Studenții Universității de Vest din Timișoara au avut ocazia joi, 6 aprilie, de a-și testa abilitățile și creativitatea în cadrul unei vânători de comori „La UVT, Cultura este Capitală!”. Aceștia au fost încurajați să participe la o experiență inedită alături de prieteni și să exploreze împreună locuri pline de surprize ale universității.
Pe parcursul jocului, echipele au explorat campusul, au avut de îndeplinit misiuni creative și provocări distractive pentru a putea avansa în cursă și pentru a descoperi indicii noi. Membrii echipelor au avut prilejul să interacționeze cu persoane noi, să cânte și să se distreze pe tot parcursul cursei. La final, indiferent de clasament, aceștia au primit cadouri pentru performanțele realizate.
Următoarele activități s-au anunțat a fi palpitante și inedite, fiind desfășurate în locații culturale neștiute de studenții din Timișoara. Așa că, dați-vă frâu liber imaginației, fiți curioși și pregătiți-vă de noi aventuri pline de energie și bună dispoziție!
Erika Iszlai, una dintre organizatoare, a acceptat invitația de a ne împărtăși câteva detalii din spatele proiectului.
De unde a pornit ideea acestui eveniment?
Noi ne-am gândit la niște activități în care să includem, la început, doar studenții UVT, pentru a testa cât de bine funcționează acest tip de eveniment. Activitățile au combinat foarte bine distracția, cunoașterea și învățarea. De asemenea, am vrut ca participanții să cunoască mai bine locurile culturale ale universității.
Care a fost scopul și ce abilități crezi că au dobândit studenții?
Prin acest joc, studenții și-au antrenat cel mai mult creativitatea. Au cunoscut mai bine locurile culturale din universitate și din afara acesteia, cum ar fi biblioteca și grădina urbană. Sunt locuri pe lângă care aceștia au trecut doar cu privirea, dar care pentru universitate au o importanță majoră.
Cum v-ați gândit să concepeți probele?
Probele le-am gândit în jurul culturii, fiind un proiect marca ,,La UVT, Cultura este Capitală!”. Ne-am gândit să ne axăm foarte mult pe această parte și am decis să fie unele de dificultate medie dar și faine, ca de exemplu: să facă poze, să cânte, să compună poezii scurte pe moment, să memoreze etc.
Ce așteptări ați avut?
Fiind primul eveniment organizat de mine și de colega mea Patricia Văleanu, ne-am gândit că va avea un impact destul de mare. Am avut trei echipe înscrise și cred că a fost foarte bine pentru o primă ediție. Ne dorim să extindem și mai mult această activitate, să organizăm și altceva, tot în jurul acestui proiect.
Veți mai organiza alte vânători de comori? Dacă da, la ce v-ați gândit?
Poate un Treasure Hunt în tot orașul, fiind atâtea locuri culturale frumoase, dar vom pregăti și giveaway-uri. Sperăm să avem cât mai mulți urmăritori și să fie pe fază când vom anunța următoarele evenimente. Suntem destul de active pe social media și acolo vom anunța totul.