George Moisi, tânăr scriitor din Timișoara, și-a descoperit dragostea pentru scris și lectură încă din copilărie. Pasiunile lui l-au condus inițial către jurnalism, pe care l-a studiat la Universitatea de Vest din Timișoara, timp de un an. Ulterior a fost atras de justiție, îndreptându-se către domeniul legal şi studiind în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. În prezent ocupă funcția de ofițer de Poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Schimbarea direcției în cariera sa denotă o dorință de a aduce o contribuție la un sistem de justiție integru, după cum declară și el. Cu toate acestea, nu a renunțat niciodată la pasiunea pentru jurnalismul de investigație. Aceasta este reflectată încă din romanul său de debut: „Registrul domnului Carvet”. Prin scris își propune să-i inspire pe cei interesați de justiţie şi de jurnalism să-și formeze o carieră în conformitate cu principiile și valorile dreptății. 

Cel mai recent volum al său, „Sub acoperire. În numele Dreptății”, aduce în prim-plan o intrigă în care apar elemente specifice romanului polițist și jurnalismului de investigație. Autorul reușește să îmbine cu pricepere pasiunile sale, oferind cititorilor o experiență fascinantă. Cartea redă o poveste plină de tensiune, în care granița subțire dintre ficțiune și realitate este adesea traversată, oferind cititorului impresia că orice este posibil.

Acțiunea romanului se desfășoară în Timișoara, iar povestea se axează pe personajul fictiv numit Gelu Modișan, un jurnalist de investigație, și pe eforturile sale de a dezvălui o rețea de corupție din oraș. În timpul lecturii, cititorii sunt captivați de o serie de evenimente pline de suspans, dezvăluind culise ale lumii politice și ale unor tensiuni între grupuri sociale din Timișoara. Cartea îmbină ficțiunea cu realitatea, incluzând anchete jurnalistice și conflicte între interlopi. Astfel, cititorii se pot identifica cu situațiile și personajele în contextul vieții lor de zi cu zi, păstrând în același timp senzația că citesc o poveste fictivă.

Pentru a afla mai multe detalii din spatele povești, am stat de vorbă cu autorul cărții.

Care a fost inspirația ta pentru a crea această poveste a jurnalistului de investigație?

Din pasiunea mea pentru jurnalism și pentru urmărirea dreptății pe care o fac jurnaliștii de investigație, m-am gândit la o poveste care să înglobeze elemente de roman polițist, dar și elemente de jurnalism de investigație. Eu am plecat cu pasiunea de a scrie de la romanele lui John Grisham, un jurist din Statele Unite, ale cărui povești se concentrează pe eroi, avocați. Atunci n-am vrut să merg chiar pe același tipar de avocați care fac investigații, ci să fac o combinație care să implice jurnalismul.

Romanul are un jurnalist de investigație, un procuror – fiindcă toate dosarele penale sunt instrumentate de niște procurori – şi un fost polițist, acesta din urmă fiind eroul poveștii. Eu am vrut să iasă, și sper că asta a ieșit, un thriller, nu neapărat un roman polițist clasic, stilul Agatha Christie sau Rodica Ojog-Braşoveanu.

Care au fost cele mai mari obstacole întâmpinate și cum le-ai depășit?

N-am avut niciun obstacol: scriu din pasiune, scriu din plăcere. Poate că n-am avut mereu timp să stau să scriu cât aș fi vrut, dar nu am simțit niciodată vreun obstacol. Nu scriu cu deadline-uri și nu am un contract cu editura pentru a produce un manuscris sau un roman pe an. Scriu atunci când am timp și când am inspirație.

Romanul pare să facă trimitere, la un moment dat, la cazul Emiliei Șercan, dar şi la alte investigații cunoscute. Cum ai gestionat balanța între ficțiune și realitate atunci când ai menționat de evenimente reale? 

Romanul n-are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat în cazul Emiliei Șercan. Partea de început a cărții vrea să puncteze riscurile la care se expun jurnaliștii de investigație, iar romanul vorbește despre cum un jurnalist de investigație acceptă să fie de partea organelor statului ca să ajute la descoperirea adevărului, conștient că prin simpla lui muncă de jurnalist, deși descoperă adevărul, nu trage la răspundere. Cei care trag la răspundere sunt procurorii, și atunci nu m-am inspirat din cazul ei. Am mers pe niște elemente de ficțiune pe care le-am transpus și pe elemente din realitate. Eu știu cum funcționează o investigație a statului și le-am suprapus, astfel încât să iasă o poveste, dar să nu fie totul inventat. Sunt niște proceduri și niște acțiuni care se întâmplă și în realitate când există o investigație de genul acesta.

Cum ai intrat în contact cu subiectul jurnalismului de investigație și ce te-a atras în mod special la acest domeniu?

Am intrat în contact prin faptul că, la un moment dat, după ce am terminat liceul, aș fi vrut să mă fac jurnalist și chiar am făcut un an de jurnalism. De atunci, am rămas tot timpul în zona asta. Mi-a plăcut, m-a atras. Probabil că aș fi făcut jurnalism de investigație dacă nu mi-aș fi ales altă profesie. Sigur, e un subiect atât de interesant și o meserie atât de palpitantă, încât clar îți menține interesul și atenția. Sunt şi un cititor de jurnalism de investigație. De exemplu, oamenii de la Recorder mi se par super profesioniști. După fiecare material al lor, cred că fiecare dintre noi simte că ar vrea să fie ca ei, deoarece sunt o sursă de inspirație și chiar dacă nu reușești să faci dreptate, măcar să arăți oamenilor ce se întâmplă de fapt.

Care crezi că sunt cele mai importante aspecte ale jurnalismului de investigație?

Aici pot doar să speculez, în măsura în care eu nu sunt jurnalist de profesie și doar îmi imaginez cum ar trebui să se întâmple lucrurile. Nu știu dacă așa se întâmplă în realitate. Ar trebui să vorbesc cu un jurnalist de investigație adevărat, și poate că asta voi şi face pe viitor. În romanul meu am vrut mai degrabă să arăt cât de importanți sunt jurnaliștii de investigație și cum gestionezi lupta morală între a descoperi o poveste reală – care este gravă – și a o prezenta strict jurnalistic sau a face mai mult, depășind atribuția strictă de jurnalist de investigație.

Practic, cum faci echipă cu un procuror sau cu un polițist pentru a te asigura că acei oameni vinovați o să fie trași la răspundere; cam asta era ideea romanului. Până la urmă, din ce îmi amintesc eu de pe vremea de când eram student la jurnalism, există un cod deontologic, ca în orice profesie, și atunci treaba asta, să colaborezi tu ca jurnalist cu organele statului, cred că e dincolo de codul deontologic. Nu ar trebui să o faci în mod normal, treaba ta e doar să investighezi, să descoperi și să prezinți oamenilor, iar mai departe să-și facă statul treaba.

Care crezi că va fi impactul pe care îl va avea cartea asupra cititorilor?

În primul rând, îmi doresc ca oamenii să găsească plăcere în a citi povestea. Până la urmă, este un roman de ficțiune, nu un roman filozofic. Sper că am atins pe parcursul poveștii niște elemente de morală. Aș vrea ca oamenii să se transpună în pielea personajului și să se întrebe: Oare eu cum aș fi procedat? Oare a procedat corect sau nu?. Îmi doresc ca oamenilor să le placă povestea și, poate, să-i determine să-și urmeze pasiunea de a fi jurnalist de investigație. Pe alții să-i îndemne să-și urmeze pasiunea de a deveni procuror sau polițist și, cumva, să le insuflu că dreptatea și justiția sunt cele mai importante repere ale unei societăți. Îmi propun să le pun sub semnul întrebării cât de important este să mergi în descoperirea adevărului și câte sacrificii este nevoie să faci. Trebuie să te sacrifici total pentru a face un bine societății, dezvăluind o problemă gravă? Sau să faci anumite sacrificii până la un anumit punct și, de acolo, să te retragi, conștient că tu ești mai important ca individ decât societatea per ansamblu?

Te gândești să mai scrii astfel de cărți? Dacă da, ce planuri ne poți dezvălui?

Mai am manuscrise terminate, iar cel la care trebuie să mai lucrez spune o poveste care are din nou legătură cu justiția. Dar e mai concret legat de modul în care se înfăptuiește justiția și cum mecanismele se îmbină și cum pot fi folosite împotriva celor care urmăresc aflarea adevărului. În manuscrisul acesta pe care sper să-l public, povestea se concentrează pe un avocat din oficiu care încearcă să descopere niște elemente, niște intrigi care duc la crearea unor suspiciuni ce planează asupra clientului său, un polițist. Aici am lăsat elementul de jurnalism deoparte, pentru că în momentul în care mi-a venit ideea, nu am găsit potrivit să pun și un erou jurnalist în poveste.

Primul roman pe care l-am publicat avea ca eroi tot jurnaliști, în cel prezent am pus și un fost polițist și un procuror, iar în cel pe care urmează să-l public, am renunțat la partea cu jurnalismul, deoarece eram într-un alt punct, făceam studii în științe penale în momentul acela, iar ideea mi-a venit de la un profesor, un judecător care în timpul cursului explica mecanismul justiției și că totul e ca un ansamblu într-o fabrică. Fiecare componentă produce un anumit produs care se leagă cu următoarele și tot așa mai departe.