Seria de proiecții Ceau, CineClub – Toamna 2025 se apropie de final, iar weekendul trecut Cinema Studio a găzduit în cadrul ei Retrospectiva Karpo Godina, deschisă cu înmânarea unui trofeu onorific Ceau, Cinema! către regizorul care a fost prezent personal.
Jumătate sloven, jumătate macedonean, și sută la sută iugoslav, Karpo Godina este un cineast cu greutate în spațiul balcanic. El a activat în domeniul audiovizual încă din anii de liceu, câștigând premii importante la concursuri de fotografie. Pasiunea a moștenit-o genetic, se pare: tatăl său, Victor Acimovic, a fost fotograf și ziarist, iar bunicul, tot fotograf. Mama, actriță de teatru și film, i-a oferit ocazia de a crește în culisele scenei, familiarizându-se de mic cu artele.
Karpo Godina și Valul Negru Iugoslav
Karpo Godina și-a făcut studiile în Ljubljana, la regie de teatru și film (1962-1966), în cadrul Academy of Theatre, Radio, Film and Television (Akademija za gledališče, radio, film in televizijo). Acolo și-a lustruit stilul artistic filmând mai întâi scurtmetraje, apoi regizând câteva filme și colaborând ca director de imagine cu cineaști importanți ai generației sale (Dušan Makavejev, Živojin Pavlović, Želimir Žilnik și alții). Alături de ei a făcut parte din mișcarea cinematografică ,,Valul Negru Iugoslav” (sârbo-croată: Crni Talas), apărută în anii ‘60 cu scopul îndepărtării de stilul triumfalist al filmelor oficiale și „clasice”, și abordării unor subiecte sensibile ale realității socialiste, apelând la satiră și la un stil avangardist.
Cinema Studio a găzduit o serie de scurtmetraje realizate de Godina în fosta Iugoslavie între anii ‘60-’70, alături de două lungmetraje: Red Boogie (1982) și Life of a Shock Force Worker (1972), regizat de Bato Čengić, avându-l ca director de imagine pe Karpo Godina. Proiecțiile au fost urmate de sesiuni de Q&A cu regizorul, care a susținut și un masterclass despre regie și imagine într-una dintre zile.
Masterclass despre arta cinematografică & un film pe măsură
Masterclass-ul a strâns laolaltă cineaști și cinefili timișoreni, cu ochii sclipind de curiozitate și dorință de cunoaștere. Alături de Ionuț Mareș, care a moderat discuția, s-au abordat teme precum parcursul profesional, găsirea unei direcții artistice, mișcarea Valul Negru, cenzura comunistă și filmul ca pilon social. După masterclass, am rămas pentru proiecția filmului Life of a Shock Force Worker, nominalizat la categoria Cel mai bun film restaurat în cadrul celei de-a 80-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția. Cu 50 de ani în urmă, filmul fusese proiectat în cadrul aceluiași festival, după care a fost scos din circulație și interzis în Iugoslavia, imediat după întoarcerea echipei în țară, fiind, după cum povestește chiar Karpo Godina, ,,considerat bun și periculos în același timp”.
Filmul surprinde viața minerilor udarnici (termen specific fostului bloc sovietic pentru ,,muncitor model”, care depășește norma de producție), în frunte cu Adem (Adem Čejvan) care devine un erou și exemplu pentru ceilalți muncitori. Filmul are la bază viața celui mai faimos udarnic din fosta Iugoslavie: Alija Sirotanović. Stilul artistic al lui Karpo Godina este asemănător unei colecții de tablouri care curge orizontal, ca un scroll într-un album. Fotograf la bază, el construiește cadre statice cu o mizanscenă atent dirijată, care amintește de fotografiile vechi, compoziții cu o regie totală. Astfel, cadrele oferă un ritm și un comic aparte întregului lungmetraj.
În spatele sobrietății aparente, filmul prezintă un umor specific mișcării Valul Negru. Ironia e prezentă în scenele cu minerii care pozează teatral în fața camerei, în cântecele și manifestele eroice mult prea triumfale pentru fețele și mâinile tocite de munca grea în mină. Filmul dezvăluie absurdul ideologiei prin modul în care acești eroi ai muncii sunt poziționați în comunitate și abandonați de sistem. În același timp, este atinsă și dimensiunea multireligioasă a fostei Republici, una care alimentează conflicte și tensiuni. Karpo Godina construiește imagini cărora li se simte greutatea, iar pauzele cântăresc mai mult decât dialogul. Life of a Shock Force Worker este un film lent, apăsător, ritualic și delicios vizual.
Jazzul ca „armă culturală” în Red Boogie
La polul opus, Red Boogie (1982) vibrează într-un ritm viu, ironic și muzical, transformând absurdul unei epoci într-un spectacol tragicomic despre libertate și conformism. Acțiunea are loc la scurt timp după cel de-Al Doilea Război Mondial, când un grup de tineri muzicieni este trimis de autorități în sate și pe șantiere, pentru a ridica moralul muncitorilor din cooperative și brigăzi. Jazzul, cea mai mare pasiune a lor, devine un pericol ideologic, o „infecție” capitalistă într-un sistem care vrea să cânte doar pe note aprobate de partid.
Inspirat din experiențele reale ale compozitorului Bojan Adamič, unul dintre primii muzicieni de jazz din Slovenia, filmul dobândește valențe autobiografice și mitice. Regizorul explorează tensiunea dintre artă și politică și nu realizează doar un film despre muzică, ci despre ceea ce se întâmplă atunci când arta devine politică. „Cultura este arma noastră”, spune un funcționar de partid, dar în viziunea cineastului, arma se îndreaptă împotriva rigidității ideologice.
Estetica lui Karpo Godina rămâne recognoscibilă prin fiecare cadru compus cu precizia unui fotograf, iar narațiunea curge ca o succesiune de tablouri animate. Filmul nu urmărește o intrigă liniară, ci se construiește ca o serie de episoade care redau atmosfera postbelică a Sloveniei rurale: câmpuri învăluite în ceață, sate noroioase și cooperative agricole în plin proces de reorganizare. În spatele umorului se simte o melancolie profundă și dorința de libertate, iar jazzul devine metafora tinereții care refuză să fie reeducată.
Realizat la doar doi ani după moartea lui Tito, într-un context politic tensionat, Red Boogie a avut o soartă mai blândă decât Life of a Shock Force Worker, însă a fost creat sub amenințarea permanentă a cenzurii, o realitate dură pentru orice cineast al Valului Negru Iugoslav. Filmul surprinde, de asemenea, contextul istoric al anului 1948, momentul rupturii lui Tito de Stalin și încercarea Iugoslaviei de a-și defini identitatea între Est și Vest, punând în prim-plan tensiunile dintre influențele culturale americane și controlul socialist.
Red Boogie este astăzi considerat o capodoperă a cinematografiei iugoslave, un film despre libertatea artistică, despre absurditatea cenzurii și despre modul în care arta reușește să supraviețuiască oricărui regim, păstrând vie amintirea unei epoci și a celor care au luptat pentru expresia lor culturală.
