu scopul de a învăța din experiență, de îmbogățire a cunoștințelor și de  dezvoltare a abilităților sociale. Cea mai recentă activitate desfășurată a fost excursia de la cetatea Deva și castelul Corvinilor.

,,Noi organizăm aici pentru copii și activități sociale, excursii sau chiar activități recreative în parc, unde încercăm să aducem copiii ucraineni și români pentru a interacționa între ei”, spune Natalia. 

,,Ne simțim bine aici, dar eu și copiii mei dorim să ne întoarcem acasă, în Ucraina”

Am dorit să auzim și vocea câtorva părinți legată de acest proces de integrare și cum se simt astăzi, în România, după aproape trei ani.

   Pentru mulți dintre ei, învățarea limbii române este cea mai dificilă parte a integrării. Aproximativ jumătate dintre refugiați nu s-au angrenat în acest proces anevoios cu gândul că se întorc acasă cât de curând. Și cu toate că își doresc în continuare să se întoarcă, au înțeles că pe tot parcursul șederii lor în România au nevoie să cunoască limba de stat.

Marina Dnepr, una dintre mămicile prezente la cursurile de limbă română oferite de Salvați Copiii, ne mărturisește:

,,Ne simțim bine aici, dar eu și copiii mei dorim să ne întoarcem acasă, în Ucraina. Oamenii ne-au primit cu drag și ospitalitate aici, dar acasă e altfel”

    Chiar dacă bariera lingvistică este o problemă, Marina spune:

,,Copiii mei s-au adaptat destul de ușor, și-au găsit mulți prieteni. Unii dintre ei vorbesc rusă, adică sunt copii din Republica Moldova, dar comunică și în limba engleză cu ei.”

   Anna, o altă mamă prezentă la cursuri, ne explică de ce e mai greu pentru copiii ei să urmeze programul de studii în România:

„Desigur, copiilor le este mai ușor să asimileze informația în limba maternă.”

Pentru regimul online al școlii ucrainene, programul este incert – ,,deseori se aud alarmele sau se stinge lumina în timpul lecțiilor, respectiv lecțiile se anulează și au de suferit atât copii cât și profesorii.”

Copiii Marinei merg la școala românească, dar continuă să frecventeze în regim online și programul de studii ucrainean. Ea ne descrie cum arată o zi din viața copiilor ei: 

,,Atunci când ei au lecții fizic, trebuie să se trezească la 6. Se întorc de la școală, ne povestesc ce au înțeles și ce nu, după care trebuie să găsim un profesor care să le explice subiectele la care au întâmpinat dificultăți. De aceea ei sunt nevoiți să dubleze studiile. Unele materii ca fizica, chimia, istoria sunt greu de învățat, pe când matematica, educația tehnologică, educația fizică le oferă libertatea să comunice între ei. Plus că ei continuă să frecventeze școlile ucrainene și trebuie să se pregătească dublu pentru examenele de aici și acolo.”

După aproape trei ani de la începerea războiului, ucrainenii refugiați încă se adaptează la condițiile din România. Prin Ordonanța Guvernului din august 2024, mamele ucrainene stabilite aici au aceleași drepturi financiare ca și cele române. În urma completării unei cereri standard aprobată de Ministerul Muncii, copiii ucrainenii primesc aceeași sumă de bani drept alocație ca și copiii români. Ei continuă să primească sprijin din partea organizațiilor precum Salvați Copiii. Mulți speră ca războiul să se sfârșească, pentru a se putea întoarce în țara lor. Totuși, unii iau în considerare posibilitatea de a rămâne aici, deoarece casele lor au fost distruse în urma conflictelor.

 ,,Da, e dificil să lași tot ce ai agonisit într-o viață, casa pe care ai avut-o în Ucraina, și să pleci în altă parte, dar până la urmă asta e situația. Ne bucurăm de cei care sunt în viață și aici se pot simți în siguranță și noi îi încurajăm să meargă mai departe”, afirmă Natalia, coordonatoarea proiectului Salvați Copiii din Timișoara.

În ciuda incertitudinilor legate de viitor, solidaritatea comunității românești oferă refugiaților un sprijin valoros, ajutându-i să depășească dificultățile și să găsească puterea și energia pentru un nou început.