fbpx

Miruna Mălăuță – locul 3 mondial la kumite WKF U21

Cum arată drumul până la victorie?


Miruna Mălăuță este descrisă de prietena ei, Iulia, ca fiind „o combinație efervescentă de ambiție și disciplină, aplicată zilnic în dozele necesare de antrenamente pentru a-și asigura reușita.” Pe plan sportiv se vede foarte bine acest lucru. Tânăra de 20 de ani din Petroșani a cucerit podiumurile internaționale, acum ocupând locul 3 mondial în clasamentul WKF – 61 kg. Însă, drumul până la victorie este unul lung, presărat cu obstacole și sacrificii. Dar, Miruna a luat-o de la capăt ori de câte ori a fost nevoie. Este povestea unei sportive cu vise mari și ambiții direct proporționale cu acestea.
O poveste care a început la 4 ani, când părinții au dus-o la karate „să am o activitate în plus. Am fost la sala de la Industrial Petroșani, unde am avut-o ca antrenoare pe Alina Tica. Am început să merg la competiții, dar nu înțelegeam foarte bine atmosfera de acolo. Eram destul de mică. De la nouă ani am participat la competiții internaționale. Era bizar pentru mine să merg singură. Încet-încet mi-am dat seama că-mi place foarte mult”, îmi povestește Miruna.

Miruna la opt ani

Pasiunea pentru karate a apărut la 14 ani, când a ajuns în „grupa mare” și l-a avut antrenor pe Radu Polifronie. „Atunci mi-am dat seama de ceea ce fac, într-adevăr. La 16 ani am început antrenamentele cu antrenorii la sala Dojo Gym. În prezent, colaborez iar cu Alina Tica, pentru că ea m-a învățat tot ce știu, de când eram mică. Ne pliem bine pe stil.” Face antrenamente de două ori pe zi, pe explozie (pentru a dezvolta tehnica) și viteză (pentru a dezvolta fibrele musculare albe).
În ceea ce priveşte competițiile, Miruna merge la kumite, adică luptă. Şi este foarte bună. Din 2014 nu a căzut de pe podium. „Mai este și kata, o lupta imaginară, dar mie nu-mi place.” Primul rezultat important pentru ea a fost în 2017, la Cupa Internațională în Croația – o competiție unde vin cei mai buni sportivi din lume – și la care a reușit să se claseze pe prima treaptă a podiumului, din 70 de sportive. „De atunci, am avut altă încredere în mine. Competiția aia m-a ridicat, și din 2017, sunt în top 10 al clasamentului mondial.” În momentul de față, Miruna ocupă chiar locul 3 mondial la categoria U21 – 61 kg.

Miruna Mălăuță – locul 3 mondial în clasamentul WKF – 61 kg

La început îi era greu, pentru că „uneori îmi doream să rămân afară cu copiii, dar trebuia să merg la antrenamente”, dar a avut-o ca exemplu pe Anzhelika Terliuga, karateka ucraineană, care concurează în divizia kumite de 55 kg. „Pe lângă faptul că mă potrivesc cu ea la stil de luptă, mă inspiră mult.”


Ambiție și disciplină


Programul nu i se mai pare obositor ca la început și crede că s-a obișnuit cu el. Își gestionează bine timpul, fiind și studentă în anul II la Universitatea Națională De Educație Fizică și Sport din București. Pandemia chiar a ajutat-o puțin. „M-am bucurat că pot să stau și eu pe acasă și că o să mă relaxez. În fiecare zi aveam două antrenamente și după plecam în competiții. Anul 2020 îl începusem cu plecarea în Bruxelles, la un stagiu de pregătire chiar pe 1 ianuarie. La ora 6 dimineața am plecat. Însă, după două săptămâni de pauză, starea de urgență s-a prelungit și m-am antrenat în casă în fiecare zi, până s-au deschis iar sălile de sport.”
Fiind acasă, în Petroșani, a putut intra și la cursurile online și să-și facă și antrenamente. În această perioadă s-a interesat foarte mult de alimentație și nutriție, pentru că la karate sunt categorii de greutate. „Eu mereu eram la limită sau peste categoria mea și îmi era greu să slăbesc mereu. După ce slăbeam, mâncam la fel de mult și mă îngrășam și mai mult. Mereu am avut o problemă cu dulciurile. Nu puteam să mă abțin de la ele. De exemplu, înainte, când mergeam la o competiție, mă puneam pe cântar și apoi direct eram la ghiozdan și mâncam un sandwich ori ceva dulce. Era groaznic și corpul meu nu era de acord cu asta.”
Așa că s-a apucat de un curs de nutriție și alimentație. A învățat să-și aleagă alimentele și a renunțat la carne cinci luni, pentru că a simțit nevoia de un detox. „Acum am revenit la regimul cu carne, deoarece nu pot să nu mănânc carne. Ca sportiv, mușchii mei se miceau, scădea masa musculară.”
Cu toate aceste activități, Miruna spune că „nu apuc să socializez cu foarte multă lume și chiar îmi prinde bine să stau un weekend cu prietenii la munte şi să vorbim”. Andra, prietena ei, o admiră pentru efortul ei zilnic. „După o zi de antrenamente solicitante și obositoare, nu-i lipsește zâmbetul de pe buze. Ochii ei, de un albastru deschis, ascund entuziasm și o putere nemărginită. Mereu mi-am dorit prieteni care să mă inspire, să mă facă să-mi doresc să fiu mai bună, iar Miruna este una dintre ei.” Iulia este de aceeași părere. „Miruna, fata care, de la o vârstă fragedă, țintește spre idealuri adesea inimaginabile pentru cei ce cred acest lucru. Dar, ea este dovada că se poate. Antrenamentele intense sunt luate de la capăt zilnic. Indiferent de succese sau lecții în plus. Sunt mândră de prietena mea, și nu doar la bine, când adesea încăperea este supraaglomerată; deși, îmi place să o privesc în toată gloria, pentru că merită.”

Miruna și prietenele ei: Andra și Iulia

Pe lângă categoria U21, Miruna participă și la seniori. Obiectivul pentru anul acesta este de a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Mă simt foarte bine pregătită din punct de vedere fizic și psihic și mi-aș dori foarte mult să ajung la calificări, iar mai apoi vreau să văd ce se întâmplă. E foarte greu. Din 300 de sportivi, doar 8 merg la olimpiadă. Mi-aș dori să ajung la o competiție de așa mare anvergură.”
*Fotografiile sunt din arhiva personală a Mirunei.

Author

Distribuie:

Articole recente:

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!