fbpx

21 unități de învățământ din diferite județe au primit acreditare de tip ȘCOALĂ ECO în luna aprilie

Andrada Sorca
Andrada Sorca
Poza 3

Şcolile care au participat în perioada aprilie-mai 2019 la competiţia “Marea Voluntariadă naţională de mediu a şcolarilor” şi au continuat modulul 2 şi 3 al proiectului în intervalul iunie-martie 2020 au fost acreditate în luna aprilie, obţinând titlul de Şcoală ECO.  

Astfel, 21 unități de învățământ din diferite județe au primit acreditare ca urmare a activității lor de educație pentru mediu adresată elevilor și a reducerii cu 5% cumulat a consumului de apă și electricitate la nivel de unitate. Acreditarea are o valabilitate de 12 luni și presupune continuarea organizării de inițiative de educație pentru mediu și de protejare a mediului și reducerii resurselor până la expirarea acreditării.

Cele 21 unități de învățământ acreditate ca ȘCOLI ECO sunt:

Școala Gimnazială Mihai Drăgan Bacău
Liceul Teoretic Jean Monnet București
Liceul Teoretic Nichita Stanescu București 
Școala Gimnazială Nicu Constantinescu Buzău
Școala Gimnazială Stefan Pascu Apahida jud. Cluj
Școala Gimnazială Coșoveni jud. Dolj, Școala Gimnazială Mihai Viteazul Craiova
Școala Gimnazială Iorgu Iordan Tecuci jud. Galați
Școala Gimnazială Grigore Moisil Galați
Școala Gimnazială Nr. 20 Galați
Școala Gimnazială nr.1 Matca jud. Galați
Liceul Tehnologic Gh.Ruset Roznovanu Roznov jud. Neamț
Școala Gimnazială George Poboran Slatina
Centrul Scolar de educatie incluziva Sf. Andrei Gura Humorului jud. Suceava
Școala Gimnazială Bogdan Voda Rădăuți jud. Suceava
Școala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea
Școala Gimnazială Elena Doamna Tulcea
Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” Timișoara 
Școala Gimnazială Nr. 4 Lugoj jud. Timiș
Școala Gimnazială Anton Pann Rm. Vâlcea 
Școala Gimnazială Vîrteșcoiu jud. Vrancea

„Acreditarea de tip ȘCOALĂ ECO a fost obținută de unitățile de învățământ care au avut în vedere atât inițiativele de educație continuă pentru mediu adresate elevilor proprii, cât și reducerea resurselor folosite în cadrul unității precum, apa, electricitatea sau gazul. Reducerea resurselor nu înseamnă să nu fie suficientă căldură în sălile de clasă, ci elevii să fie învâțați să închidă lumina în spațiile educaționale pe care nu le mai folosesc sau să oprească apa, în timpul folosirii săpunului pentru mâini, și să o pornească din nou la clătire. Existe diverse strategii de reducere a consumului de resurse, unitățile de învățământ acreditate asumându-și pe termen lung educația elevilor în această direcție.” a menționat Bogdan Istrate, Președintele Asociației Semper Musica Filiala Tecuci.

“Olimpiada mediului” a implicat un număr de 42.000 de elevi din 105 unități de învățământ, provenind din 22 județe. Elevii de toate vărstele au participat la 6.858 acțiuni legate de protejarea mediului şi au învăţat despre importanţa celor 3R-reduce, refoloseşte şi reciclează, au desfăşurat activităţi practice de colectare selectivă, au organizat ecologizări locale, au plantat copăcei şi au descoperit feluri inovative de a refolosi deşeurile. 

Exemple de bună practică se pot găsi pe site-ul proiectului www.mareavoluntariada.ro. Scoala de la Cosoveni a realizat un solariu colectând 1500 de PET-uri, la Băcău s-a realizat un mozaic uriaş din dopuri, iar zeci de şcoli au făcut ore de lucru manual cu materiale refolosibile. 

Gânduri ale profesorilor implicaţi

“Şcoala noastră nu este una mare, dar mă bucură rezultatul final. Am reuşit mobilizarea elevilor din toate cele trei structuri în colectarea de deşeuri diferite şi valorificarea lor. Cu mare drag aş spune -prezent- oricând unui astfel de proiect.” Camelia Pasca, prof. înv. primar la Liceul Tehnologic Petre Mitroi, Biled. 

“Suntem o școala pentru care implicarea face diferența, o școala care crede in puterea exemplului și de aceea am fost activi și in acest proiect care a constituit o noua oportunitate de a ne apropia de natura, de a înțelege rolul nostru in a o proteja și implicit in a ne proteja pe noi, de a dezvolta spiritul civic și de a arată empatie unii fata de ceilalți.” Vlad Eugenia Ioana, prof la Școala Gimnaziala George Poboran Slatina. 

“Ne-a făcut placere să participăm în proiectul “Marea Voluntariadă”, să interacționăm cu alte școli partenere, să facem activităţi inedite. Rezultatele benefice au fost pentru noi toți, locuitorii acestei planete!” Cătălina Butoi, prof. la Școala Coșoveni

Despre proiect

“Marea Voluntariadă națională de mediu a școlarilor, 2019!” este un proiect organizat de Asociația Semper Musica Filiala Tecuci, în parteneriat cu Asociația Semper Musica București, finanțat prin proiectul „No PLANet B”, derulat de Asociația Serviciul Apel în cadrul unui parteneriat internațional și cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul DEAR.

Despre Semper Musica FILIALA TECUCI 

Asociația Semper Musica Filiala Tecuci  a luat naștere în iunie 2015 cu ocazia proiectului Voluntar de Tecuci!, inițiativă finanțată de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile prin Fondul ONG, granturile SEE 2009-2014. Filiala Tecuci a Asociației Semper Musica, prin viziunea asumată, are în vedere dezvoltarea unui oraș în care tinerii tecuceni SE IMPLICĂ, MOBILIZEAZĂ comunitatea ȘI REZOLVĂ problemele celor în dificultate. Asociaţia a beneficiat pânâ în prezent de sprijin din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, FARE Network International, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Galaţi şi diverşilor donatori firme sau individuali din Tecuci.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Articole recente

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!