fbpx

”Educația schimbă vieți” – proiect pentru copii cu situații sociale dificile

Share on facebook
Share on linkedin

Proiect educațional “Educația schimbă vieți”, pentru copii buni la învățătură, dar cu situații sociale dificile.

Am o listă cu 20 copii de la Inspectoratul Școlar Timiș, copii ce au obținut diverse premii la concursuri școlare/olimpiade și au o situație materială/familială dificilă.
Unii dintre copii sunt orfani de un părinte, alții au mulți frați sau/și cazuri de abandon familial, violență, dependențe, etc. Fiecare caz e diferit.
Sunt copii extraordinari care au curiozitatea și dorința de a învața. Eu cred că merită sprijiniți.
Saptamanal vă supun atenției un caz și vă propun câteva modalități concrete de ajutor cu rechizite, cărți sau materiale de studiu, specifice pentru fiecare copil în parte, în funcție de materia de interes și vârsta.
Eu in prealabil, vorbesc cu familia și verific ce anume le-ar fi de ajutor acestor copii. Am datele lor de contact și am vorbit deja cu o parte dintre ei. Majoritatea sunt deschiși și uimiți că ne dorim să îi ajutăm.
Dacă voi sunteți cadre didactice și aveți asemenea copii în clasă, vă rog frumos să îmi trimiteți în privat detaliile cazului. E important să fie un caz știut de voi personal și verificat. Poare reușim împreună să ajutăm mai mulți copii.

Detalii despre Cazul 1: Petru V., 11 ani, Voiteg:Împreună cu echipa lui, a câștigat locul I la faza județeană a concursului CDIdei în cărți. Petru e foarte curios, e pasionat de geografie și s-a apucat să învețe singur limba spaniolă.
Mai are încă 2 frați și o soră.
Fratele lui mai mare are 14 ani, e pasionat și el de geografie. A obținut mențiune și premiul III, 2 ani la rând, la faza județeană la concursul Terra și premiul III la Comper.
Fratele mai mic este în clasa pregatitoare și îi plac cărțile.
Sora este micuță, are 2.5 ani.
Nu sunt orfani.

Concret, dacă aveți pe acasă, în stare bună și nu le mai folosiți, urmatoarele materiale ar fi de folos:

1.1. un glob pământesc
1.2. o harta mare de perete (harta României, a Europei sau/și a Lumii)
1.3. atlas scolar sau atlasul lumii / Europei
1.4. harta suport pentru birou
1.5. orice alte materiale sau jocuri despre geografie
1.6. cărți de învățat limba spaniolă
1.7. orice cărți de citit sau jocuri educative adecvate vârstei lor (3, 7, 11 si 14 ani)
1.8. rechizite pentru școală (stilouri, creioane, penare, caiete, etc)

Dacă puteți dona ceva, vă rog frumos să lăsați un comentariu scurt aici cu punctul respectiv (ex: 1.2. harta Europei, dimensiune….,aleg varianta 2 de livrare + poză daca se poate) și vă voi contacta eu (Simona Podaru) să vedem cum facem.

Dacă nu se strâng materialele din listă, o să încerc să cumpăr o parte dintre ele din fondurile de la prieteni și restul le strangem încet încet, în limita posibilităților.

Cum putem face să ajungă materialele de la voi la acești copii?

1. Vă dau adresa copiilor în mesaj privat și trimiteți voi un colet prin poștă direct către ei

2. Mi le aduceți mie (Timisoara, zona Dâmbovița, Strada Intrarea Iorgovanului nr 2 ) și le voi trimite eu apoi prin poștă sau dacă reușesc uneori mă voi duce să le inmanez personal

3. Ne întâlnim undeva în Timisoara în centru sau în zona în care locuiți (în masura timpului disponibil și după ce ieșim din izolare) și le preiau eu sau voi apela la ajutorul prietenilor din anumite zone (Moșnița, Dumbrăvița)

Imi doresc mult să am susținere și de această dată din partea voastră și împreună să putem face ceva pentru acești copii minunați.

Vă mulțumesc anticipat pentru bunătate!

Contact Facebook: https://www.facebook.com/Parinte-implicat-477221079137787/

perioada: Proiect
tip: Voluntariat/Fapta buna
domeniu: Educatie
locație: Timiș

Subscribe

Un pic de Bine in fiecare saptamana

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!