Cea de-a șaptea săptămână din semestru a început într-o atmosferă diferită la Universitatea de Vest. Sălile de curs și holul central s-au transformat într-un spațiu deschis către dialog, gândire critică, artă și creativitate. Totul în cadrul primei ediții a festivalului Timișoara Ideas Fest (10-13 noiembrie 2025), un eveniment dedicat explorării manipulării, propagandei și impactului mediului digital asupra modului în care percepem realitatea. Ca studentă la jurnalism, tema festivalului – ,,Fake News” – m-a atras în mod special, motiv pentru care am decis să particip la mai multe conferințe și ateliere propuse din program.

Prima zi- Liniștea dinaintea forfotei

Încă de la intrare, ușile încărcate cu postere colorate anunțau un festival aflat la prima ediție, dar cu ambiții mari. După câțiva pași, odată ce ajungeai în holul central, puteai să observi cum voluntarii aranjau mesele, cărau scaune, montau instalații și foi informative – erau în plin proces de pregătire a locurilor destinate pentru atelierele din zilele următoare. Era uimitor să vezi cât de repede se poate transforma holul principal într-un spațiu deschis pentru socializare. M-am oprit pentru câteva momente să analizez decorul care mă înconjura, și care într-un fel sau altul m-a făcut să mă simt mai aproape de domeniul pe care îl studiez. În jur erau ecrane pe care a apărea mesajul ,,Știrea falsă n-are GPS, dar ajunge peste TOT”, iar deasupra atârnau foi din ziare și articole precum ,,Revista 22”; ,, Renașterea”; ,,Dilema”; ,, România literară”, un ornament original asemănător unei ghirlande de iarnă, dar construit din pagini de presă.

Un alt lucru care îmi capta atenția, de când am pășit pragul universității, erau stickerele, pe care le găseai lipite peste tot. Fiecare îți transmitea același mesaj provocator: lucrurile nu sunt ceea ce par – ,,Acesta nu este un televizor” sau ,,Acesta nu este un lift” etc., fiind mici avertismente vizuale despre cât de ușor putem fi induși în eroare. În timp ce le priveam, încercam să găsesc legătura dintre tema festivalului și aceste etichete, iar concluzia a fost simplă: erau o metaforă directă pentru esența fake news-ului și pentru modul în care realitatea poate fi distorsionată.

După ce am explorat prima etapă de pregătiri, prima zi m-a adus în fața unei conferințe cu un titlu provocator: ,,De ce trebuie să recitim perioada lui Ceaușescu?”. Conferința a început cu o scurtă prezentare a istoricului Cosmin Popa, după care acesta a intrat direct în tema principală. El a explicat că încă avem o înțelegere superficială asupra regimului comunist, fapt care duce la nostalgia prezentă și astăzi. De asemenea, Popa a vorbit despre propaganda care a mascat adevărata natură a dictaturii, despre ruptura economică produsă de Ceaușescu față de predecesorii săi și despre importanța anului 1971 în declinul ulterior al României. A explicat și problema „retribuției” din întreprinderi, care în practică a dus la scăderea veniturilor muncitorilor.

La final, sesiunea de întrebări a fost neașteptat de animată. Mai mulți oameni în vârstă au intervenit cu istorii personale despre viața de atunci, aducând în sală fragmente de memorie trăită. O doamnă a întrebat de ce nostalgia rămâne atât de puternică și cum se explică faptul că încă putem cumpăra statuete sau drapele de pe vremea respectivă. Cel mai surprinzător moment a fost intervenția cuiva care a afirmat că „Ceaușescu e un fel de Ilie Moromete”, comparație care a stârnit reacții amestecate și a arătat cât de diferit este perceput încă acest personaj istoric. Faptul că m-a marcat această conferință e puțin spus, am plecat spre casă cu mintea plină de gânduri, întrebări, povești și emoții stârnite de discuțiile din sală. Mă gândeam la regim, la oamenii care au trăit acea perioadă și la felul diferit în care este perceput astăzi. În timp ce traversam drumul, o singură curiozitate îmi rămăsese în minte: oare ce mă va aștepta mâine, în cea de-a doua zi a festivalului?

A doua zi – Ateliere, energie, muzică

Pentru mine, a doua zi a început la ora opt dimineața, când soarele se ascundea printre nori și ceață, iar frigul mă trezea și îmi grăbea pașii spre universitate. Liniștea domina holul central, iar pregătirile se terminaseră, forfota urma să înceapă la ora 12. Primele două cursuri din orarul meu au decurs obișnuit, iar pe când mai erau zece minute înainte de pauză, brusc, muzica de afară a început să răsune, volumul ei neputând fi izolat nici măcar de ferestrele de la etajul cinci. Nu era genul de muzică obișnuit pentru un mediu academic – jazz, lo-fi hip hop sau muzică clasică, ci ceva apropiat de house music. Mai târziu, când am terminat lecțiile și am avut ocazia să fiu mai degrabă vizionator decât participant la ateliere, am descoperit că sursa muzicii era un DJ amplasat în fața universității. Aparatura gigantică și sofisticată cu care lucra îl făcea să pară mic, însă muzica care ieșea la volum maxim din boxe îi înveselea pe studenții aflați în pauză, iar câțiva dintre ei chiar dansau.

Cât timp cineva dansa afară, holul central s-a transformat într-un atelier de creație cu studenți care lucrau ca furnicuțele sub mentoratul profesorilor de la Arte. Cineva picta pe tricouri albastre deschis, iar guașele vibrante parcă îți furau privirea și te făceau să vrei să atingi fiecare model. Altcineva lucra cu răbdare la aparatul de cusut, transformând simple bucăți de material în fețe de pernă unice. Într-un colț, poezia își găsise locul, printre mici magazine locale care etalau obiecte din ceramică precum căni, farfurii, bijuterii delicate, albume, dar și haine cu imprimeuri curajoase, care păreau să sfideze banalul. Nu lipsea nici colțul de divertisment, cu jocuri de masă de toate tipurile, care atrăgea studenții dornici de provocări și râsete. Totul pulsa de creativitate, iar eu mă simțeam prinsă într-un univers colorat, în care fiecare detaliu mă invita să descopăr și să admir.

Mai spre seară, la ora șase, începe o conferință cu jurnaliștii Vlad Petreanu și Moise Guran cu tema ,,Noua ordine mondială: O dezbatere cu tinerii Timișoarei despre iluzie și adevăr, într-o lume dominată de rețelele de socializare”. Evenimentul avea loc în Aula Magna, o sală imensă, capabilă să găzduiască peste 150 de persoane. Când am intrat, majoritatea scaunelor erau deja ocupate, iar oamenii așteptau cu fețele luminate, atât de la ecranele telefoanelor, cât și de nerăbdarea întâlnirii cu cei doi jurnaliști. Culoarea oranj deschis a proiecțiilor și luminile ornamentale conduceau privirea direct spre scenă, unde urma să înceapă discuția. Invitații au fost întâmpinați cu aplauze calde, iar odată ajunși pe scenă, și-au exprimat recunoștința față de publicul numeros, vizibil interesat de temă și dornic să participe la această dezbatere. 

Pe parcursul conferinței, discuția s-a concentrat pe câteva idei-cheie care mi-au rămas întipărite. Prima a fost faptul că lumea este într-o continuă schimbare, iar schimbarea, deși inevitabilă, stârnește reacții puternice mai ales atunci când consecințele ei ne ating direct. Jurnaliștii au vorbit despre apariția rețelelor de socializare, care au devenit parte din viața noastră cotidiană, ridicând dilema dacă, în realitate, socializăm mai mult sau mai puțin. Comunicarea pare să fi devenit mai ușoară, dar prezența fizică, contactul vizual, autenticitatea se pierd treptat.

De asemenea, au făcut o paralelă interesantă cu apariția tiparului lui Gutenberg și felul în care Biblia tipărită a schimbat lumea de atunci. În același fel, platformele sociale reprezintă astăzi un factor de transformare globală, dar și un potențial atac la democrație și la valorile liberalismului. Au fost date exemple precum tentativele de manipulare a opiniei publice în Germania sau în Republica Moldova. În contrast, un exemplu pozitiv a fost mobilizarea românilor din 2017 împotriva Ordonanței 13, un moment în care rețelele sociale au funcționat ca un instrument de apărare a democrației.

O întrebare care mi-a atras atenția a fost: de ce statele totalitare nu sunt afectate de propagandă și manipulare pe rețelele de socializare? Răspunsul a fost simplu și totuși tulburător: pentru că în țări precum China algoritmii sunt folosiți pentru a educa publicul în direcția dorită, oferindu-i exerciții, informații utile, conținut aparent neutru care însă modelează subtil comportamente. S-a vorbit și despre emoțiile pe care se bazează propaganda online: frica, ura, anxietatea, frustrarea – cele mai puternice și ușor de exploatat. Ni s-a explicat clar că nu trebuie să confundăm mass-media cu rețelele sociale. Televizorul transmite același mesaj tuturor, în timp ce pe platformele online fiecare utilizator primește un mesaj personalizat, adaptat intereselor lui, prin algoritmi care filtrează realitatea și devin un instrument de cenzură invizibilă. 

A fost amintit și un studiu realizat la Cambridge și Stanford în 2013, care arăta că, după aproximativ 300 de like-uri, Facebook ajunge să ne cunoască mai bine decât propriul partener de viață. Tocmai de aceea, spuneau ei, trăim în era „post-adevărului”, în care oamenii tind să creadă nu ceea ce este real, ci ceea ce le place să audă, Facebook devenind astfel o uriașă mașinărie construită pentru profit, alimentată de dopamină. Discuțiile au devenit pe alocuri aprinse, dar tocmai această interactivitate, dublată de abilitatea invitaților de a răspunde cu umor și claritate, a făcut ca întreaga conferință să rămână interesantă, deși avea un aer mai formal decât activitățile din timpul zilei.

Când am ieșit din sală, seara se lăsase deja peste campus, iar forfota din timpul zilei se transformase într-o liniște calmă. Simțeam că toate experiențele trăite, de la muzica ce răsuna în curtea universității, la atelierele pline de culoare și până la dezbaterea aprinsă din Aula Magna, se împleteau într-o singură impresie puternică: aceea că făceam parte dintr-o comunitate vie, curioasă și în continuă transformare. 

A treia zi- filosofie, fake news, și stand-up

A treia zi, la fel ca și a doua, a început mult mai devreme decât mi-aș fi dorit și s-a încheiat mult mai târziu, din cauza cursurilor la care trebuia să particip. Încercam să rămân concentrată, dar gândul îmi zbura mereu la festival, la posibilitatea de a prinde măcar un atelier după cursuri. Din păcate, dorința mea nu s-a împlinit, programul s-a decalat, iar atelierele s-au încheiat înainte să ajung. Totuși, mai târziu am reușit să particip la două conferințe desfășurate consecutiv.

Prima conferință a început la ora 18:20, în sala A01 – un spațiu gândit special pentru astfel de evenimente, intim și potrivit pentru un public mai restrâns. Tema întâlnirii, „De cine să (mai) ascultăm? Între ecrane și oglinzi”, era una mai degrabă filosofică decât jurnalistică, iar ca invitați i-am avut pe Mihai Maci, Mihail Curelici și Claudiu Mesaroș. Mihai Maci ne-a introdus în esență prin intermediul unei probleme, cea a aculturării – momentul în care o informație străină pătrunde în universul nostru personal. În trecut, acest proces se petrecea lent, printr-o transformare firească, o conversie care, chiar dacă aducea ceva nou, păstra sensul și structura lumii interioare. Astăzi, însă, acest lucru nu se mai întâmplă. Suntem expuși simultan unor fluxuri de știri venite din toate direcțiile, iar contactul cu ele ne modifică percepțiile fără să ne ofere timpul necesar de înțelegere. Invitații au subliniat că, timp de milenii, grila prin care oamenii interpretau realitatea se forma din experiența directă a vieții. Acum, această grilă tradițională devine insuficientă; nu ne mai ajută să înțelegem lumea, iar experiența noastră interioară cade într-un fel de abis, în timp ce evenimentele se succed cu o viteză amețitoare. Americanii au numit acest fenomen „disruption” – o ruptură constantă în modurile în care percepem, trăim și înțelegem realitatea.

A fost evocată și metafora celebră: mass-media e pentru om ceea ce este apa pentru pește. Mediul în care trăim se concentrează tot mai mult în jurul acestor mutații tehnologice, de care devenim inevitabil dependenți. Iar dependența, după cum s-a spus, nu se instalează în clipa în care ni se ia ceva, ci în momentul în care ni se oferă un lucru pe care ajungem să-l integrăm în permanență în viața noastră. Odată intrat în rutina noastră, acel lucru devine o cheie de interpretare, o lentilă prin care începem să vedem lumea.Toate aceste transformări tehnologice vin peste noi în numele unei logici clare: eficientizarea. Totul urmărește un randament mai mare, performanțe tot mai ridicate. De fapt, noi înșine alimentăm constant acest mecanism: vrem mereu mai mult, mai ieftin, mai bine. Astfel, lumea întreagă se transformă într-un vast dispozitiv menit să producă neîntrerupt „mai mult, mai ieftin, mai bun”. 

Discuția s-a oprit și asupra crizei ecologice, un alt efect al acestei paradigme. Realitatea întreagă ajunge să fie privită drept bază de resurse, o materie primă exploatată sistematic pentru atingerea unor obiective imediate. Sub presiunea performanței și a tehnicii, natura, la fel ca informația, devine doar un material de folosit, iar noi riscăm să pierdem tocmai legătura esențială cu lumea pe care o locuim.

În încheiere, după ce invitații au răspuns la câteva întrebări venite din public, discuția s-a prelungit mai mult decât era prevăzut în program. Timpul alocat se epuizase, însă nimeni nu părea grăbit să plece: nici vorbitorii, nici participanții. Atmosfera era încărcată de reflecții, iar ideile expuse cereau parcă răgaz pentru a fi înțelese pe deplin. Fără să-mi dau seama, rămăsesem prinsă în firul conversației, iar când am verificat ceasul am realizat că întârziasem deja cu aproape jumătate de oră la cea de-a doua conferință. Am ieșit din sala A01 cu pași grăbiți, dar cu mintea plină, purtând cu mine ecoul discuției dar și doua citate care continuau, tăcut, să mă însoțească și stăteau așezate adânc în mine.

„Morala este aceea că individul ca persoană cade în sine, în această lume a exactității, a calculelor la scară mare. Omul devine din ce în ce mai anxios, depresiv, se adâncește în izolare și singurătate.”

„Într-o lume în care totul este ghidat, planificat de această logică a eficienței, noi, în ciuda unor discursuri extrem de populare la ora actuală privind dezvoltarea personală, nu mai realizăm potențialul nostru adevărat, ci pe măsura locului în care suntem determinați a fi de această logică a productivității universale.”

Pe măsură ce urcam scările și intram în Aula Magna, atmosfera filosofică și liniștită din A01 s-a evaporat complet, lăsând loc unei energii noi, mai vii. Parcă trecusem brusc dintr-un spațiu de reflecție într-un mic amfiteatru de spectacol. A doua conferință îl avea ca invitat principal pe Andrei Ciobanu, aflat alături de profesorii Dan Cardaș și Alex Condrache, pregătiți pentru un dialog degajat cu studenții din sală. Culoarea reprezentativă a festivalului, acel oranj cald care se regăsea peste tot, nu lipsea nici de aici; lumina lui îmi provoca aceeași emoție plăcută pe care o simt de fiecare dată când mănânc clementine cu kilogramul.

Dialogul a fost mult mai deschis decât mă așteptam de fapt, părea că ne-am teleportat direct într-o sesiune de stand-up veritabilă, una pentru care în mod normal ai plăti 80 de lei, dar pe care acum o trăiam gratuit, doar pe baza unui formular de înscriere. Umorul plutea în aer, iar glumele se îmbinau firesc cu ideile serioase, fără să le dilueze. Andrei Ciobanu ne-a vorbit despre cenzură, împotriva căreia se poziționează clar și fără echivoc, despre abundența fake news-ului pe rețelele de socializare și despre provocarea de a construi o comunitate reală într-o lume predominant digitală. A discutat despre glumă ca formă de comunicare și despre importanța de a rămâne autentic într-un spațiu în care totul poate fi editat, filtrat, cosmetizat. Deși am întârziat cu aproape jumătate de oră la a doua conferință, am savurat din plin fiecare clipă și am rămas cu un bagaj consistent de informații din ambele discuții.

Ultima zi- când ideile se așează

Festivalul s-a încheiat cu o dezbatere intensă între scriitorul Radu Paraschivescu și jurnalistul Marian Voicu, având ca temă „Cel bun, cel rău și cel manipulat. Fake news și propaganda din rețelele sociale”. Discuția a pornit de la o întrebare aparent simplă: Cine este, de fapt, cel bun, cel rău și cel manipulat? Concluzia a fost una incomodă pentru noi toți: fiecare se consideră „cel bun”, în timp ce foarte puțini sunt dispuși să recunoască faptul că pot fi manipulați. A admite că ești vulnerabil la dezinformare înseamnă a-ți răni orgoliul, imaginea de sine și inteligența percepută. Vorbind despre rădăcinile fenomenului, invitații au subliniat că fake news-ul nu a apărut nici în 1989, nici odată cu internetul. Dezinformarea e mult mai veche, o găsim în mitologie, în epopei, în literatura veche, în legende și cronici transmise oral, în povești precum celebrul „cal Troian”. 

„Minciuni, minciunele și conspirații au existat dintotdeauna — doar mijloacele s-au schimbat.”

În comunism, manipularea se manifesta prin lipsa informației. Exista o vreme în care nu știai în ce să crezi și nici nu aveai ce să citești, pentru că presa era săracă, controlată și adesea inexistentă. Astăzi trăim reversul: o explozie informațională în care adevărul e îngropat sub avalanșa de opinii, zvonuri și știri false. Un exemplu evocat în discuție a fost cel al lui Filip Teodorescu, fost colonel în structurile de informații externe. Prezent frecvent în studiourile TV după 1989, acesta îi ruga pe moderatori să nu îi numească „securiști”, justificându-se că au lucrat pentru țara lor. Dincolo de detalii, cazul arată cât de mult îi preocupă pe oamenii puterii felul în care vor rămâne în cărțile de istorie. „Pe noptiera fiecărui tiran stă o carte de istorie”, s-a amintit în dezbatere — astfel era la Ceaușescu, la Putin, iar în cazul altora, cum s-a glumit, probabil că stă o revistă Playboy. Schimbarea mediilor de comunicare a transformat radical și consumul de informație. Oamenii preferă azi rețelele sociale în locul televiziunii, iar acest lucru vine cu o consecință majoră: nu mai acceptăm ca cineva să ne spună ce este adevărat și ce nu, însă nici nu avem întotdeauna instrumentele necesare pentru a discerne.

Posibilitatea de a fi manipulat ține de nivelul de educație, de formarea critică, dar și de predispoziția oamenilor de a crede ceea ce vor să audă. Dorin Tudoran o spunea : „N-aveți idee câți oameni abia așteaptă să fie prostiți!”. În final, s-a discutat despre natura fake news-ului. Spre deosebire de o știre adevărată, care informează, fake news-ul agită, este o manifestare a maleficului informațional, construită nu pentru a transmite un fapt, ci pentru a provoca o reacție teamă, furie, suspiciune, diviziune. Dezbaterea s-a încheiat cu o concluzie clară: într-o lume în care oricine poate publica orice, responsabilitatea discernământului revine din ce în ce mai mult fiecăruia dintre noi.

Trei zile petrecute la Ideas Fest au însemnat, pentru mine, mai mult decât o simplă succesiune de conferințe, ateliere și discuții. Au fost o ieșire din ritmul obișnuit al vieții de student. În această atmosferă, universitatea nu a mai părut doar un loc al învățării formale, ci un organism viu. Am asistat la confruntări de opinii, la povești de viață, la momente de introspecție, dar și la clipe de umor și spontaneitate. Am văzut cum trecutul, prezentul și viitorul se împletesc în dezbateri despre propagandă, schimbare, tehnologie și adevăr. Dacă prima zi mi-a deschis apetitul pentru memorie și istorie, iar a doua m-a purtat prin energia creativității studențești, ultima zi m-a readus cu picioarele pe pământ, reamintindu-mi cât de fragil e adevărul într-o lume în care informația circulă necontrolat. Cel mai important lucru este că, într-o epocă în care oricine poate publica orice, adevărul nu mai e doar responsabilitatea jurnaliștilor, ci a fiecăruia dintre noi.