Izanagi (伊弉諾), cu numele întreg Izanagi no mikoto, este un zeu din mitologia japoneză. Conform legendei, Izanagi și perechea sa feminină, Izanami, au fost însărcinați de către divinitățile cerești să creeze pământul.
IZANAGI este și numele festivalului de film japonez care a pornit prin țară și s-a oprit la Timișoara, în perioada 18-19 noiembrie, la Cinema Timiș. Festivalul a început la București, a staționat puțin și la Iași, iar în 9 decembrie ajunge la Cluj. Acesta are scopul de a deschide noi perspective în artă și de a explora cultura japoneză printr-o serie de proiecții de film animat japonez apreciate în întreaga lume.
Cinema Timiș și Cinema Victoria i-au obișnuit pe timișoreni cu filme europene și de autor. De aceea, organizatorii festivalului nu știau care ar fi reacția publicului la un astfel de eveniment, însă IZANAGI s-a bucurat de un succes enorm. Ziua de sâmbătă a început cu proiecția filmului „The Tale of the Princess Kaguya”, care a fost urmat de filmele lui Hayao Miyazaki, „Spirited Away” și „Princess Mononoke”. Duminică, spectatorii s-au bucurat de proiecția a patru filme: „Wolf Children”, „Your Name”, „Ghost in the Shell” și „Grave of the Fireflies”.
De ce licuricii trebuie să moară atât de repede?
În ultima zi a festivalului, la ora 19, sala a fost plină. Am avut plăcerea de a viziona filmul „Grave of the Fireflies”, care este considerat de critici unul dintre cele mai bune filme de război făcute vreodată. Filmul spune povestea emoționantă a unui frate și a unei surori, Seita și Setsuko, care rămân orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Tot ce cunoșteau până atunci este distrus de cruzimea războiului, astfel că cei doi frați se pot bucura doar de frumusețea licuricilor.
Capodopera lui Isao Takahata a fost lansată în anul 1988 și este o adaptare a unei povestiri semi-autobiografice publicată în 1967 de Akiyuki Nosaka. Deși este un film de animație, subiectele abordate nu sunt potrivite pentru copii, întrucât pelicula este una foarte grafică, reușind astfel să prezinte cu acuratețe pierderile umane, dar și cele materiale, cauzate de război. Lupta de supraviețuire a celor doi frați este subiectul principal, însă scenele pe care le consider cele mai importante sunt cele care arată fericirea pe care aceștia încearcă să o găsească, ori în cutia de bomboane, ori în lumina licuricilor – chiar dacă ei și lumea din jur se află într-o stare cumplită.
În timp ce tatăl lor este plecat în luptă, cei doi copii rămân cu mama, care își pierde viața în timpul unui bombardament. Seita încearcă să ascundă surorii sale mai mici moartea mamei și își asumă în același timp două roluri, cel de tată, dar și cel de frate. Cei doi protagoniști sunt nevoiți să locuiască cu mătușa lor și, deși totul pare să meargă bine la început, comportamentul acesteia față de ei se schimbă cu timpul. Nici ea nu știe cum să reacționeze la starea de criză în care se află, iar copiii sunt nevoiți să se mute într-o peșteră din apropiere. Lipsa mâncării și a banilor îi pun pe cei doi frați în situații pe care nu știu cum să le gestioneze, însă în ciuda tuturor, aceștia încă încearcă să se bucure de lucrurile simple, de joc și de explorarea naturii.
Fără a dezvălui prea mult, menționez că, în comparație cu alte filme realizate de Studio Ghibli, acest film nu este menit să te facă să te simți confortabil. Recomand șervețele în timpul vizionării deoarece lacrimile nu vor înceta să apară. Fie că ești sau nu fan al filmelor japoneze, de război sau al celor de animație, acesta este un film pe care trebuie să îl vizionezi cel puțin o dată în viață.
— Alexandra Angheluța
