„Tinerii din ziua de azi stau pe telefoane, pe tablete, pe rețelele de socializare și nu fac nimic altceva”. Auzim adesea această frază care nu reflectă întru totul realitatea despre cine sunt tinerii, ce fac și prin ce mijloace își exprimă emoțiile, trăirile și sentimentele. Unii sunt designeri în timpul liber, iar alții își dezvăluie spiritul creativ prin intermediul artei și poeziei.

Iată doar patru exemple. Delia, Vlad, Johanna și Mădălina sunt studenți la jurnalism în anul II, la Universitatea de Vest din Timișoara și, deși au pasiuni diferite, cu toții au un lucru în comun. Ei își doresc să demonstreze faptul că cei din generația lor sunt speciali, talentați și dedicați atunci când vine vorba despre lucrurile care îi fac fericiți.

Vlad: „Când țin pixul în mână mă simt ca un zeu pentru că am o planșă goală pe care o pot umple cu ceea ce îmi trece mie prin suflet în acel moment”

Am început să scriu proză în clasa a X-a și poezii în clasa a XII-a când am fost internat în spital. Am fost impulsionat de sentimentele și stările care clocoteau în mine. Atunci am simțit nevoia să le eliberez, iar poezia a fost cea mai bună soluție.

Atunci când scriu îmi place să abordez în general subiecte clasice cum ar fi moartea, iubirea neîmplinită și problemele existențiale cu care se confruntă oamenii. Recunosc faptul că le abordez într-un mod mai sinistru, însă eu îl consider deosebit. Sunt atras foarte mult de partea obscură, misterioasă și nonconformistă a lumii.

Când țin pixul în mână mă simt ca un zeu pentru că am o planșă goală pe care o pot umple cu ceea ce îmi trece mie prin suflet în acel moment. Mă simt puternic, deoarece am posibilitatea să creez din cuvinte ce îmi doresc.

Delia: „Muzica pentru mine este mai mult decât un hobby, este satisfacție pură, este sursa mea de dopamină, dacă aș putea-o numi așa”

Petrec foarte mult timp cântând la instrumente, aș putea zice o treime din timpul unei zile. Muzica îmi aduce multă împlinire, pace și liniște. Mereu am simțit că instrumentele mi-au fost unele dintre cele mai bune prietene. Când eram tristă îmi cântau după nefericirea mea, când eram bucuroasă, erau acolo să mă înveselească. Ele simt, iau parte la necazul nostru.

Primul instrument pe care l-am încercat a fost mandolina, însă eu îmi doream să învăț să cânt la chitară. Părinții mei și-au dorit ca eu împreună cu sora mea să învățăm la mandolină, în cadrul orchestrei de la biserica din Orțișoara. Nu m-am dat bătută și am învățat singură să cânt și la chitară. Sora mea avea una pe care am început să exersez și de care nu m-am mai putut dezlipi.

Pasiunea aceasta pentru muzică am dobândit-o din familie. Cu toții cântăm și ne implicăm în activitățile artistice de la biserică. În acest fel am avut tangențe cu muzica încă de când eram foarte mică. Am început cu mandolina, apoi cu chitara. Pianul l-am învățat, de asemenea, acasă, iar pe lângă acestea a apărut în viața mea și vioara, pe care o studiez astăzi la Școala de Arte din Timișoara. Preferatul este pianul, însă toate sunt elemente care dau culoare unei piese. Şi vieții mele!

Johanna: „Majoritatea clienților deschideau pachetul imediat cum îl primeau în mână și puteam să le simt bucuria. Aceste momente îmi încălzesc inima de fiecare dată”

Acest hobby a început într-un demers normal… am fost interesată de compilațiile video pe care le vizionam să mă relaxez, apoi mi-am propus să încerc. De acolo am descoperit pasiunea pentru croșetat și tricotat. În general, croșetez articole și accesorii de îmbrăcăminte precum pălărioare, poșete, mini-ghiozdane sau chiar jucării de pluș.

Până acum, am avut un feedback destul de pozitiv. Mă asigur că toți clienții mei sunt participanți în procesul de construire, de la schiță, alegerea dimensiunilor și culorilor, până la detaliile finale. Majoritatea persoanelor deschideau pachetul imediat cum îl primeau în mână și puteam să le simt bucuria. Aceste momente îmi încălzesc inima de fiecare dată.

Cel mai important lucru pe care l-am croșetat a fost o broască de pluș pe care i-am dăruit-o prietenului meu. Deși arăta ca un sac de orez cu picioare și avea o față haioasă, pentru noi doi a avut o însemnătate cu adevărat specială. De aceea, consider că e cea mai bună creație a mea. O altă creație pe care am terminat-o cu plăcere a fost o ciupercă de pluș. Când clientul meu a primit comanda, i-a plăcut așa de mult încât a cerut încă o replică pentru un amic. Asta mi s-a părut amuzant, dar și adorabil.

Mădălina: „Faptul ca pot aduce un zâmbet pe chipul oamenilor din jur îmi aduce satisfacție. De aici îmi iau și doza de inspirație”

Am început să desenez încă de când eram mică. Îmi plăcea să reproduc tablouri sau imagini din reviste şi de pe internet şi încet, încet, am început să evoluez. Cu timpul, am trecut de la desen în creion la acuarele, apoi la pictură pe pânză și mai apoi am experimentat pictura pe sticlă și pe lemn.

Pe lângă acestea, tot timpul mi-au plăcut lucrurile handmade și mai ales să fac mici cadouri sau atenții pentru prieteni și familie. De aici a venit şi ideea de a realiza cadouri personalizate, fie cu fotografii, fie folosindu-mă de desen. Pentru familie făceam diverse rame foto sau colaje, dar pentru prieteni mă gândeam să găsesc ceva care să fie mai „apropiat” de generația noastră. Cei de vârsta mea utilizează aplicația Snapchat şi își creează propriile bitmoji-uri (avatare create de utilizatori) care să semene cu ei. Așa că m-am decis să transpun aceste personaje pe sticlă, în acuarele.

La început toată lumea era uimită, chiar dacă nu îmi ieșeau foarte bine. Cu timpul, prin exercițiu, am evoluat și deja a devenit un fel de chestie a mea, toți apropiații știau că fac cadouri de genul. Faptul că pot aduce un zâmbet pe chipul oamenilor din jur îmi aduce satisfacție. De aici îmi iau și doza de inspirație. Pe viitor aş vrea să fac o mică afacere din asta, pentru că, așa cum spuneam, iubesc lucrurile handmade. Faptul că pui suflet în ceea ce faci reprezintă ideea principală în aceste cadouri, nu neapărat obiectul în sine.