Campioană naţională de fitness la juniori şi vicecampioană naţională la seniori, Maria Nedelcu a fost descrisă în presă drept una dintre tinerele cu cel mai bine lucrat corp din România. Dar în spatele unei siluete perfecte se ascunde multă muncă şi determinare.

Pentru a ajunge pe podiumurile concursurilor de fitness, Maria a depus mult efort de-a lungul anilor şi şi-a dezvoltat un spirit de luptătoare. Originară din Deva, ea a avut de mică o atracție puternică pentru sport: a început la vârsta de nouă ani cu karate, mai apoi devenind campioană națională la kickboxing. Acestor sporturi practicate la nivel performant li s-a adăugat în ultimii doi ani fitness-ul. Despre ce înseamnă să fii sportiv profesionist şi despre cum îţi găsești ambiţia chiar şi când suferi înfrângeri ne-a povestit Maria Nedelcu. 

Ce te-a făcut să te apuci de sport și ce sporturi ai practicat?

M-am apucat de sport la vârsta de 9 ani sub îndrumarea profesorului de sport de la școală. Cceea ce m-a făcut să continui a fost ambiția. Am practicat karate, gimnastică aerobică, kickbox și fitness.

Cum e viața unui sportiv de performanţă faţă de cea a unui om obişnuit?

Viața unui sportiv este destul de strictă, atât din punct de vedere alimentar, cât și al timpului, pentru că doar așa poți ajunge la performanțe. Nu poți mânca mereu ceea ce îți place, trebuie să ai un plan alimentar foarte bine stabilit. Timpul liber este limitat, pentru că cea mai mare parte din timp o petrec la antrenamente.

Care sunt avantejele și dezavantajele în ceea ce privește practicarea sportului de performanță?

Ca sportivă de performanță, am o mulțime de avantaje, dar totodată și dezavantaje. Avantajele sunt reprezentate de succese, împlinirea pe care o am atunci când câștig o competiție, aprecierea pe care o primesc din partea lumii și faptul că îmi păstrez mereu corpul în formă.

Dezavantajele, după cum am spus adineauri, sunt programul încărcat, oboseala acumulată, stilul de viață foarte strict.

De-a lungul timpului ai avut parte și de „eșecuri”, cum ar fi ratarea calificării la Campionatul Mondial. Cum le-ai resimțit? Ce te ajută să treci peste? 

Mereu m-au afectat foarte mult înfrângerile. Când eram mică, plângeam des când pierdeam un concurs. Acum m-am mai maturizat, dar tot mă afectează. Furia pe care o simt când sunt înfrântă mă ambiționează să muncesc de două ori mai mult și să îmi iau revanșa. Tot timpul merg cu capul sus, indiferent dacă pierd sau câștig.

A contat atitudinea antrenorului față de tine?

Am avut o relație foarte apropiată cu antrenorul meu. A fost ca un tată pentru mine. El are o mare parte din merite pentru ceea ce sunt astăzi, m-a ajutat foarte mult. M-a învățat numai de bine și m-a făcut să fiu puternică.

Ai vreun regret în legătură cu ce ai făcut până acum? Ți-ai fi dorit să fi mers pe un alt drum?

 Tot timpul mi-au plăcut sporturile de contact, dar în ultimul an de practicare am avut un accident grav la mandibulă și asta m-a făcut să renunț și să aleg calea fitness-ului. Nu regret nimic din ce am făcut, îmi este dor și acum de unele meciuri, dar așa a fost să fie.