fbpx

Ron Keefover, specialist Fulbright, despre cariera în comunicare și despre știri false

Te-ai uitat pe Facebook și ai văzut o știre falsă? Sau poate nu ai observat că e falsă și ai distribuit-o mai departe? Știrile false au devenit atât de comune încât, fără pregătire, ne este foarte greu să le deosebim de adevăr. Acest lucru a reprezentat subiectul unui atelier ținut pentru studenții UVT de către profesorul Ron Keefover. Specialist Fulbright și fost purtător de cuvânt al Curții Supreme din Kansas.

El a fost invitat în ultimele decenii pentru a susține ateliere și training-uri în comunicare în mai multe țări din Europa și de pe alte continente. În interviul de față, Ron Keefover ne-a povestit despre începutul carierei sale în domeniul comunicării și despre fenomenul știrilor false. 

În anul 1981 v-ați alăturat Curții Supreme din Kansas ca purtător de cuvânt. Ce v-a determinat să luați această decizie? 

A fost o decizie interesantă. Pot să spun că a fost luată pentru mine, nu de mine. În timp ce lucram la un proiect, am primit un telefon de la secretara judecătorului șef al Curții Supreme din Kansas care mi-a spus că acesta ar vrea să aibă o discuție cu mine. Pe moment, mă gândeam: „Sigur am comis o greșeală în ceea ce am scris. Trebuie să fi făcut ceva foarte rău.”

Așa că, am vorbit cu el și m-a întrebat dacă vreau să trec pe la biroul său și să revizuim situația știrilor din Curte. Bineînțeles, am acceptat, iar când am ajuns la el, mi-a adus în vedere faptul că judecătorii Curții Supreme petrec luni întregi pentru a scrie opinii legale, analizând fiecare cuvânt.

Care au fost, mai exact, sarcinile pe care dumneavoastră le-ați îndeplinit în cadrul Curții Supreme? 

Atunci când ziarul era publicat, judecătorii nu își recunoșteau uneori propriile opinii în articole. Varianta publicată de jurnaliști nu corespundea cu ce intenționaseră ei să spună. De ce? Știam că aceste opinii sunt depuse în masă de către Curtea Supremă, într-o stivă de documente foarte înaltă, într-o dimineață de sâmbătă. Adică atunci când majoritatea jurnaliștilor se gândesc că ar vrea să facă ceva ce nu are legătură cu munca la birou, dacă se poate.

Așa că, pentru a ameliora situația, primul lucru pe care l-am făcut a fost să iau acele opinii și să le rezum, să le public alternativ: uneori vineri dimineața, alteori vineri după-amiaza, sau în alte zile.

Care a fost contribuția dumneavoastră cu privire la introducerea camerelor de filmat în sala de judecată? 

Cu numai trei ani înainte ca eu să mă alătur Curții Supreme, șapte judecători au respins propunerea ca presa să aibă permisiunea de a instala camere de filmat în sala de judecată. Eu le-am spus: vreau să vă revizuiți decizia și să lăsați publicul să vadă ce se petrece în săli. Au făcut asta până la urmă, iar eu m-am alăturat acestui demers, organizând seminare pentru jurnaliști cu privire la interpretarea unei sesiuni de judecată.

Pe parcursul celor 32 de ani, s-au bazat pe mine și în ceea ce privește cazurile foarte mediatizate și, cu siguranță, cele mai interesante. 

De ce este important ca toate cazurile din sala de judecată să fie înregistrate? 

Este important deoarece trebuie să lăsăm „lumina să pătrundă”. Adică să cultivăm transparența, accesul oamenilor la informație. Oamenii nu au încredere în necunoscut. Dacă aceste camere de filmat sunt implementate, cetățenii vor putea să vadă că nu ne aflăm într-o simplă încăpere îmbibată în fum de țigară.

E important ca ei să înțeleagă că în sală se iau decizii care afectează viețile tuturor. Și, bineînțeles, ei pot avea acces direct la aceste decizii luate de judecători. 

Înainte, când social media nu era așa populară, existau la fel de multe știri false ca în prezent?

Această problemă a început destul de devreme. Știți, regula privind camerele de luat vederi permite jurnaliștilor să aducă camere în sala de judecată. Dar există o problemă. Ce este un jurnalist? Așa că aceste rețele de socializare au început să-mi spună „Hei, suntem de la News Online. Vrem să avem o cameră de filmat în sala de judecată.” Mergând pe acest principiu, oricine cu o pagină de știri pe social media poate scrie și distribui orice. Acestea nu sunt știri, ei nu au un editor, nu au un redactor. Ei sunt doar cineva cu o tastatură și un computer. Așa că a fost foarte dificil pentru mine și am vorbit cu instanța despre asta. Nu s-a rezolvat niciodată cu adevărat problema.

Cum poți defini un jurnalist cu adevărat? După părerea mea, poți defini cu adevărat un jurnalist pur și simplu prin cineva care lucrează pentru un șef care, la rândul lui, deține o companie ce are editori, care pot verifica munca jurnalistică. Cred că asta este jurnalismul, fie că este vorba de televiziune, radio sau online.

Cum putem răspândi conștientizarea în rândul celor mai în vârstă, dar și în rândul familiilor noastre, despre știrile false?

Cred că este un lucru foarte dificil de făcut. Ați putea spune „Hei, înainte de a transmite orbește această descoperire uluitoare despre vindecarea cancerului, verificați-o, faceți niște cercetări. Îl cunoașteți pe cel care v-a trimis asta? Cunoașteți compania media care v-a trimis asta? Cu alte cuvinte, nu fiți parte a problemei.” Cititorul trebuie să fie inteligent atunci când lecturează ceva, iar acest lucru este foarte greu de realizat atunci când ai de-a face cu oameni care sunt supărați pe societate.

Cum putem opri și combate știrile false?

Numărul unu: recunoașteți-le. Și numărul doi: nu le distribuiți. Și, ca jurnalist, să știi să le poți demasca. Dacă poți, arată și de ce sunt false. 

Vă dau un exemplu despre un bărbat care a deținut un restaurant în Washington DC. Și din anumite motive, pentru că unul dintre prietenii democratului Bill Clinton a venit cu ideea de a face o știre falsă din acea întâmplare, din toată povestea a reieșit că acest restaurant era un loc pentru pedofili. Apoi s-au postat fotografii de-ale copiilor care veneau pur și simplu împreună cu familiile lor la restaurant, cu mesajul „Oh, vedeți, iată o poză cu unele dintre victimele de acolo.” Însă nu era nici pe departe așa. Dar, din păcate, povestea a continuat la nesfârșit. Și până la urmă s-a demonstrat că toată această poveste este falsă. 

Ce metodă este folosită cel mai des pe internet pentru a dezinforma? Clickbait-ul sau fotografiile false?

Clickbait-ul cred că este cel mai comun pentru că există un profit în spatele său. Titlurile sunt un mijloc de captare a atenției și totodată de manipulare. Nu știu dacă Photoshop-ul este folosit la fel de frecvent. 

Ce poate face guvernul pentru a opri știrile false? 

În momentul de față, guvernul nu face prea multe în această privință. E o chestiune foarte dificilă, trebuie să recunosc. Însă, totuși, cred că există o speranță. Guvernul ar putea introduce anumite reglementări de restricționare comercială prin care ar putea opri unele știri să fie promovate pe site-urile de știri false. Avem Comisia Națională a Corporațiilor în Washington DC. Aceasta se ocupă cu guvernarea corporațiilor și cred că ar putea face mai multe reglementări pentru marile site-uri media, precum Facebook sau Twitter.

Totuși, nu cred că guvernul poate fi un cenzor al Internetului. În SUA mai există și Comisia Federală de Comunicații. Aceasta reglementează posturile de televiziune și de exemplu, într-un an politic, ei cer să se acorde timp egal în emisie pentru diferiți candidați la guvernare.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră să mergeți în toate aceste țări și să țineți workshop-uri și seminare? 

De ce anume mă bucur cel mai mult când mă întorc acasă? Ei bine, mai mult decât de workshop-uri precum cel din Universitatea de Vest, mă bucur de seminarele pe care le prezint în fața judecătorilor, cum a fost cel din Kosovo. La acel seminar au fost prezenți atât judecători, cât și ofițeri militari. Scopul său a fost să le ofer oamenilor o ușă către deschiderea autorităților. Cred că am reușit să aduc puțină lumină în rândul acelui popor.

În acea țară, după cum probabil știți, a avut loc un război în 1999. Motivul a fost preluarea teritoriului Kosovo, astfel că forțele NATO au încercat timp de 79 de zile să apere Pristina, capitala Kosovo, care era bombardată. Rolul meu a fost să contribui la a redeschide tribunalele din Kosovo, mai ales pentru public. 


*Mulțumiri speciale studentelor Daria Jugan şi Daria Birza de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie UVT, care au contribuit la traducerea interviului.*

Distribuie:

Valentin Rusu și Andreea Morar

Valentin Rusu și Andreea Morar

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!