O urmăresc online de foarte mult timp, însă niciodată nu am avut curaj să îi spun cât de mult o admir, cum stau cu sufletul la gură să văd ce a mai postat sau ce mai povestește în story-uri. Mă inspiră și îmi dă putere să cred că se poate, că noi putem sau că eu pot. Orice mi-aș dori, mă uit la ea și văd un exemplu, un munte de perseverență și o ființă gălăgioasă, a cărei voce a scos în evidență și a schimbat multe de-a lungul timpului. Ea este Ana Munteanu, fondatorul Borcanului cu Ulei și program manager la Verde pentru Biciclete.

Ana e extrem de vorbăreață, este absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, la secția artă teatrală și a masterului de Politici Publice și Advocacy din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A crescut la Iași, s-a întors la București, unde a fost moderator la TVR Cultural și, dintr-o întâmplare, a nimerit la Timișoara. „Mult timp am făcut naveta între Timișoara și București ca să înregistrez emisiunea. M-am îndrăgostit de oraș pur și simplu. M-am îndrăgostit de comunitate și de faptul că aici totul era așa, ușor de înțeles și mai ușor de schimbat lucrurile. În București e mult mai mare nebunia”, mi-a spus Ana.

Face voluntariat de foarte mult timp și, la fel ca mine, știe ce înseamnă a ajuta, mult înainte de cunoaște termenul de voluntar. Prima dată a ajutat la Salvați Copiii, la Iași. Era în clasa a II-a. „Ei aveau un proiect cu drepturile copiiilor, mie mi-a plăcut foarte mult ideea asta de a ne promova drepturile și așa am devenit voluntar.”A continuat apoi la școală să se ofere la orice era legat de voluntariat. S-a reîntors la Salvați Copiii când a venit în Timișoara, prin 2010, iar apoi a fost o perioadă la Little People. „Am făcut voluntariat la organizații mari încă de când eram mică. Știu că atunci când eram mică, îmi doream ca meseria mea să fie ca cea de voluntar, adică ce se făcea la voluntariat, așa îmi imaginam că e jobul oamenilor. Sunt fericită că am ajuns să-mi trăiesc visul, că am ajuns să fac din voluntariat un job. De atunci voluntariatul era pentru mine o stare de suflet, faci ceva ce îți place foarte mult și ai vrea să fie jobul tău.”

A început în 2015 propriul ei proiect, menit să schimbe lumea în bine, Borcanul cu Ulei. Într-o seară căuta rețete pentru băiatul ei, Ari, când a aflat că un litru de ulei poluează un milion de litri de apă. Lucra pe vremea aceea la Ambasada și s-a dus către Andreea și Norbert Tako, care i-au călăuzit pașii. „Eu cred foarte mult în puterea oamenilor din jurul nostru. După aproape trei luni, Borcanul cu Ulei era pe picioare, într-o formă rudimentară, dar era pe picoare.” Încă de la început au atras oameni, prin concept, prin devotament, dar și prin nevoia de a schimba ceva, nevoie pe care o resimțeau foarte mulți. Unii dintre ei strângeau deja, dar nu știau unde să ducă uleiul. „A fost cineva care, cred că din primele săptămâni ne-a chemat să luăm uleiul. Tot aducea ulei și nu mai aveam unde să-l pun. Și l-am întrebat de unde are atât de mult ulei. Și mi-a răspuns că aștepta să apară cineva ca mine care să-l strângă. Și mi s-a părut foarte fain.”, mi-a povestit Ana.

La început mergea să colecteze uleiul pe bicicletă, cu Ari. Au început să fie cât mai mulți voluntari în diverse cartiere, unde oamenii duceau uleiul, iar acum există ambasadori pentru scara de bloc sau pentru casele din jur, adică persoane care preiau un recipient mai mare. Nu trebuie decât să existe disponibilitate de a fi deranjat de două-trei ori pe săptămână, când oamenii vin să aducă uleiul. În cazul asociațiilor de locatari, ambasadorii trebuie doar să verifice recipientul dacă e plin, să anunțe firma colectoare. „A crescut organic și sunt încă uimită de faptul că eu aveam în cap un sistem și mă gândeam că va rămâne pentru următorii ani, dar, de fapt în fiecare an a fost altfel sistemul.”

O ramură a proiectului la care ține foarte mult este cea „borcanelor” în căminele studențești. Este puțin mai greu cu implementarea, pentru că atunci când vin oameni spre ea, e mai ușor să-i ajute, însă când „mergi tu într-o comunitate și ceri să se întâmple ceva sau propui un sistem, atunci e puțin diferit.” Cumva, impactul nu este același ca în cazul locurilor unde sunt chemați. La cămine, e mai greu de implementat, pentru că e necesară o schimbare de mentalitate. „Cred că impactul pe termen lung este mult mai mare, pentru că oamenii care stau în cămin, după se duc fiecare la casa lor și fiecare o să aibă copiii lor, pe care o să-i învețe și atunci cred că pe termen lung e mai bine.”

Acum aproximativ trei ani, a existat un moment când primăria a vrut să interzică bicicletele prin centru. Au reușit să se adune câțiva bicicliști și să-și ceară drepturile. A ajutat-o și experiența de la master, unde asta învăța, să ceară ceea ce i se cuvine din punct de vedere legal. A ajuns reprezentant al bicicliștilor în Comisia de Circulație în acest fel, lucru care a coincis cu retragerea Rominei Faur de la Verde pentru Biciclete. Era nevoie de un om cu care să comunice din partea organizației, fiind cea mai importantă organizație de profil din Timișoara. Și cum acest reprezentant nu se găsea, i s-a propus ei să fie.

Credea că o să facă aceleași lucruri ca până acum, însă Verde pentru Biciclete înseamnă mult mai mult de atât: organizare de evenimente, comunicare cu oamenii sau educație rutieră. Ana spune că e „foarte recunoscătoare că am primit acest proiect în grijă, pentru că am învățat extrem de multe lucruri și am cunoscut și mai bine comunitatea. Și mi-a fost și mai clar că nu luptăm pentru un gen de oameni, ci luptăm pentru un oraș întreg. Mai mult, am avut în jurul meu oameni faini, profesioniști, care mi-au explicat niște lucruri pe care nu le-aș fi aflat niciodată.”

Pentru ea, Comisia de Circulație nu mai există, pentru că a îndrăznit să fie vocală. „Ne-au scos afară pe mine și pe reprezentantul arhitecților. Am început să vorbesc foarte mult despre ce se întâmpla acolo, nu erau lucruri ok. Am spus lucrurilor pe nume. Acum există comisia, dar doar cu membrii din primărie.”

Spune că nu ar schimba nimic, deși au fost perioade îngrozitoare din punct de vedere personal. Era singură cu un copil mic într-un oraș nou, „în care aveam prieteni făcuți prin copil mai mult. Dar nu aș schimba absolut nimic. Sunt atât de recunoscătoare pentru locul în care sunt aici, acum.”

În 2018 a fost nominalizată la Ten Outstanding Young Persons Romania, la categoria „protejare mediu”, nominalizare pe care a și câștigat-o și apoi a plecat în vacanță. Cu premiul în bagaj și cu emoția să nu o oprească cineva la aeroport. Spune că se bucură de premii pentru că există oameni care și-au îndreptat privirea spre ea,  însă „e o nebunie să crezi că te oprește cineva. După se face iar luni și o iei de la capăt.”

Mi-a povestit despre cât de minunată e relația cu fiul ei, descriind-o ca fiind „cea mai frumoasă relație” și că „fiul meu vorbește mult”. Crede că sunt o echipă „faină” și apreciază faptul că el a acceptat că uneori, deși e mai dureros să fii onest, este ce trebuie. Și pentru un puști de șapte ani, să alegi să fii onest și să respecți regulile, e foarte cool. „Am ținut foarte mult să crească onest. Mi-am dorit foarte mult să-i dau asta de la mine și să-i arăt că poți să supraviețuiești fiind onest. Pentru că eu am făcut-o, și chiar dacă nu e ușor, cel mai fain e când te duci seara la culcare și ești liniștit. Nu-ți bate inima tare.”

Ana e foarte sigură că viitorul lui Ari va fi unul bun, pentru că ea acolo. Atâta vreme cât părinții lui sunt acolo, Ari va fi ok. Însă își face probleme pentru viitorul copiilor ai căror părinți nu sunt acolo, care nu știu să ia cele mai bune decizii pentru cei mici. „Dacă eu îmi permit să-mi dau copilul la o școală bună, realizez că sunt mulți părinți care nu pot face asta. Și mi se pare că sunt datoare să lupt pentru copiii ai căror părinți stau de la 9-18 la job.”

E fondatoare a Borcanului cu Ulei, proiect pentru care a fost ca o „mamă”, e mama lui Ari, pe bune, e un om care promovează mișcarea și mersul pe bicicletă ca variantă pentru reducerea poluării, e un om care crede în schimbare, se implică în ea și reușește de fiecare dată să miște ceva. Și e un model de inspirație.

„Eu cred în puterea comunității foarte mult și cred că Timișoara a tot demonstrat asta. Și cred că se nasc și sunt deja inițiative faine, și-n educație, și-n sănătate. Viitorul o să fie fain, atâta timp cât nu ne luăm privirea de la el.”